Arbori cu puteri magice: mărul, bradul, paltinul

1 67020 original jpg jpeg

Arborii apar în toate obiceiurile legate de ciclul vieţii şi al morţii – pomul fiind echivalentul simbolic al omului în lumea vegetală. La români, trei arbori sunt înzestraţi cu virtuţi magice: mărul, bradul şi paltinul.

Bradul,fratele vegetal

Bradul apare în mai toate ceremoniile româneşti legate de familie. Ciobanii din Munţii Vrancei se spovedeau la trunchiurile de brad. Făceau cu toporul o cruce în coaja copacului şi-şi mărturiseau păcatele. În zona Sibiului,la venirea pe lume a unui copil,se sădea un brad – un frate vegetal menit să ofere protecţie magică nou-născutului. La moartea adultului,era tăiat şi bradul său. La nuntă,bradul reprezintă elementul masculin. Bradul gătit străpunge cu vârful un măr şi are partea inferioară înfiptă într-o pâine sau într-un colac. Este jucat în fruntea horelor,îi sunt dedicate oraţii speciale. La înmormântare,bradul ţine loc de pereche,în lumea de-apoi,a tânărului care a murit înainte de a se cununa,fiind înălţat la căpătâiul celui dus. 

Mărul – la botez şi la nuntă

În sudul şi vestul ţării,prima apă de scaldă a nou-născutului se aruncă la rădăcina unui măr„care înfloreşte şi rodeşte“ – gest menit să-l apere pe copil de beteşuguri. În Oltenia,se lasă crengi de măr pe undele râului,în cadrul ceremonialului de slobozire a apei pentru morţi. Tot la înmormântare,se dau de pomană ramuri de măr împodobite cu colaci,covrigi,lumânări. În obiceiurile de nuntă,mărul apare ca semn al feminităţii,reprezentând idealul de frumuseţe şi de puritate pentru fata de măritat („obrajii ca merele“).

Paltinul,arborele de judecată

Tradiţia spune că paltinul este lemnul din care biblicul Noe şi-a meşterit toaca cu care alunga Necuratul,venit să-i saboteze lucrările la arcă. De aici,obiceiul de a se bate scândura (toaca) înainte de slujbă. Lăcaşurile de cult erau ridicate,de obicei,pe locul unui arbore sfânt. Paltinul e întâlnit în vechile cântece bătrâneşti ca având rolul de „arbore de judecată“:sub ramurile lui,binecuvântate de Dumnezeu,se soluţionau pricini diverse.



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg