Ce nu aveau voie să facă femeile acum 100 de ani. Când s-a adoptat o lege care le-a interzis să fumeze în public

1 smoke 4095941 1280 jpg jpeg

Oricât de grea le-ar părea femeilor viaţa în 2021, ar putea fi bucuroase că nu s-au născut în urmă cu 100 de ani. Lumea era total diferită şi plină de constrângeri pentru femei.

Este greu de imaginat cum ar fi ca femeile să nu aibă drepturile pe care le au astăzi, cum ar fi cele civile sau politice. Din anul 1929, lucrurile au început să se schimbe pentru românce, odată cu Legea contractelor de muncă, apoi din 1932, când a fost promulgată Legea pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate. Multe din drepturile care azi ne par ceva obişnuit au fost obţinute cu greu datorită mişcării feministe începute de la finalului secolului al XIX-lea şi care a luat având după Primul Război Mondial.

Cum ar fi să nu ţi se permită să porţi pantaloni cau să fumezi în public? Zilele în care nu era acceptat aşa ceva au trecut din fericire, dar lupta continuă, deoarece există o serie de situaţii în care femeile încă nu sunt tratate în mod egal cu bărbaţii. Aşadar, bucură-te de toată libertatea pe care ai în prezent şi descoperă ce lucruri surprinzătoare nu aveau voie să facă femeile cu doar un secol în urmă.

Controlul asupra naşterilor era inexistent

Femeile de astăzi sunt libere să utilizeze metode de contracepţie dacă doresc sau să renunţe la ele oricând doresc. Este alegerea lor. A fost o perioadă în care contracepţia sau chiar informaţiile despre aceasta erau dificil de obţinut pentru femei. Prima pilulă anticoncepţională a fost aprobată abia în 1960, aşa că la începutul secolului, femeile se bazau pe metode precum dispozitivele intrauterine şi prezervativele, ambele fiind în mare măsură controlate şi distribuite de bărbaţi. În SUA, în 1916, Margaret Sanger a decis să facă ceva în acest sens şi a deschis prima clinică de control al naşterilor. A fost arestată nouă zile mai târziu. Cu toate acestea, acest lucru nu a împiedicat-o să continue să pledeze pentru dreptul femeilor de a-şi decide dacă doreşte să devină mamă sau nu.

Dreptul la vot era un vis

S-ar putea să nu-ţi pară atât de deosebit faptul că poţi vota, dar o perioadă lungă de timp, numai bărbaţilor le era permis să exercite acest drept simplu.

Începând din anul 1926, prin Legea electorală din 27 martie, româncelor li s-a acordat dreptul de a vota la alegerile locale, pe care l-au exercitat din 1929. Peste aproape 10 ani, cele de peste 30 de ani, care ştiau carte, au câştigat prin Constituţia din 1938 dreptul de a vota, iar mai târziu, Legea electorală din 1946 recunoştea femeilor toate drepturile electorale.

Purtarea pantalonilor era interzisă

Ne pare o nebunie astăzi, dar a existat o perioadă în care pantalonii nu erau consideraţi ţinute potrivite pentru femei. La începutul anilor 1900, femeile nu se puteau îmbrăca ca bărbaţii, ceea ce înseamnă practic că nu puteau purta pantaloni. Cele care purtau pantaloni nu erau văzute bine. Moda a contribuit în mare măsură la schimbarea percepţiei societăţii. Din 1910 spre sfârşitul anilor 1920, designeri precum Coco Channel au început să încorporeze pantaloni în colecţiile lor, iar vedetele de cinema precum Marlene Dietrich le purtau cu stil. Astăzi, în dulapurile de haine ale femeilor se găsesc de la pantaloni de blugi până la cei de sport, mulaţi.

Fumatul în public, exclus

În vremurile moderne, există multe restricţii cu privire la locul în care se poate fuma, dar în trecut, fumatul era permis aproape oriunde, dar numai pentru bărbaţi. Deşi era acceptabil ca femeile să fumeze acasă, societatea le privea cu dezaprobare dacă aprindeau o ţigaretă în spaţii publice. De pildă, în 1908, în statul american New York s-a mers până la adoptarea unei legi care interzice femeilor să fumeze în public. Legea s-a dovedit nepopulară, iar, în decurs de două săptămâni, primarul a oprit această acţiune prin dreptul său de veto. Acest lucru a pregătit societatea pentru acceptarea faptului că o femeie care fumează în public nu este mai indecentă decât un bărbat.

La cumpărături, numai cu escortă

Cum ar fi să nu poţi merge singură la cumpărături, ca femeie adultă? În secolul al XIX-lea, când femeile părăseau casa, în general, acestea erau însoţite de un bărbat. Odată cu apariţia magazinelor universale, femeile au avut un loc sigur pentru a se aduna şi a socializa. Apoi, multe teatre şi restaurante au început să-şi deschidă porţile pentru femeile fără escortă pentru prima dată. Cu toate acestea, doar femeile din înalta societate au beneficiat de aceste libertăţi.



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg