Ce schimbări se produc în corpul tău când este Lună plină

1 70680 original jpg jpeg

La sfârşitul acestei luni, pe 31 iulie, luna va fi perfect rotundă. Specialiştii au descoperit că acest fenomen afectează modul de funcţionare a organismului. Află cum te poate afecta Luna plină.

Îţi afectează somnului

În urma studiilor efectuate de-a lungul timpului,cercetătorii au descoperit că Luna plină afectează calitatea somnului.

Specialiştii susţin că în apropierea acestui fenomen,cu câteva zile înainte şi după,majoritatea persoanelor adorm mai greu şi au un somn cu 20% mai puţin adânc,din cauză că nivelul melatoninei (hormonul care induce somnul) scade. 

Îţi afectează ciclul menstrual

Cercetătorii au mai descoperit că multe dintre femei sunt la menstruaţie în perioada în care Luna este plină. Acest lucru se întâmplă frecvent,deoarece fazele lunii au loc la 29 de zile,iar ciclul menstrual la 28-30 de zile.

Are un impact pozitiv asupra operaţiilor

Persoanele care se operează în această fază a lunii se recuperează mai uşor,potrivit specialiştilor.

O cercetare efectuată în 2013 arată că persoanele care au suferit o intervenţie chirurgicală pe cord în apropierea Lunii pline au avut un risc mai mic de a se confrunta cu complicaţii,spre deosebire de pacienţii care s-au operat în preajma celorlalte două faze ale lunii.



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg