Ce spune scrisul despre tine

1 83027 original jpg jpeg

Revista nr. 33//Scrii mai strâns sau mai lăbărţat?Mai curbat sau mai drept? Scrisul de mână este legat de personalitate, forma literelor, dimensiunea şi înclinaţia liniilor dând la iveală trăsăturile de caracterul tău.

Îmi amintesc cum, la facultate, profesorul de lingvistică îmi admira minute în şir scrisul, chiar şi în timpul examenelor, şi nu de puţine ori îmi zicea cu o neascunsă satisfacţie: „Literele tale au alură rusească”. Ştia că vin din Basarabia şi manifesta un interes aparte pentru grafologie. De aceea, de multe ori încerca să ne convingă că literele înşiruite pe foaie ne pot dezvălui personalitatea.

Litere mari sau mici?

Scrisul de mână reflectă îndeaproape caracterul unei persoane. Primul indiciu este dimensiunea cuvintelor şi a literelor. Pentru persoanele care scriu cu litere mari, contează foarte mult părerea celor din jur, iar uneori, simt nevoia să se facă remarcaţi. Scrisul de dimensiuni medii este caracteristic persoanelor echilibrate şi înţelegătoare. Acestea au capacitatea de a reţine informaţiile mai repede, dar şi de a se descurca mai uşor. Cei care au un scris foarte mic sunt atenţi la detalii şi sunt meticuloşi. Despre ei se spune şi că sunt capabili să conducă proiecte mari, deoarece se concentrează adesea asupra detaliilor.

Forme şi spaţii

Literele ascuţite indică faptul că ai de-a face cu o persoană intuitivă, care nu suportă criticile. Persoanele afectuoase şi cu o fire mai liniştită au tendinţa să rotunjească literele. De cele mai multe ori, acestea încearcă să mulţumească pe toată lumea. Cuvintele care ocupă mult semnifică încrederea în sine. Cei care scriu mai împrăştiat au un caracter puternic şi, adesea, o părere bună despre ei înşişi. Dacă literele sunt scrise mai strâns, atunci vorbim despre o persoană discretă şi introvertită, căreia nu îi place să socializeze foarte mult.

Direcţia şi înclinaţia cuvintelor

Direcţia în care se înclină cuvintele trădează alte trăsături de caracter. Se spune că oamenii romantici, sensibili şi sentimentali au scrisul orientat spre dreapta. Familia şi prietenii ocupă cel mai important loc în viaţa lor. O caligrafie orientată spre stânga pune în evidenţă o personalitate introvertită. Iar cei ce scriu cuvinte drept au un caracter puternic şi abilităţi de concentrare mari.

Aspectul în pagină

Persoanele care scriu frazele cursiv, în linie dreaptă, sunt răbdătoare şi au multă voinţă. Sunt multitalentate şi se pot acomoda uşor la schimbările care se produc în viaţa lor. Caligrafia ambiţioşilor este sub forma unei pante crescătoare. Optimişti şi energici, nu pierd niciodată încrederea în forţele proprii. Dacă scrisul are o pantă descrescătoare, nu este un semn bun. Persoana respectivă are tendinţe pesimiste şi poate fi descurajată uşor.

Ştiai că …

grafologia e diferită de grafoterapie? Dacă grafologia poate da informaţii preţioase despre personalitatea sau viaţa socială a subiecţilor, grafoterapia e o formă alternativă de diagnostic şi tratament, care schimbă comportamentele, prin transformarea scrisului de mână.



Recente

Kim Kardashian  foto   Instagram jpg
Michael Bolton  foto   Profimedia jpeg
profimedia 0993205993 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpeg
Dallas  foto   Profimedia jpeg
garda Papei  foto   Profimedia jpeg
Christie Brinkley  foto   Instagram jpg
cina eleganta gradina 1245344386 jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Selma Blair și aliatul ei în lupta cu scleroza multiplă 3  Sursa   Instagram jpg
shutterstock 645962554 jpg
WhatsApp Image 2025 04 17 at 23 30 16 jpeg
shutterstock 188998733 jpg
Benny Hill  foto   Profimedia jpeg
Beyonce  sursa foto   Instagram jpg
WhatsApp Image 2025 04 23 at 6 02 52 PM (1) jpeg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
OMV Petrom Bucharest HALF MARATHON 2025
Freddie Mercury  foto   Profimedia jpeg
Papa Francisc și Regina Elisabeta a II a (3) jpg