Cuplul real care a inspirat „Frumoasa şi bestia”. Au avut şapte copii împreună şi un destin tragic

1 frumoasa si bestia jpg jpeg

Faimoasa poveste datează încă de prin 1500, iar cuplul adevărat care a inspirat „Frumoasa şi bestia” n-a avut parte de un final fericit. Cei doi protagonişti au fost Catherine şi Petrus Gonsalvus şi erau trataţi ca nişte ciudăţenii ale naturii de către reginele şi regii Europei. Care era motivul?

Capetele încoronate ale Europei se distrau de minune pe seama celor mai ciudate persoane din lume, care erau aduse la curtea regală cu singurul scop de a-i amuza pe cei prezenţi. Petrus Gonsalvus, adică Bestia, se născuse cu păr pe faţă, motiv pentru care ajunsese la Curtea regală franceză pentru a-i amuza pe nobili cu aspectul său neobişnuit. Plictisiţi, nobilii au încercat ceva nou într-una din zile – să aranjeze o căsnicie pentru Bestie cu o femeie normală. Ce-a ieşit din toată această asociere?

Când avea numai 10 ani, Petrus a fost închis într-o cuşcă şi tratat ca un animal. La maturitate, a ajuns distracţia nobilimii franceze, după care a fost forţat să se însoare cu Lady Catherine Gonsalvus, care n-a ştiut cu cine urma să se mărite până în ziua nunţii. Din păcate, povestea reală a celor doi soţi n-a avut un final fericit!

Petrus Gonsalvus s-a născut în 1537 în Insulele Canare, iar aspectul său neobişnuit a făcut să fie tratat mai mult ca un animal decât ca un om. La numai 10 ani a fost închis într-o cuşcă şi hrănit cu carne crudă, ca un animal sălbatic. În 1547, Petrus a fost trimis în Franţa ca un cadou pentru Regele Henry al II-lea, în ziua încoronării sale.

Copilul a fost închis imediat într-o temniţă şi observat de la distanţă de specialiştii curţii regale, care ajunseseră la concluzia că era doar un băiat de 10 ani cu păr crescut excesiv. Drept urmare, Regele Franţei a ordonat ca băiatul să primească educaţie. Astfel, copilul a devenit fluent în latină şi a învăţat eticheta nobilimii.

După moarte regelui, soţia acestuia, Catherine de Medici, a devenit Regina Franţei şi a poruncit ca bestia de la curte să se însoare. Mireasa lui a fost Catherine, fiica unui servitor regal, iar Regina era nerăbdătoare să descopere ce copii pot face un om cu un animal.

Cu siguranţă că aspectul mirelui a fost un adevărat şoc pentru mireasă, însă Catherine a început, treptat, să aibă sentimente pentru cel care i-a devenit soţ şi alături de care a trăit timp de 40 de ani.

Cei doi soţi au avut şapte copii în total, dintre care patru aveau şi ei păr pe faţă. Regii şi reginele din Europa auziseră de familia Gonsalvus şi nu-şi doreau decât să primească vizita lor. De fapt, membrii familiei ciudate erau pasaţi de la o curte regală la alta, spre amuzamentul nobililor.

Cei patru copii păroşi ai familiei au fost luaţi de-acasă şi daţi cadou unor nobili. Din păcate, aceştia erau percepuţi ca nişte animale de companie, nicidecum ca nişte oameni cu sentimente şi personalităţi proprii.

După ce au fost pasaţi de la o curte la alta, familia Gonsalvus s-au stabilit, în sfârşit, într-un sătuc din Capodimonte, Italia. Catherina a murit în 1623, conform actelor înregistrate la primărie, însă nu există nicio dovadă a morţii lui Petrus. Iar acest lucru e posibil pentru că a fost perceput ca animal până în ultima zi din viaţa lui şi nu i s-a făcut ultima împărtăşanie. Dar cei care nu primeau ultima împărtăşanie nu erau trecuţi în actele oficiale.

Foto - Beauty and the Beast (2017)



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg