Există cu adevărat magie neagră?

1 76726 original jpg jpeg

India este o ţară cunoscută nu numai pentru cultura sa, ci şi pentru diferitele sale elemente, cum sunt păpuşile voodoo şi magia neagră. Dar ştiai că India nu este ţara în care s-a practicat pentru prima dată Voodoo? Iată câteva lucruri interesante despre păpuşa voodoo şi magia neagră, care sunt mai puţin cunoscute:

Originea termenului „voodoo”

Voodoo este un derivat obţinut din două religii: creştinismul şi religiile africane din Yoruba şi Fon. Potrivit istoricilor, africanii au fost forţaţi să se convertească la creştinism. Aceşti oameni au fost aduşi ca sclavi în insulele americane. Pe de altă parte, când europenii au început să interacţioneze cu aceştia, s-a format o legătură între aceste două religii, de unde s-a născut tendinţa Voodoo.

Voodoo şi cultura indiană

Ai fi surprinsă să afli că voodoo şi cultura indiană au o mare asemănare. Potrivit cercetătorilor, ambele au aceiaşi zei cu aceleaşi funcţii. În afară de aceasta, ambele culturi cred, de asemenea, într-o putere universală supremă.

Magia folosită în voodoo

Deoarece cultura voodoo este derivată din religiile antice din Africa, oamenii care o practicau erau credincioşi fermi ai Magiei Negre. Când religiile au fost adunate în cultura Voodoo, practica magiei negre a fost introdusă şi în noua religie.

Magia păpuşilor voodoo

Magia este realizată în această cultură prin utilizarea "Magic Dolls". Se crede că prin aceste păpuşi, un practician sau un expert poate da celeilalte persoane durere şi chiar poate ucide victima!

Diferite ace folosite în magia cu păpuşi voodoo

Ştiai că există tipuri diferite de ace care sunt folosite în magia Voodoo? Fiecare dintre ace este împins pentru o activitate separată. Fiecare ac colorat are o funcţie diferită.

Cele şapte ace voodoo şi energiile lor:

1. Roşu semnifică putere

2. Negru semnifică oprirea energiei negative

3. Alb semnifică pozitivitate

4. Albastru semnifică dragoste

5. Verde semnifică bani

6. Galben semnifică succes

7. Mov semnifică spiritualitate

Păpuşile Voodoo te pot răni?

Păpuşile voodoo pot fi folosite pentru a răni o persoană. Se crede că anumite vrăjitoare modelează propria păusă, iar păpuşile trebuie să semene cu victimele într-o anumită formă. Păpuşa este apoi străpunsă cu ace. Când practicianul face acest lucru, victima simte durere şi efectele pot fi devastatoare pentru persoana respectivă. Partea care este străpunsă cu ac poate paraliza. În plus, se crede că răsucirea păpuşii ar putea duce la moarte victimei!

Sursă+credit foto: www.boldsky.com



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg