FOTO Cel mai carantinat oraş din lume. Locuitorii lui stau în casă de 247 de zile

1 melbourne shutterstock 1055383034 jpg jpeg

Există oameni pe pământul acesta care stau închişi în case de 247 de zile şi n-au şanse să iasă prin oraş mai devreme de sfârşitul lunii acesteia, când se speră ca 70% dintre persoanele de peste 15 ani să fie vaccinate complet. Despre ce oraş este vorba?

Capitala argentiniană, Buenos Aires, deţinea până recent titlul de cel mai carantinat oraş din lume, însă acum titulatura revine altei localităţi. Nimeni nu-şi doreşte să locuiască undeva unde nu i se permite să iasă din casă după bunul plac, însă regulile în vigoare – instaurate în pandemie – nu le oferă oamenilor acestă libertate. Melbourne este oraşul care a suferit cea mai îndelungată perioadă de lockdown dintre toate oraşele din lume. Aproape opt luni şi-au petrecut locuitorii lui în case şi izolarea încă n-a luat sfârşit pentru ei. Oraşul australian a bifat a 246-a zi petrecută în lockdown luni, pe 4 octombrie, şi abia pe 26 octombrie se prevede o relaxare a restricţiilor pandemice. La acea dată, cel mai probabil se va ajunge la o populaţie de 70% vaccinată cu ambele doze de vaccin anti-COVID-19, dar se va depăşi şi cel de-a 260-a zi de izolare. Victoria înregistrează, în prezent, mai mult de 1000 de cazuri noi de îmbolnăviri zilnice, la două luni de la a şasea perioadă de izolare a celor din Melbourne. Anul trecut, vârful valului a fost de 112 noi cazuri pe zi, aşadar situaţia actuală este mai gravă decât a fost în 2020. Această perioadă de izolare a celor din Melbourne costă statul australian 700 de milioane de dolari pe săptămână.

„Acest record nu este dorit de nimeni şi nici nu a fost prevăzut de nimeni”, dezvăluie Innes Willox, specialist în industrie. „Melbourne este un loc trist şi obosit în momentul de faţă. Există două sentimente care încearcă populaţia în aceste clipe – teama şi sfidarea. Premierul a spus clar că, dacă e nevoie, va extinde perioada de izolare, lucru care nu încântă pe nimeni, având în vedere că deja am înregistrat recordul mondial la perioada de lockdown”, a declarat Willox, care pecizează că revenirea nu va fi deloc uşoară.

„Va dura mult până când Melbourne îşi va reveni. Oraşul a pierdut toate atributele pe care le avea şi care-l făceau faimos în întreaga lume – de la evenimente, la o cultură înfloritoare şi la sectorul educaţional. Afacerile sunt la pământ, încrederea consumatorilor, de asemenea. Va fi nevoie de un efort susţinut pentru a relansa Victoria”, a conchis acesta.

Ca peste tot în lume, există oameni politici care nu aprobă asemenea măsuri aspre: „Izolarea nu este un succes, este un eşec”, susţine Matthew Guy, liderul opoziţiei. „Oamenii s-au săturat de cea mai îndelungată izolare din lume, petrecută aici, în Melbourne”, aprobă acest punct de vedere şi Josh Frydenberg, de la Trezorerie.

„Oamenii sunt la capătul răbdării. Îşi doresc să-şi trimită copiii la şcoală, vor ca afacerile să se redeschidă”, a adăugat acesta. Singura veste bună e că populaţia se vaccinează în număr record, cu speranţa să scape cât de curând de restricţii.

Foto - Shutterstock



Recente

Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg
Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg
featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg