FOTO Ce mireasă frumoasă! Lua Lipa a făcut publice imagini superbe de la nunta ei din Italia

Dua Lipa și-a surprins extrem de plăcut fanii după ce a publicat primele imagini oficiale de la spectaculoasa sa nuntă cu actorul Callum Turner.

image

Ceremonia fastuoasă a avut loc în Sicilia, Italia, într-un decor desprins parcă din povești, iar fotografiile au stârnit imediat admirația internauților și a vedetelor din întreaga lume.

Cântăreața de 30 de ani și alesul inimii sale, actorul Callum Turner, de 36 de ani, și-au unit destinele în cadrul unei petreceri exclusiviste organizate la istorica Villa Valguarnera, lângă Palermo. Evenimentul a avut loc la doar șase zile după ceremonia civilă desfășurată la Londra.

image

Pentru marele moment, Dua Lipa a ales o impresionantă rochie haute couture Chanel, creată de designerul Matthieu Blazy. Rochia fără spate, decorată cu mii de mărgele argintii și albe, a fost completată de o trenă spectaculoasă acoperită cu 25.000 de pene. Voalul de tip catedrală, brodat manual timp de peste 3.200 de ore, a transformat apariția artistei într-una memorabilă.

image

Fotografiile realizate de celebrul fotograf David Sims surprind momente emoționante din ziua nunții: Callum așteptându-și mireasa, Dua pozând în grădinile superbe ale vilei și cei doi sărbătorind alături de familie și prieteni până în zorii zilei. Petrecerea s-a încheiat în jurul orei 6 dimineața, după un impresionant foc de artificii care a durat zece minute.

Pe Instagram, artista a publicat imaginile însoțite de mesajul simplu: „Mr And Mrs” (n.r. Domnul și Doamna). Postarea a strâns rapid milioane de aprecieri și numeroase comentarii de felicitare din partea vedetelor.

image

Printre invitații de seamă s-au numărat Elton John, care a interpretat celebra piesă „Your Song”, Charli XCX și Donatella Versace. Evenimentul a inclus și un omagiu adus rădăcinilor albaneze ale cântăreței, prin muzică și dansuri tradiționale.

Cei aproximativ 150 de invitați au fost răsfățați cu preparate siciliene pregătite de chef-ul cu stea Michelin Tony Lo Coco. Meniul a inclus specialități locale precum anelletti alla norma, panelle, crocché, dar și deserturi tradiționale precum cannoli și cassata.

image

După festivități, proaspeții căsătoriți au pornit într-o lună de miere de două săptămâni prin Italia.

foto - Instagram



Recente

Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg