FOTO Suma record cu care s-a vândut casa primului preşedinte american. Bun venit acasă la George Washington!

1 fotojet jpg jpeg

O parte din proprietatea pe de muntele Vernon a fost vândută cu o sumă impresionantă, devenind astfel cea mai tare lovitură imobiliară dată vreodată în regiunea Washington.

Cu siguranţă că, în asemenea condiţii, declaraţia pe care primul preşedinte american, George Washington, a făcut-o în 1797 prinde o nouă semnificaţie: “Aş prefera să fiu la ferma mea decât împăratul lumii!”

Situată pe un teren imens, de 6,45 hectare, casa a fost vândută ultima dată în 2014, când fostul direc-tor de la Lockheed Martin, Robert Stevens, şi soţia acestuia, Michelle Stevens, au plătit 18,6 milioane de dolari pe ea.  

Cunoscută ca River View Estate (n.r. proprietatea Vedere spre lac), vila principală are 1.486mp, şapte dormitoare, 13 băi şi o deschidere de 122m spre lacul Potomac. Casa oaspeţilor are şi ea trei dormi-toare, trei băi şi o suprafaţă destul de generoasă.   

Casa a fost parte din hectarele pe care fondatorul Americii le-a cumpărat în 1760, după cum ne in-formează American Horticultural Society, care deţine şi-n ziua de astăzi parte din proprietatea origi-nală, care este acum muzeu.

Şi cât de valoaroasă a fost tranzacţia?

Mansion Global ne informează că vânzarea s-a încheiat pe 29 octombrie 2021, la preţul de 48 de milioane de dolari, plus 2 milioane de dolari la cât au fost evaluate mobila şi restul obiectelor personale. Adică un total de 50 de milioane de dolari, sumă record pentru acea zonă!

Vila a rămas în familia Washington până în 1859, după care a fost vândută de patru ori. În ultima vreme, a fost scoasă pe piaţă în septembrie 2020, pentru 60 de milioane de dolari, şi a cunoscut îmbunătăţiri moderne numeroase în ultimul secol.

Printre atuurile casei se numără o sală de sport cu vedere spre lacul Potomac, o zonă de spa adiacentă, cu saună şi piscină interioară. De asemenea, există o sală de cinema, o recepţie care duce spre grădina superb amenajată şi o cameră de jocuri, cu bar şi masă de biliard.

Creată de arhitectul Jim Rill, vila are terase cu vedere spre lac, care pot fi accesate din aproape toate încăperile. Mai este şi un garaj spaţios pe proprietate, ce permite găzduirea a patru maşini, o gar-sonieră şi nişte grădini de trandafiri minunate.

La numai 10 minute de oraş, vila este considerată inteligentă, având sisteme audio şi nu numai con-trolate prin calculator.

Agenţia imobiliară care a reuşit vânzarea record este Heather Corey de la TTR Sotheby’s Internation-al Realty.  

Foto - dezvoltator imobiliar, Shutterstock



Recente

Amber Heard  foto   Profimedia jpg
Rebel Wilson  foto   profimedia jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
nunta cântăreței Dua Lipa  foto   Instagram jpg
Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg