Luna Neagră: ciclul vieţii şi al morţii

1 81660 original jpg jpeg

Cunoscută şi sub numele de „Luna Moartă“ sau Lilith, Luna Neagră este un fenomen complex, căruia i s-au atribuit o mulţime de semnificaţii. Fenomenul reprezintă acel moment când soarele nu luminează corpul ceresc iar faţa Lunii este în întuneric.

Luna Neagră reprezintă ultimele 3 zile ale ciclului lunar, ce precedă faza de Lună Nouă. Este şi momentul în care, pe cer, Luna nu se poate vedea. În astrologie, Lilith este un îndemn la meditaţie şi la descoperirea sinelui, e prilej de a face pace cu trecutul şi de a elibera energiile purificatoare.

Un demon al nopţii

Grecii au numit-o Luna Veche şi au asociat-o cu Hecate, zeiţa răscrucilor, iar indienii au numit-o Amavasya şi au atribuit-o lui Kali, zeitatea morţii, a timpului şi a întunericului. Din punct de vedere mitologic, Lilith reprezintă independenţa femeii şi nesupunerea ei faţă de bărbat. Lilith este simbolul femeii care s-a desprins de legile universale, identificându-se cu Eva, care a fost pedepsită pentru faptul că s-a opus voinţei lui Dumnezeu. De asemenea, ea aminteşte de ciclurile naturii, de moarte şi de renaştere.

Îndemn la reflecţie

Astrologii consideră Luna Neagră ca fiind cel mai potrivit moment pentru introspecţie, alungarea negativismului şi evoluţie pe plan personal. Se pare că întunericul Lunii ne amplifică forţa interioară şi ne ajută să fim conştienţi până şi de cele mai ascunse dorinţe ale sufletului, pe care putem să le punem în practică. Deşi se poate ca oboseala să fie resimţită mai puternic în perioada de Lună Neagră, meditaţia va ajuta la relaxare şi va induce o stare de bine fiecăruia dintre noi.

O poartă spre trecut

Luna Întunecată, cum o numeau anticii, este un prilej pentru redescoperirea de sine şi dobândirea înţelepciunii. Ea deschide o poartă spre trecut, prilej de elucidare a unor momente insuficient înţelese. Lilith ne provoacă să fim intuitivi şi conştienţi de rolul nostru pe Pământ, pentru a-l duce la bun sfârşit. Energia lui Lilith poate fi folosită în scop purificator, întrucât ne ajută să ne eliberăm de răutate, egoism sau de oricare altă vibraţie negativă. Este un moment în care toate relele ies la suprafaţă şi se pierd în întuneric. Trebuie să fim răbdători unii cu alţii, să iertăm şi să fim dispuşi să ne curăţăm de tot ceea ce înseamnă durere, boală şi tristeţe.

Secretele ies la suprafaţă

În funcţie de semnul zodiacal, pentru unii Lilith mai poate însemna latura secretă a personalităţii lor, aceea faţă de care se simt vinovaţi şi pentru care depun mari eforturi ca să o ascundă, din teama de a nu fi judecaţi. Lilith scoate la iveală defectele fiecăruia, ne ajută să ne înţelegem mai bine temerile şi slăbiciunile şi să le acceptăm mai uşor, mai ales dacă suntem semne de Apă şi ne hrănim cu energia ei. Este acel rău necesar de care avem nevoie pentru a deveni fiinţe mai bune şi mai împlinite din punct de vedere spiritual.

Cele rele să se spele

Luna Neagră este un moment bun pentru cei cu spirit războinic. E momentul ca aceştia să îngroape securea războiului, să facă pace sau să încheie un armistiţiu, fără a se mai gândi la răzbunare. Este un prilej pentru a-şi pune noi dorinţe pe care să le realizeze împreună cu cei din jur, fără a mai fi bântuiţi de teamă şi neîncredere.

Ştiai că...

...Luna Neagră este un moment prielnic pentru vrăji şi descântece?

...semnul semilunei a fost folosit încă din vechime ca simbol al Lunii? Zeiţa Selene era reprezentată ca purtând o semilună pe podoaba de pe cap.



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg