Mobilier care se mişcă singur, fantome care te ating, zgomote inexplicabile. Camere de hotel cu trecut terifiant

1 shutterstock 310825877 jpg jpeg

De la voci bizare la apariţii fantomatice, multe detalii înfricoşătoare au fost date de oaspeţii unor hoteluri care păreau să promită o şedere foarte plăcută. Printre cei care au trăit senzaţii tari a fost şi scriitorul Stephen King. Acesta a început o nouă carte după o şedere la un hotel bântuit.

Într-o noapte rece de toamnă, pasionaţii de senzaţii tari preferă să se cuibărească în fotoliu cu un castron de floricele la un film de groază sau să petreacă o noapte într-un hotel bântuit care arată smuls de pe un platou de filmare a unui film horror. Toate hotelurile par la fel, dar nu sunt deloc aşa. În interior, mai ales după căderea nopţii, se petrec tot soiul de întâmplări ciudate.

Apariţiile din Hotelul Stanley l-au inspirat pe Stephen King

Construit în 1909, Hotelul Stanley din localitatea Estes Park a devenit obiectul multor investigaţii din cauza unor activităţi paranormale care au loc aici încă din anii `70. Mulţi cred că proprietarii, F.O. Stanley şi soţia sa Flora, sunt cei mai proeminenţi invitaţi ai hotelului. Sunt văzuţi adesea în sala de biliard sau cântă la pian.

În 1974, scriitorul Stephen King a stat în camera 217 şi şi-a bazat romanul „The Shining” pe ceea ce i s-a întâmplat şi a auzit că s-ar petrece în hotel. El şi soţia, Tabby, au fost singurii oaspeţi, deoarece hotelul urma să se închidă pentru iarnă. King l-a visat pe fiul său de trei ani care alerga prin hotelul gol şi se uita în urma lui, ţipând, în timp ce era urmărit de un furtun de incendiu. A început să scrie „The Shining” la scurt timp după aceea.

În acelaşi hotel se mai întâmplă şi alte lucruri ciudate: fantome care trec prin camere în timpul nopţii, televizoare care rulează în buclă secvenţe din thrillerul cu Jack Nicholson. Hotelul a devenit faimos, iar unii oaspeţii solicită să fie cazaţi într-una dintre camerele bântuite.

Zgomote şi senzaţii inexplicabile la Hotelul Emily Morgan din San Antonio

Găzduit într-o clădire istorică neogotică, cu reputaţia de a avea activitate paranormală intensă, hotelul de 177 camere Emily Morgan din San Antonio, SUA, are o poziţionare excelentă, chiar în centrul oraşului.

La un moment dat, aici se afla un spital, aşa că proprietatea găzduia o morgă şi o secţie de psihiatrie. Cei care au fost cazaţi aici au mărturisit că au auzit zgomote inexplicabile, au avut senzaţia că au fost atinşi de cineva.

Cele mai multe întâlniri paranormale au avut loc în camerele de la etajele 7, 9, 11 şi 12.

Citeşte şi: 3 locuri bântuite din Bucureşti. Legende urbane care dau fiori

Un medic care s-a sinucis în luna de miere, oaspete la Hotelul Langham din Londra

Unul dintre cele mai frumoase hoteluri istorice din Londra, Hotelul Langham, există din 1865 când s-a deschis ca primul hotel de lux din oraş. Hotelul este un loc frecvent de cazare pentru vedete şi membrii Familiilor Regale, dar şi pentru fantome.

Oaspeţii au spus că au văzut mai multe fantome, cea a unui prinţ german, a unui soldat german şi a unui medic despre care se ştie că şi-a ucis soţia şi apoi s-a sinucis pe când se aflau în luna lor de miere.

Citeşte şi: Cele mai bântuite locuri din lume. N-ai îndrăzni să calci pe acolo!

S-a spus că spiritul împăratului Napoleon al III-lea, care a stat la Langham în ultimele sale zile de exil, şi-ar face simţită prezenţa la subsolul hotelul. Camera 333 este cea mai bântuită dintre camerele de oaspeţi şi este disponibilă pentru oricare turist curajos.

Camera 7 e bântuită şi mobilierul prinde viaţă în Hanul Malaga din Alabama

Hanul Malaga există din anul 1862. A fost iniţial construit ca locuinţe gemene de către doi cumnaţi şi se spune că este un loc bântuit.

Unii oaspeţi spun că au văzut fantoma unei femei păşind în sus şi în jos pe balconul camerei cu numărul 7, în timp ce alţii declară că mobilierul se mişcă singur, iar lămpile se sting singure în mod misterios.

Există, de asemenea, un buncăr ciudat sub scara hotelului, despre care se crede că a fost un loc în care se ascundeau soldaţii în timpul războiului civil. În interiorul buncărului se află cadrul în descompunere al unui pat mic, de lemn care ar fi fost folosit de soldaţi în acel spaţiu îngust.

FOTO: Shuuterstock



Recente

Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg
shutterstock 1528856684 jpg
Whitney Houston și fiica ei, Bobbi Kristina  foto   Shutterstock jpg