Semnificaţia anotimpurilor în vise

1 74403 original jpg jpeg

Ţi s-a întâmplat, cu siguranţă, să visezi o zi de vară, o ninsoare sau o zi de toamnă. Ei bine, iată ce semnificaţie au visele în care apar anotimpuri.

Primăvara,proiecte noi

Dacă ţi se întâmplă ca în visul tău să „fie primăvară” înseamnă că foarte curând îţi vei schimba serviciul sau vei avea o nouă atitudine faţă de viaţă. Va urma o perioadă plină de optimism,iar tu vei fi tolerantă.

Iar dacă în vis apare un vânt uşor de primăvară înseamnă trădare,în timp ce ceaţa prevede că vei avea succes în tot ceea ce ţi-ai propus. Atmosfera de primăvară apărută în vis mai poate semnifica şi unele aventuri erotice.

Vara înseamnă pierderi

Când apare în vis,o zi de vară semnifică ambiţia,faptul că-ţi doreşti cu ardoare să-ţi reuşească totul ca la carte. Dacă visezi o ploaie de vară cu grindină înseamnă că vei pierde ceva. Dacă apare şi curcubeul,înseamnă speranţă şi succes.

De obicei,un astfel de vis apare când traversezi o perioadă grea din viaţa ta. Totodată,mai poate însemna un câştig financiar,cât şi indiferenţa ta faţă de probleme. Nu numai ale tale,ci şi ale altora.

Toamna aduce supărări

O zi mohorâtă de toamnă care apare în visul tău înseamnă că vei avea parte de supărări de natură familială (certuri cu partnereul,neînţelegeri cu copiii). Dacă apar şi nori,te anunţă că trebuie să te pregăteşti pentru o surpriză plăcută din partea iubitului.

Totodată,mai poate însemna şi că vei primi o veste bună. Toamna în vis îţi mai poate prezice că este timpul să culegi beneficiile unor proiecte la care ai lucrat din greu. Dacă o femeie nemăritată visează o zi tomnatică,are toate şansele să-şi găsească ursitul.

Iarna înseamnă bani

În tradiţie arabă,visul unei zile de iarnă înseamnă speranţă,în timp ce în tradiţie europeană semnifică nişte zile apatice. Dacă simţi o senzaţie de ger,poate prezice o despărţire. Dacă îţi apare ninsoare,vei primi o sumă consistentă de bani sau un cadou.

Cum zăpada este simbolul dorinţelor,dacă visezi troiene înseamnă că se vor realiza curând,iar dacă în visul tău apare o furtună de zăpadă,vei face o nouă cucerire sau,dacă eşti într-o relaţie,partenerul va fi tandru şi iubitor. Zilele de iarnă mai pot semnifica o sănătate precară,depresie,lipsă de noroc.

Ce să faci ca să visezi frumos

Dacă dormi într-o cameră cu miros de flori,atunci visele vor fi mult mai frumoase! Este concluzia unei echipe de cercetători de la Spitalul Universitar din Mannheim,Germania. La cercetare au participat mai multe femei,cu vârsta între 20 şi 30 de ani,care au dormit,timp de 30 de nopţi,în camere odorizate cu diferite arome (atât plăcute,cât şi neplăcute).

La finalizarea studiului,rezultatele au dovedit că femeile care au dormit în camera cu mirosuri pe care nu le agreau au visat urât şi au avut chiar şi coşmaruri. În schimb,cele care au mirosit arome de flori au visat foarte frumos.



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg