Un singur film a influenţat femeile să poarte tricouri cu umărul gol. Ce peliculă a dublat producţia de pălării?

1 flashdance jpg jpeg

Filmele şi serialele TV nu au doar funcţia de a ne distra, ci au şi puterea de a ne inspira. De-a lungul istoriei, marile pelicule de la Hollywood au alimentat mişcările culturale, au influenţat gândirea politică şi au avut mare impact asupra modei. Care au fost filmele care au avut puterea să crească vânzările de haine şi de accesorii?

Când te gândeşti la filmul „Risky Business‟, imediat îţi vin în minte ochelarii de soare ai lui Tom Cruise, iar dacă te-ai uitat la „Miami Vince‟ nu ai avut cum să nu remarci cămăşile personajelor masculine. Desigur, acestea sunt doar două exemple. Când personajele serialelor preferate sunt îmbrăcate cu stil, publicul se gândeşte „Oare cum pot să arăt şi eu aşa?‟. Datorită acestui lucru, actorii mari au fost copiaţi şi, fără să îşi dea seama, ei au dat startul în modă. O combinaţie potrivită între actorii potriviţi şi hainele potrivite, i-a făcut pe spectatori să îşi modifice modul în care se îmbracă.

„Timpuri Rapide la Ridgemont High‟ şi adidaşii Vans

În filmul „Fast Times at Ridgemont High‟ costumul de baie roşu pe care Pheobe Cates îl poartă într-o scenă, dar şi pantofii sport Vans, purtaţi de personajul lui Sean Penn, cu designul de şah alb-negru, sunt embleme. Aceşti pantofi sport existau încă din anii ’70, însă datorită filmului, ei au devenit foarte populari în rândul skatebarderilor, dar şi cei care nu au pus niciodată piciorul pe un skateboard au fost impresionaţi şi s-au grăbit să obţină o pereche.

„Flashdance‟  şi tendinţa cu umărul gol

Jennifer Beance a interpretat-o pe Alex Owens în filmul „Flashdance‟, tânăra care era des văzută purtând un hanorac gri, care atârna de un umăr. Când filmul a avut succes, fanii i-au copiat imediat look-ul lui Jennifer, iar în sălile de gimnastică puteai să vezi pretutindeni femei cu tricouri purtate cu un umăr gol. De la lansarea filmului, timp de doi ani de zile, s-au purtat aceste tricouri. 

Citeşte şi: Bani aruncaţi în vânt. Filme cu distribuţii de zile mari care n-au mai fost turnate

„O afacere riscantă‟  a salvat o companie de la faliment

Filmul „Risky Business‟ este considerat unul dintre cele mai bune filme pentru adolescenţi din anii ’80, iar în peliculă nu avem cum să nu îl remarcăm pe Tom Cruise purtând clasicii ochelari de soare negri Wayfarer. Ray-Ban, compania care a realizat ochelarii, era o companie prosperă în anii ’50, însă în anii ’80, Ray-Ban era pe punctul de a opri linia de producţie Wayfarer. Odată ce filmul „Risky Business‟  a fost lansat, vânzările la ochelari au crescut cu 50%, iar Cruise a salvat compania de la faliment.

„Bonnie şi Clyde‟ a dublat producţia de pălării

Filmul „Bonnie and Clyde‟ a avut mare impact la public atunci când a fost lansat. Designerul actorilor de costume, Theadora Van Runkle, şi-a pus amprenta pe hainele personajelor şi a creat un adevărat fenomen - creşterea vânzărilor de bretele şi dublarea producţiei de pălării. Publicul a fost atât de impresionat de vestimentaţia personajului Bonnie Parker, încât s-au făcut milioane în urma vânzărilor accesoriilor, similare cu ale lui Bonnie.

Citeşte şi: Eva Mendes, printre actorii pe care nu îi vom mai vedea niciodată jucând în filme. Care este motivul 

Annie Hall a inspirat femeile să adopte stilul androgin

Filmul „Annie Hall‟ are la bază povestea lui Alvy Singer, un newyorkez care intră într-o relaţie cu o femeie libertină. Iubita lui Alvy se numeşte Annie Hall şi se ştie despre ea că este o tipă nonconformistă, care are un simţ estetic dezvoltat. În vestimentaţia ei se regăseau pantalonii kaki, cravatele, dar şi pălăriile de bărbaţi. Aspectul neobişnuit al lui Annie a fost lăudat de creatorul de modă Ralph Lauren, iar doamnele şi domnişoarele s-au grăbit să copieze stilul vestimentar androgin.

Sursă foto: Pinterest



Recente

Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
Lily Allen jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg