Vampirii energetici, pericolul de lângă tine

1 66832 original jpg jpeg

Te simţi din ce în ce mai obosită, fără vlagă, iar dimineaţa de abia te poţi da jos din pat. Poate că pui această moleşeală pe seama stresului sau a odihnei insuficiente, însă te-ai gândit vreodată că de vină pot fi chiar persoanele din jurul tău? Descoperă cine sunt vampirii energetici şi cum te poţi feri de ei!

Atunci când ne gândim la vampiri ne vin automat în minte acele imagini cu fiinţe supranaturale,cu dinţi ascuţiţi şi care se hrănesc cu sângele persoanelor nevinovate. Spre deosebire de cei clasici,vampirii energetici,numiţi şi sociali,se „hrănesc“cu forţa zilnică necesară concentrării,cu bunăvoinţa ta şi astfel îţi consumă energiaîn rezolvarea problemelor lor. Învaţă să-i recunoşti şi vei avea puterea „să le ţii piept“.

Vampirul lipitoare

Este acea persoană din anturajul tău care se ţine „ca scaiul"de tine. Are mereu are necazuri şi caută o persoană căreia să-i povestească prin ce greutăţi trece. Dacă nu este în căutarea unei soluţii, atunci vrea compasiunea ta, îşi doreşte pe cineva care să-i poarte de grijă. Nu-ţi oferă nimic la schimb, dar îţi cere totul.

Vampirul victimizării

Are obiceiul de a stârni în jurul lui adevărate drame, în care el joacă mereu rolul victimei. Dă vina pe soartă pentru situaţia nefastă în care se află, dar nu permite niciodată să fie ajutat, dorind să stârnească mila celor din jurul lui. De îndată ce arăţi că-ţi pasă de el va avea grijă să fie mereu o victimă neajutorată în ochii tăi.

Citeşte şi:

Cum să te aperi de vampirii energetici

Ce sunt blestemele şi cum să te fereşti de ele

Vampirul aroganţei

Acest tip de vampir se crede atotştiutor. Nu va sta niciodată să-ţi asculte argumentele,deoarece el consideră că are întotdeauna dreptate. Vei încerca mereu să-i faci pe plac,dar niciodată nu va fi de ajuns,iar din acest motiv te vei simţi secătuită de energie.

Vampirul binelui

Se ascunde în spatele acelor persoane care sunt gata să-ţi sară în ajutor atunci când îţi este greu. Este destul de greu de deosebit de oamenii care chiar ţin la tine,dar dacă ştii să-ţi alegi prietenii,vei vedea repede care sunt oportuniştii şi care adevăraţii binefăcători. În general,vampirul binelui îşi urmăreşte interesul atunci când îţi face un serviciu.

Vampirul conflictelor

Aşa cum reiese şi din denumire,acest tip de vampir caută să genereze o ceartă între două sau mai multe persoane,el hrănindu-se din tensiunea rezultată. Merge pe principul dezbină şi cucereşte,iar în multe cazuri se va oferi să aplaneze problema,pentru ca de fapt să adâncească criza.

Vampirul greşelii

Este acea persoană care stă să-ţi atragă atenţia asupra şi celei mai mici greşeli pe care o faci. În multe situaţii,chiar el este cel care creează mediul favorabil pentru a da greş. În realitate,teama de a eşua îl macină zi de zi şi-şi ascunde neputinţa punându-te pe tine într-o postură dificilă.

Vampirul invidiei

Face victime în rândul oamenilor care au realizări pe plan profesional şi personal. Va încerca mereu să te convingă că tot succesul tău de până acum se datorează norocului şi că nu ai avut vreun merit. Este nefericit şi gelos pe cei din jurul lui.

Vampirul neputinţei

Îl recunoşti cu uşurinţă în rândul acelor persoane care-ţi vor spune în permanenţă că nu o să reuşeşti niciodată ceea ce ţi-ai propus. Încearcă să te facă să-ţi pierzi încrederea în tine şi se va încărca cu energia ta când va vedea ca începi să pui sub semnul întrebării corectitudinea faptelor tale.

Cum să te protejezi

Te poţi apăra de vampirii energetici dacă urmezi câţiva paşi simpli. De îndată ce ţi-ai dat seama cu ce tip de vampir te confrunţi,este important să petreci cât mai puţin timp cu acea persoană. Nu încerca să-i reproşezi ceva,deoarece va fi aproape imposibil să cazi la pace cu ea,iar tot ce vei reuşi este să-ţi consumi şi mai multă energie. Fii încrezătoare în forţele proprii şi încearcă să pari mereu veselă,întrucât astfel vei descuraja persoanele care-ţi vor răul. Poţi încerca şi exerciţiile de respiraţie menite să te relaxeze şi să te încarce de energie pozitivă. O altă alternativă sunt bijuteriile din cupru,din aventurin,chihlimbar sau cele din cristal de ochi de tigru,cunoscut şi sub numele de merkaba,care au rolul să te protejeze împotriva atacului vampirilor energetici.



Recente

Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg