„Tati Full Time” ajunge în cinematografe: comedia despre haosul (normal) din familiile de azi

Din 18 noiembrie 2025, „Tati Full Time” rulează în cinematografele din toată țara și aduce pe ecrane viața de părinte așa cum e ea în realitate: obositoare, haotică, plină de vinovății, dar și de mult umor și tandrețe.

Noul film regizat de Letiția Roșculeț continuă povestea începută în „Tati Part Time” și mută accentul de la frica de schimbare la momentul în care viața cu un copil mic chiar începe, cu toate consecințele ei asupra cuplului, fraților mai mari și întregii familii extinse.

După un trailer care a strâns deja milioane de vizualizări și comentarii de la părinți care s-au recunoscut în fiecare scenă, „Tati Full Time” își face oficial intrarea la cinema.

În distribuție îi regăsim pe Alex Bogdan și Raluca Aprodu, alături de Elvira Deatcu, Cristian Crețu, Nelu Cortea, Alex Ion, Radu Micu, Mihaela Teleoacă, Alexandru Nagy și, bineînțeles, pe Eva Măruță, care revine cu un rol mult mai nuanțat decât în primul film – amuzant, emoționant și surprinzător de matur pentru vârsta ei. De data aceasta, Iustin, personajul interpretat de Alex Bogdan, nu mai e „tati de weekend”, ci tată cu normă întreagă. Descoperă din plin cum arată nopțile nedormite, competiția dintre generații, așteptările tuturor, dar și presiunea subtilă – și uneori deloc subtilă – venită din zona soacrei și a bunicilor atotștiutori.

Dacă în „Tati Part Time” frica de schimbare era în prim-plan, aici accentul cade pe realitatea de după: primul copil gelos, bunici convinși că ei știu „rețeta corectă”, părinți care încearcă să se descurce între job, casă, copil și o listă nesfârșită de „ar trebui”.

„Tati Full Time” rămâne o comedie, dar una care, dincolo de poante, pune sub lupă viața de familie în 2025.

Cât de greu este să fii părinte?

Filmul vorbește despre rolurile într-un cuplu în care ambii parteneri lucrează, despre epuizarea pe care o simți când nu mai știi de unde să mai scoți timp și răbdare, despre teama de a cere ajutor și despre felul în care generații diferite înțeleg, uneori complet opus, ce înseamnă „a crește un copil”. Letiția Roșculeț spune că și-a dorit să ducă povestea mai departe tocmai pentru că publicul a reacționat atât de puternic la primul film: oamenii au râs, au plâns, s-au recunoscut și au cerut să vadă ce se întâmplă cu Iustin și Maya atunci când apar „elementele perturbatoare” – adică mai mulți copii, mai multe responsabilități, mai mult haos. Regizoarea vorbește despre cât de greu este, de fapt, să fii părinte, cât de des te simți singur sau vinovat și cât de important e să reușești să râzi de propriile limite și greșeli, nu să te pedepsești pentru ele. „Tati Full Time” este, din perspectiva ei, un film de văzut împreună, în familie, tocmai pentru că energia din sala de cinema – râsete, suspine, reacții spontane – creează un spațiu în care oamenii simt că nu sunt singuri în tot acest carusel.

Eva Măruță spune că abia așteaptă să vadă „Tati Full Time” la cinema cu familia și prietenii, chiar dacă știe scenariul pe de rost. Pentru ea, povestea este un pretext ca oamenii să-și amintească de ce familia contează atât de mult și să vadă că fiecare încearcă, atât cât poate, chiar dacă nimeni nu bifează perfecțiunea.

Alex Bogdan descrie filmul ca pe un tip de comedie care „te lovește” abia după ce ai terminat de râs: multe dintre momentele prin care trece Iustin par exagerate în scenariu, dar, când le joci, realizezi că sunt foarte aproape de viața reală. Îi place faptul că pelicula nu ține discursuri și nu dă lecții, ci arată familia așa cum e ea astăzi: obosită, dezordonată, iubitoare, creativă, imperfectă și totuși frumoasă.

Raluca Aprodu vede „Tati Full Time” ca pe combinația ideală de umor și emoție într-un film de familie: simte că nu a „făcut un film”, ci a spus o poveste de cuplu foarte recognoscibilă – doi oameni care se iubesc, ajung părinți, se pierd un pic pe drum și încearcă, în ciuda contextului dificil, să rămână o echipă. Într-o perioadă în care veștile grele nu lipsesc, ea crede că astfel de filme – calde, luminoase, cu speranță – sunt mai necesare ca oricând.