Frank Sinatra: a avut sau nu legături cu Mafia? De ce a vrut artistul să se sinucidă

4 profimedia 0154662601 jpg jpeg

Una dintre cele mai bune voci ale secolului XX, Frank Sinatra a avut o viaţă tumultoasă, cu multe realizări, dar şi cu decepţii pe plan sentimental. În afara succesului de pe scenă, artistul a fost un personaj interesant şi din punct de vedere al activităţii politice.

Frank Sinatra s-a născut în 1915 în New Jersey. În adolescenţă s-a decis să se îndrepte către o carieră muzicală, iar 20 de ani s-a remarcat în lumea spectacolului. „New York, New York”, „Come Fly with Me”, „My Way”, „My Blue Heavens”, „The Lady is a Tramp”, „Three Coins in the Fountain”, „Witchcraft”, „I've Got You under My Skin”, „My Kind of Town”, „Autumn in New York”, „Stranger in the Night”, „L.A Is My Lady” sunt hiturile de care se leagă numele său. Sinatra a avut şi o carieră cinematografică, primind chiar un Oscar pentru rolul secundar din filmul „De aici în eternitate”.

De tânăr, Sinatra s-a implicat şi în politică. A fost un simpatizant al Partidului Democrat şi a avut legături cu preşedinţii americani. În 1944, după ce i-a trimis o scrisoare de susţinere lui Franklin D. Roosevelt, Sinatra a devenit, la dorinţa preşedintelui, figura principală a campaniei sale. Mai târziu, l-a susţinut pe Harry S. Truman. Dintre toţi preşedinţii SUA, cel mai apropiat a fost de John F. Kennedy. Mai târziu, şi-a îndreptat opţiunile către Partidul Republican.

 Legăturile cu Mafia

S-a speculat că Sinatra ar fi avut legături şi cu Mafia. Artistul a fost la Conferinţa Mafiei de la Havana din 1946, după care un ziar a publicat ştirea cu titlul „Ruşine, Sinatra!”. Tot presa a vorbit despre prietenia lui cu gangsterul Sam Giancana, cu care juca adesea golf în Nevada. FBI a avut un dosar de 2403 pagini pe numele lui Sinatra, care a fost făcut public în 1998. Legăturile sale cu Mafia au încetat în momentul în care a devenit un apropiat al familiei Kennedy – Bobby, fratele lui JFK, conducea o operaţiune în privinţa crimei organizate.  

De ce a încercat să îşi ia viaţa

Artistul ar fi încercat să se sinucidă, motivul fiind relaţia sa tumultoasă cu Ava Gardner, cu care s-a căsătorit în 1951. Pasiunea intensă dintre ei şi gelozia care i-a măcinat au răbufnit adesea în certuri, Sinatra fiind pe punctul de a-şi lua viaţa, devastat că frumoasa Gardner îl va părăsi. Despre Ava Gardner, artistul ar fi spus să a fost iubirea vieţii lui. Cei doi au pus punct, în cele din urmă, relaţiei, în 1957, după ce ambii au călcat strâmb. Au rămas însă prieteni pentru tot restul vieţii.  



Recente

WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg