Ce-ţi rezervă astrele săptămâna aceasta

1 64243 original jpg jpeg

Descoperă ce-ţi rezervă horoscopul în intervalul 21-27 februarie!

BERBEC

Vă lăsaţi pradă primului impuls şi renunţaţi la toate negocierile,chiar dacă acestea implică îmbunătăţirea relaţiilor dv. parteneriale în viitorul apropiat. E posibil să plecaţi de miercuri în noi călătorii lungi sau măcar le plănuiţi ori visaţi la ele ca la o descătuşare absolut necesară.

TAUR

Nu mai aveţi răbdare cu amicii şi prietenele dv.,mai ales pentru că au un comportament foarte ciudat şi imprevizibil. Începeţi joi o campanie „serioasă“ de curăţenie,dar preferaţi să nu fiţi ajutată (adică încurcată) de nimeni. Le impuneţi,cu severitate,tuturor membrilor familiei să facă economii.

GEMENI

Aveţi şanse maxime de a vă găsi partenerul „perfect“,iar pe plan profesional vă „restructuraţi“ atât activităţile,cât şi colaboratorii. Aveţi posibilitatea să câştigaţi procese care au trenat de ani de zile,cu excepţia celor în care sunt implicate şi rudele dv. apropiate.

RAC

Oricât de mult aţi munci,nu puteţi să scăpaţi de toate datoriile,aşa că începeţi să vă gândiţi din ce în ce mai des la o schimbare de serviciu. Relaţiile parteneriale,inclusiv cele sentimentale,încep oarecum să se „calmeze“ şi să vă ofere o oază cu plăceri vinovate. Călătoriile sunt replanificate.

LEU

Situaţia financiară se îmbunătăţeşte brusc încă de la începutul intervalului şi le dovediţi tuturor,dar mai ales rudelor apropiate şi prietenilor,că aţi avut dreptate când aţi demarat activităţile noi. O poveste de dragoste se poate înfiripa cu un coleg de serviciu. Partenerii devin foarte muncitori.

FECIOARĂ

Prin deciziile pe care le luaţi miercuri,reuşiţi să vă puneţi în cap toată familia şi apoi consideraţi că sunteţi stresată din cauza lor,uitând că i-aţi provocat continuu. Sumele care apar la sfârşitul intervalului sunt din păcate insuficiente şi chiar nu mai ştiţi cum să achitaţi toate facturile.

BALANŢĂ

Vă rezolvaţi aproape toate problemele cu ajutorul rudelor şi al prietenilor,care păreau că au uitat de dv. Descoperiţi marţi că sunteţi implicată în prea multe activităţi şi că nu mai aveţi cum să le faceţi faţă tuturor. Celibatarele foarte tinere sunt norocoase şi iau decizia să se căsătorească!

SCORPION

Situaţia dv. profesională şi cea financiară sunt excepţionale,aşa că nu este de mirare că sunteţi foarte invidiată,iar prietenele au dispărut ca şi cum nu au existat niciodată. Un concediu este absolut necesar pentru pregătirile familiale,însă nu primiţi imediat aprobarea necesară de la şefii dv.

SĂGETĂTOR

Se pare că obţineţi orice doriţi cu eforturi minime. Deveniţi adevărate vedete şi nimeni nu îndrăzneşte să vă refuze,oricât de pretenţioase aţi fi. Cele mai multe fac o călătorie de plăcere ori se înscriu la cursuri în străinătate. Sunt posibile cereri în căsătorie şi bani la sfârşitul intervalului.

CAPRICORN

Cu ajutorul unei intuiţii nelimitate şi cu sprijinul unor prieteni şi amice,reuşiţi să depăşiţi toate „încercările“ din acest interval. Unele native sunt nevoite să îngrijească o rudă bolnavă şi,cu toate că îşi fac datoria,îşi reproşează că nu au acţionat mai din timp. Altele muncesc prea mult.

ZODIA NOROCOASĂ-VĂRSĂTOR

Relansarea profesională nu mai poate fi amânată,aşa că nu luaţi în seamă nemulţumirile partenerului de cuplu care consideră că vă pierdeţi timpul cu un coleg sub pretextul unei mai bune colaborări. Puţin adevăr există totuşi în reproşurile repetate! La mijlocul intervalului,vi se va propune o separare pe care o acceptaţi imediat,fiind convinsă că vă avantajează. Sectorul financiar pare cel mai favorizat,însă aveţi de achitat atât de multe datorii,încât nu mai contează. Starea de sănătate se ameliorează simţitor,mai ales pentru nativele care au un program echilibrat. Celibatarele fac declaraţii în doi peri.

PEŞTI

Consideraţi că laudele pe care le primiţi de la şefii direcţi sunt exagerate şi aţi prefera ca acestea să se regăsească în salariul acordat. Munciţi în continuare foarte mult,dar de această dată partenerul de cuplu vă înţelege şi încearcă să vă ajute. Cele mai multe facturi rămân totuşi neachitate!

ASTROGRAMA SĂPTĂMÂNALĂ„Vă rog să-mi spuneţi dacă în viitorul apropiat mă voi căsători şi dacă voi avea copii? Mulţumesc.“Cornelia Ghirachi,născută pe data de 21 septembrie 1977,la ora 21:00,în Bucureşti. Soare în Fecioară şi Ascendentul în Gemeni. Cele trei planete din semne de pământ domină cele şase planete din semne de foc şi apă (mai ales că Luna se află în Capricorn). Sunteţi foarte pragmatică şi ambiţioasă,nu aveţi complexe inutile,ştiţi ce vă doriţi de la viaţă şi veţi face tot posibilul să obţineţi ceea ce doriţi. Dacă ora de naştere este corectă,aveţi noroc financiar din plin (chiar dacă uneori exageraţi cu „investiţiile“). În astrogramă apar o singură căsătorie (foarte posibil cu un „coleg“) şi cel puţin doi copii. Mare atenţie la zona sânilor (este de preferat să nu apelaţi la operaţii chirurgicale de „înfrumuseţare“)!

Citeşte şi:

Astrele îţi dezvăluie când minte şi când nu

Cum îţi influenţează astrele căsnicia



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg