Horoscop. Ce ghinioane ai în viaţă în funcţie de zodie. Pe Tauri îi "paşte" sărăcia

1 zodii ghinion jpg jpeg

Unii îşi fac norocul cu mâna lor, pentru alţii vine de la sine, însă din punct de vedere astral există zodii care luptă din greu pentru a-l obţine. Ghinionul se va ţine scai de unii nativi, care vor avea ceva de furcă în ceea ce priveşte cumpenele apărute în viaţă. Iată ce ghinioane vei avea, în funcţie de zodia în care te-ai năcut.

Berbec Chiar dacă cei născuţi în zodia Berbec nu se lasă păgubaşi în faţa problemelor, nu înseamnă că îi ocoleşte ghinionul pentru că sunt ei firi războinice şi neînfricate, notează zodiata.com. Dimpotrivă, ei au parte deseori de diverse accidente (mai mici ori mai mari). Fie li se strică anumite lucruri de care au nevoie urgent, fie se rănesc. Puţină atenţie i-ar ajută în ambele cazuri. Poate că nu ar scăpa complet de ghinion, însă ar reuşi să ţină mai multe situaţii sub control. Iar faptul că devin impulsivi nu îi ajută deloc în astfel de momente.

Deşi aceşti nativi sunt chibzuiţi de felul lor, în special la capitolul financiar, ghinionul se ţine scai de ei şi nu îi lasă până nu îi afectează. Cele mai mari temeri ale Taurilor, şi pe bună dreptate, au legătură cu banii. Ei pot să îi piardă, să fie înşelaţi ori chiar să li se fure sume mai mici ori mai mari. Uneori de ceea ce îţi este frică nu scapi, indiferent cât de chibzuit eşti. Tot ce pot să facă reprezentanţii zodiei în acest sens este să aibă grijă cu ce persoane se asociază ori pe cine împrumută. S-ar putea că gândurile acelor persoane să nu fie chiar cele mai bune.

femeie cu probleme financiare

Pe Gemeni nu îi salvează de ghinioane nici simţul umorului, nici optimismul. Ei au parte de oportunităţi în viaţă, însă ele le scăpa de fiecare data printre degete, de parcă ar vrea să le facă în ciudă. Fie nu reacţionează prea repede, fie au de învăţat o lecţie pe care destinul vrea să le-o ofere gratuit, chiar din primul rând. Probabil că, dacă ar s-ar hotărî mai repede, ar avea mai multe şanse să prindă norocul din urmă.

Calzi şi prietenoşi, racii au multe de suferit în viaţă pentru că sunt firi sensibile. Ei cred cu uşurinţă în bunătatea şi sinceritatea celorlalţi, aşa că au multe de pierdut din această cauză. Deşi au parte de prieteni buni în jurul lor, nu se pot lăuda că au noroc şi la capitolul familie. Toate problemele care se întâmplă în casă cad pe capul lor, iar ghinioanele parcă se ţin lanţ uneori. Ceea ce pot să facă aceşti nativi este să nu mai lase că tot ceea ce se întâmplă în jur să îi afecteze atât de mult. Atunci când vor reuşi să vadă viaţă cu alţi ochi, ghinioanele nu vor mai părea atât de negre.

Reprezentanţii zodiei Leu nu se pot plânge că nu au parte de succes în viaţă, însă atunci când îi loveşte ghinionul, îi aruncă puternic la pământ. Din nefericire, de multe ori este şi vina lor pentru că uită complet că roata se întoarce ori că traiul bun nu duce mult. Dacă şi-ar lua anumite măsuri de precauţie din timp, ar reuşi cu brio să bareze neşansa vieţii. Însă ei privesc atât de sus uneori că nu văd necazurile care vin de unde se aşteaptă mai puţin.

Nici reprezentanţii acestei zodii nu sunt feriţi de ghinioane în viaţă, dimpotrivă au şi ei parte de unele cum rar întâlneşti. Deşi au parte şi de noroc în unele perioade ale vieţii, în altele parcă toate le merg prost. Nimeni nu se pricepe să rateze oportunităţi mai bine că aceşti nativi. Deşi sunt inteligenţi şi cu capul pe umeri, tot au de pierdut în viaţă. Fie că se hotărăsc prea târziu în anumite privinţe, fie că le-o iau alţii înainte, cert este că pierd multe ocazii importante, aşa că ar trebui să fie mai atenţi pe viitor. Cu unele şanse nu te întâlneşti de două ori în viaţă.

Citeşte şi: Dieta Scarsdale - slăbeşti nouă kilograme în doar 14 zile

Deşi alte reprezentante ale horoscopului le invidiază uneori pe aceste native pentru că roiesc bărbaţii în jurul lor, totuşi ele nu au noroc în dragoste. Poate că sunt prea pretenţioase, poate că se îndrăgostesc doar de bărbaţi nepotriviţi, cert este că ghinionul le da târcoale pe plan amoros. Şi există mari şanse să nu îşi găsească alesul inimii până la o vârstă înaintată.

Deşi Scorpionii consideră că norocul şi-l mai face omul şi cu mână lui, totuşi observă şi ei că anumite lucruri rele se întâmplă fără că ei să le provoace într-un fel. Au noroc de bani, nu stau rău nici în dragoste, însă la capitolul prieteni buni trebuie să tragă bara. Rar pot să spună aceşti nativi că au în jur oameni pe care să se poată bază. Fie viaţa îi desparte de oameni minunaţi, fie întâlnesc doar persoane neserioase, false, mânate doar de interes. Chiar dacă reprezentanţii sunt firi puternice, îşi doresc totuşi să aibă parte de prieteni buni în preajma lor.

Spontani şi optimişti, Săgetătorii par să nu aibă niciun fel de problemă în viaţă. Şi totuşi, au şi ei parte de ghinion în drumul lor. Oricât de bine s-ar pricepe să facă bani şi să dezvolte idei de afaceri, nu se pot bucura prea mult de realizările lor. Inevitabil, la o anumită perioadă mai vine câte o nenorocire pe capul lor. Fie se îmbolnăveşte cineva drag, fie li se strică maşina, cert este că apar mereu cheltuieli nepravazute. La fel stau lucrurile şi pe plan profesional. Se trezesc destul de des în situaţii încâlcite şi cu greu le depăşesc.

Nativii acestui semn zodiacal se plâng deseori că nu au noroc de locuri de muncă bune. Deşi nu se dau în lături de la muncă, ci chiar se implică mai mult decât ar trebui, ei nu sunt apreciaţi de către şefi, astfel că sunt nevoiţi privească mereu spre alte zări profesionale. Nici nu se obişnuiesc bine într-o realizează locul lor nu este nici acolo. Prea multe soluţii nu cazul lor. Fie din pretenţiile de pe , fie îşi un loc de potrivit decât cele anterioare.

Citeşte şi: Ele sunt zodiile care ascund ce simt cu adevărat. Cu greu smulgi un "te iubesc" de la o Fecioară

Nonconformistii nativi zodiei nu se sperie de uşor de zilele nefaste, au ei temerile lor, special atunci când ghinioanele se de lor. Probabil ei nu ar avea de atâtea întâmplări ar fi responsabili. Nativilor li se deseori îşi uite lucrurile acasă ori, mai rău să le piardă . Situaţia se atunci când este de documente, de bani care nici măcar nu lor ori de acte. Noi le spunem ghinioane, ei le numesc întâmplări de zi cu zi ( de obişnuiţi cu astfel de probleme).

Firi sensibile, Peştii trec cu greu ghinioanele vieţii, riscând chiar stări depresive puternice. Ei nu au noroc la cumpărături pentru nu facă investiţiile potrivite. Fie haine care nu li se potrivesc, fie de calitate ori achiziţionează diverse obiecte defecte. Astfel lucrurile, nici nu prea au cum se bucure de noile achiziţii. Poate ar trebui se îndrumaţi de alte persoane la cumpărături, unele norocoase acest domeniu.



Recente

apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
frigider  foto   Shutterstock jpg
Helen Hunt  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie  sursa foto   Shutterstock jpg
miri  Shutterstock jpg
Pamela Anderson  sursa foto   Shutterstock jpg
Kris Kristofferson  foto   Shutterstock jpg
FBFxm1l   Imgur png
Pamela Hicks  foto   India Hicks jpg
shutterstock 2455767973 jpg
WhatsApp Image 2024 09 20 at 10 29 02 jpeg
NAFD 1(1) jpg
femeie în vârstă  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Aniston, infertilitatea  sursa   Shutterstock jpg
Blanket Jackson  foto   Shutterstock jpg
Joan Rivers  foto   Shutterstock jpg
ClickPentruFemei (1) (1) jpg
joan collins jpeg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 1788542351 jpg