Ele sunt zodiile care ascund ce simt cu adevărat. Cu greu smulgi un "te iubesc" de la o Fecioară

1 zodii care nu spun ce simt jpg jpeg

Aceşti trei nativi par a fi experţi în a-şi ascunde sentimentele şi cu greu vor arătă iubire şi afecţiune. E nevoie să aibă toată încrederea din lume în persoana iubită pentru a putea să spună un simplu "te iubesc". De cealaltă parte, atunci când vine vorba de dezamăgiri, cele trei nu vor lăsa să se vadă vreodată că suferă sau că se află în impas, ci vor duce o adevărată luptă ca să ascundă aceste aspecte.

Iată care sunt zodiile care îşi arată cel mai greu sentimentele, potrivit zodiata.com.

Scorpionul

I s-a dus vestea că iubeşte şi urăşte cu aceeaşi pasiune, dar Scorpionul nu îşi arată nici emoţiile, nici armele prea uşor. Cu cât sentimentele sale sunt mai profunde, cu atât vor fi mai ascunse, ba chiar ţi-ar putea arăta uşa, când de fapt vrea să stai. Motivele pentru care face asta sunt multe, dar toate au legătură cu nevoia sa de a se proteja şi teama că va fi trădat.

Contrar a ceea ce ar putea crede unii şi alţii, Scorpionul este un semn vulnerabil, cu emoţii adânci, care “pune la suflet” eşecul, mai ales dacă prin eşec se înţelege că a fost respins. Să îi trădezi încrederea este tot ce poate fi mai rău, iar după un astfel de episod, adevăratele sale sentimente vor fi şi mai greu de ghicit.

Citeşte şi: Horoscopul runelor cu Mihai Voropchievici. Casa banilor se deschide pentru zodia Berbec

Fecioara

Dacă Scorpionul nu arată ce simte cu adevărat, dar te lasă să ghiceşti că este omul emoţiilor, Fecioara nu arată mai nimic. Preferă să vorbească despre orice altceva, decât despre ceea ce simte, chiar şi cu persoane foarte apropiate: familie, prieteni. De fapt, şi-ar deschide sufletul mai degrabă în faţa unui străin, decât în faţa celor care o cunosc şi cărora nu vrea să le arate latura sa vulnerabilă.

Tocmai aici este problema: ca şi Scorpionul, de care o apropie multe asemănări, Fecioara este, de fapt, un suflet sensibil, lucru de care este conştientă şi pe care îl ascunde sub o armură. Va prefera întotdeauna să îşi facă cunoscute sentimentele altfel – de exemplu, prin intermediul muzicii.

Citeşte şi: Ele s-au născut să cucerească lumea. 5 zodii de femei puternice. Printre ele, Leoaica e de top

Gemenii

Cei mai comunicativi nativi ai zodiacului spun multe, dar nu despre ei. Sau, dacă vorbesc despre ei înşişi, nu lasă la vedere ceea ce simt cu adevărat, chiar dacă te-au făcut să crezi asta.

În ciuda faptului că sunt activi pe reţelele sociale şi mereu gata să împărtăşească noutăţi, opinii şi fotografii, adevărata personalitate a Gemenilor este alta, iar a crede că îi cunoşti doar pentru că sunteţi prieteni pe Facebook rămâne doar o presupunere. Natura duală le permite Gemenilor să se adapteze cu uşurinţă în orice situaţie şi să poarte diferite măşti sociale, ceea ce înseamnă că adevărata lor natură le este cunoscută doar lor.



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg