Horoscopul banilor în luna octombrie. Ce zodii vor avea buzunarul plin şi care vor fi falite!

bani octombrie jpeg

Astrele aduc schimbări majore in buzunarele nativilor. Unele zodii se vor bucura de o lună plină, iar altele vor fi nevoite să facă economii la greu. Îţi prezsentăm horoscopul banilor în luna octombrie:

BERBEC

Uranus a început să retrogradeze în Taur, şi încet-încet se apropie, din nou, de zodia ta, pe care a influenţat-o major în ultimii 7 ani. Încă îl simţi cumva în ceafă, de parcă n-a terminat ce avea de făcut… Se află în zona banilor şi e posibil să-ţi atragă atenţia asupra unor investiţii prost făcute cândva, în care ai băgat bani nechibzuit, fără măsură, ba chiar există şi acum riscul de a face alte cheltuieli inutile, pentru că Uranus şi Marte se află în cuadratură şi nici nu ştii cum arunci banii pe fereastră.

Ai mare grijă în ce afaceri te bagi, ca nu cumva să-ţi dezechilibrezi bugetul pe câteva… luni de acum înainte, deci stai deoparte de cheltuieli care te atrag la prima vedere, dar de care poate nu ai aşa de mare nevoie chiar acum!

Da, poate visezi frumos, la cumpărături pentru sufletul tău, îţi doreşti enorm ceva anume, dar poate ar fi bine să amâni aceste achiziţii pe altădată. Acum doar faci planuri cu banii, nu-i musai să şi deschizi portofelul!

La final de lună Uranus din Taur va forma şi o opoziţie cu Soarele intrat în Scorpion, deci riscul de a face abuzuri financiare e cam mare!

Noroc de Saturn că veghează din Capricorn şi te opreşte la timp, limitându-te la ceea ce ai sau ceea ce primeşti, fără a vinde blana ursului din pădure. Rezistă deci tentaţiei de a cheltui prea mult!

TAUR

Mercur, cel care se ocupă de banii tăi, trece luna aceasta prin Balanţă şi Scorpion. Până pe 10, cât timp traversează Balanţa, te poţi aştepta la o vagă echilibrare a bugetului, mai reuşeşti să achiţi din datorii curente, să mai scapi de unele facturi în aşteptare sau, dacă ţi se cuveneau bani de ceva vreme, bani promişi sau meritaţi pentru diverse servicii onorate anterior, ar fi bine să îi pretinzi mai sonor, să aminteşti celor care îţi sunt datori că ar fi timpul să se achite şi ei de obligaţii.

Prima decadă a lunii e limitată la salariul tău obişnuit, fără surprize prea mari, poate doar în jur de 10 octombrie să te trezeşti cu cine ştie ce surpriză legată de bani, cum ar fi o defecţiune prin casă care necesită cheltuieli neprogramate, vreo plată picată din senin, sau există riscul ca tu să faci vreo cheltuială bruscă, pe care n-o aveai în plan, şi care poate strica un pic armonia financiară a familiei.

După 10 octombrie, dezechilibrul se măreşte, cumva, deci nu scapi de pericolul de a cheltui sume neprevăzute, dar mai pot apărea surprize şi de la partenerul de viaţă, în caz că te bazai pe banii lui.

Nu este exclus să ţi se propună diverse colaborări generatoare de bani, dar parcă ceva îţi spune că nu vor avea efectele promise sau că nu prea te vei bucura de aceşti bani. Aşa cum vin, aşa se duc…

GEMENI

Începi luna cu inima strânsă, de parcă ţi-ar fi frică de tot felul de cheltuieli, de facturi urgente, de datorii care îşi aşteaptă rândul, şi acelaşi sentiment va reveni şi la finalul lunii, deci să nu te mire că toată luna calculezi resursele financiare cu teamă, cu prudenţă, ca nu cumva să cheltuieşti pe lucruri inutile.

Da, merită să faci paşi mici în tot ce ţine de bani, deci ţine cont de limitele care ţi se impun – ori de propria ta conştiinţă, ori de împrejurări defavorabile cumpărăturilor sau investiţiilor – dar şi mai mult, poate merită să arunci şi o privire peste umăr, înapoi, să vezi ce a rămas neachitat din trecut.

Eşti atât de atent la bani încât şi începutul şi finalul de lună le foloseşti pentru acelaşi scop: o analiză retrospectivă să vezi ce datorii vechi duci după tine – dacă ai putea să şi scapi de ele, ar fi perfect, poate ai făcut deja ceva eforturi înainte pentru acest scop – şi pe ce bani te poţi baza de acum înainte.

Saturn te obligă să fii extrem de precaut în chestiuni materiale, de parcă ţi-ar spune să te limitezi la strictul necesar, să nu te îndatorezi, să te rezumi doar la cheltuielile obligatorii, cele administrative, lunare, fără alte excese.

RAC

De câteva luni bune tot primeşti lecţii peste lecţii legate de felul cum îţi administrezi banii – pe de o parte – şi despre felul cum te preţuieşti tu pe tine însuţi, din punct de vedere financiar – pe de altă parte.

Ai învăţat că, pentru a câştiga mai bine, trebuie să te pui şi tu într-o lumină mai bună, să te lauzi, la o adică, să scoţi la iveală calităţile tale care merită valorificate în bani. Dacă stai în banca ta, modest, fără încredere în valoarea ta, cum a vrea să te plătească alţii mai bine?

Eşti pe ultima sută de metri pentru a te ridica pentru drepturile tale băneşti, pentru a îndrepta reflectoarele spre tine, deci hai, fă ceva, acum, în ceasul al doisprezecelea măcar – dacă nu ai făcut-o deja în ultimul an şi ceva – pentru a cere ce e al tău, ce ţi se cuvine, mai mult decât ce ai primit anterior. Rareori trece Nodul Nord prin Leu, care se ocupă de bugetul tău, iar acum e pe ultima sută de metri, căci în noiembrie părăseşte acest sector. Pune mâna pe microfon şi strigă tare: merit mai mult, sunt mai bun decât sunt plătit şi… ori schimbi jobul pentru un salariu mai mare, ori baţi la uşa şefilor cu curaj şi le expui cererile tale.

Nu zice nimeni că e simplu, mai ales dacă eşti o fire mai timidă, dar dacă n-o faci acum, e posibil să nu mai ai curajul… mulţi ani de acum înainte. Ceva te reţine, desigur, poate ai mai încercat şi altădată şi n-a mers, dar dacă ceva te strânge cu uşa şi te obligă să iei măsuri de genul acum ori niciodată, o vei face.

Ai multe cheltuieli pe listă, la începutul lunii legate de casă, de copii, de utilităţi, mai apoi şi pentru plăcerea ta (garderoba de toamnă va primi un ugrade, pesemne!) şi dacă nu-ţi ajung banii, de undeva trebuie să-i scoţi, nu? O poţi face făcând un pas în faţă şi spunând ferm: merit mai mult! Poate măreşti şi tu preţul personal – la propriu sau la figurat…

LEU

Ai dori tu să faci unele cheltuieli, poate chiar şi nişte investiţii – deşi nu cu sume foarte mari – dar când numeri cât ai prin cont sau în portofel, parcă îţi cam piere cheful.

Sumele care vin se limitează mai mult la salariul tău lunar, cel puţin în prima parte a lunii, ba chiar şi acela e deja programat în diverse direcţii încât trebuie să renunţi la cheltuielile neobligatorii acum.

Până pe 10 reuşeşti să mai aduci la zi o serie de plăţi în aşteptare, să reechilibrezi cumva balanţa de plăţi, ca după 10 a lunii să intre la rând altă listă de plăţi, dedicate mai degrabă familiei, casei, locuinţei, pentru că întotdeauna e ceva ce se cere înnoit, schimbat, reparat, şi toate costă bani, nu?

Ratele la casă, dacă ai, te cam apasă şi te tot gândeşti cum să faci – acum, înainte ca Jupiter să părăsească Scorpionul – să mai scapi de o sumă mare de pe lista de aşteptare şi poate, printr-o minune, scoţi de undeva nişte bănuţi ca să-i virezi pe toţi, calup, direct la bancă, ceea ce ţi-ar mai scădea, în timp, povara financiară pe care o duci cu tine.

Poate ai reuşit să faci deja asta de vreun an încoace şi să mai reduci ratele, dar dacă nu ai reuşit, o poţi face luna aceasta, când în zona Scorpionului se acumulează mai multe energii ce te pot ajuta să canalizezi sumele de bani spre rate, datorii, restanţe mari, împrumuturi, credite… Încearcă să mai scapi de ele!

FECIOARĂ

Eşti printre cei favorizaţi, pe perioada zodiei Balanţei, pentru a mai vedea şi tu că se instalează liniştea în bugetul familiei. Nici tu nu ştii de unde, se ivesc sume de bani binevenite prin care mai reuşeşti să mai achiţi din datorii şi facturi în aşteptare, ba chiar să-ţi faci şi unele plăceri pentru confortul personal sau pentru felul cum te prezinţi în societate.

Nu la fel de uşor va fi după ce Venus va începe să bată în retragere, prin retrogradare, undeva de pe 6, dar nu sună chiar aşa de rău, pentru că te ajută să mai priveşti şi înapoi, la cine ştie ce datorii care îşi aşteaptă rândul de un secol şi pe care le-ai tot amânat. Odată cu retrogradarea lui Venus, de voie sau de nevoie, te ocupi de restanţe, şi poate mai reuşeşti să le mai ştergi de pe listă, mai ales că pot veni totuşi nişte promisiuni de bani în care îţi pui mari speranţe.

Poate se ivesc oferte de colaborare, poate găseşti colaboratori noi, poate faci planuri de viitor care vor atrage sume în plus, deci merită să le aştepţi cu optimism. Măcar au de unde veni, chiar dacă nu vin imediat…

Fă-ţi un calcul foarte atent cu privire la sumele pe care le vei câştiga, primi, obţine de acum înainte, pe săptămâni sau luni în avans, pentru că există riscul de a face acum o plată neprevăzută sau mai mare decât ar trebui şi care ar putea avea efecte pe termen mai lung.

Gândeşte-la la câştigurile din viitor cu încredere şi optimism, dar nu începe deja să şi cheltuieşti, cu gândul la vremuri mai bune! Lasă-le mai întâi să vină şi apoi deschizi portofelul.

BALANŢĂ

Ai motive de bucurie de vreme ce, în zona banilor, stau încă împreună, luna aceasta cei doi mari benefici: şi Venus, şi Jupiter, simultan.

Nu e rău, încă din septembrie le-ai avut cele două planete de bun augur de partea ta şi poate ai reuşit şi tu să mai prinzi cheag un pic, poate au venit veşti bune legate de creşteri salariale sau de venituri suplimentare cândva (da, prin muncă, nu vine nimeni să-ţi ofere pe tavă), dar de pe 6 Venus începe să bată în retragere, prin mers retrograd, ceea ce nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme, şi din acel moment e timpul să mai pui frână la cumpărături.

Mai degrabă ţi se atrage atenţia asupra datoriilor, asupra plăţilor pe care le-ai lăsat pe linie moartă, de voie sau de nevoie, asupra cheltuielilor mai vechi pe care nu le-ai putut onora, deci gândeşte-te foarte serios la ce ai lăsat în urmă. Nu le mai amâna!

Acum e momentul cel mai bun să scapi de ele, măcar parţial, ca, de luna viitoare, după ce Venus va renunţa la retrogradare, să vină iar remuri mai bune. Foloseşte retrogradarea lui Venus cu cap, nu face alte datorii la o listă deja mare!

Ultimele zile ale lunii octombrie ţi-ar putea pregăti surprize financiare, dar nu neapărat prea plăcute. Deci ai grijă pe ce cheltuieşti şi cum gestionezi banii, pentru că finalul de lună poate genera un mic cutremur prin buget, ceva răsturnări de situaţie, dar poate şi ceva veşti nemaipomenite, cine ştie? Când intră în ecuaţie Uranus, te poţi aştepta la noutăţi neprevăzute: ori în sus… ori în jos.

SCORPION

Banii vin, asta e important, dar nu te arunca în cheltuieli mai mari decât ai putea duce. Eşti pe ultima sută de metri a trecerii lui Jupiter prin zodia ta – că de luna viitoare bye-bye Jupiter! – dar e o perioadă cu noroc, pentru că în zodia ta stau, pentru o vreme şi Jupiter şi Venus, deci norocul la superlativ e în ograda ta, foloseşte-l!

Când e vorba de noroc, da, nu se ştie nici când apare, nici când pleacă, deci nu exagera cu jocul de-a norocul, ci profită de beneficiile celor două planete bune pentru a-ţi rezolva şi ultimele datorii care aşteaptă la rând.

Nu e o perioadă cu evenimente ieşite din comun prin conturile tale, dar important e că resimţi auspiciile norocoase ale lunii şi te-ai putea folosi de ele din plin, fără a te juca totuşi prea mult cu ele. Nu investi în afaceri riscante, că s-ar putea să nu meargă, nici nu face planuri măreţe cu banii fără a avea deja banii aceeaşi, deci da, pregăteşte terenul pentru viitoarele succese financiare, dar nu le da şi drumul.

Eşti înaintea unui start, de care te vei bucura luna viitoare, când Jupiter va intra în Săgetător, dar acum e vremea să laşi terenul curat, înaintea noilor etape. Poţi folosi ceva bani pentru bucuria familiei sau pentru bucuria ta, că doar ai şi tu visele tale, mai ales dacă ţi le-ai tot refuzat în ultima vreme.

Poate spui gata, merit acest cadou şi ţi-l oferi cu bucurie… mai ales că vine şi ziua ta!

SĂGETĂTOR

Că ai scăpat şi de Marte şi de Lilith prin zona banilor, încă de lunile trecute, ştii deja, deci ai putea resimţi această aparentă linişte inclusiv în buget. Parcă nu mai eşti la fel de stresat, la fel de nervos, la fel de pesimist în chestiuni financiare, cum ai fost probabil tot anul, deci parcă încep să se mai întrevadă un pic şi orizonturile bune…

Chiar dacă, cel puţin în primele zile ale lunii, nu ai curajul de a te gândi la bani pe termen lung ci mai degrabă la sume de azi pe mâine, din a doua jumătate a lunii mai răsufli şi tu un pic, mai scapi din unele ghiulele de picior pe care le-ai tot cărat după tine din greu.

Nu, nu te arunca în alte afaceri acum, că oricum se apropie o perioadă când vei învăţa alte şi alte lecţii cu privire la bani, ţinând şi cont de lecţiile deja acumulate, deja asumate în trecut, trecutul fiind cel mai bun profesor pentru tine.

Încearcă să rămâi în zona aceasta de aparentă linişte, fără a da nimic peste cap şi fără a te arunca în alte cheltuieli. De-abia ai scăpat de griji, n-are rost să-ţi creezi deja altele! Ţine cu dinţii de starea de bine, cât o fi ea de subţire, pentru că aveai şi tu nevoie de calm în buget, că prea s-a cutremurat tot anul…

Banii de zi cu zi încep şi ei să mai prindă cheag spre final de lună, dar încearcă să nu-i planifici deja pe cine ştie ce afaceri! Ce-ar fi să-i mai laşi un pic să se adune?

CAPRICORN

Ispita e cu ochii pe banii tăi! Dacă e să fie cineva afectat cel mai mult de conjuncţia dintre Luna Neagră şi Marte din Vărsător, atunci tu eşti acela şi o vei simţi la portofel!

Ai deci mare grijă în ce investeşti, pentru că acum nu e bine nici să ai prea mare încredere în câştiguri viitoare (cine ştie ce promisiuni încă utopice), nici să investeşti entuziasm în proiecte care ar putea atrage bani, pentru că un gest impulsiv de acum poate genera un mic haos prin bugetul tău, greu de reparat după aceea.

Nu crede nici ce ţi se spune – că te vei îmbogăţi peste noapte riscând doar puţin pe ici, pe colo – nici nu te arunca în vreo afacere cu speranţa că profitul va avea multe zerouri, ci cel mai bine ar fi acum, sub influenţa acestui eveniment astral rarisim, să nu faci nimic, să nu investeşti nimic, să nu promiţi nimic legat de bani.

Impulsivitatea poate fi cel mai mare duşman dacă o direcţionezi spre bani. Nu lua nimic la primul preţ – mai negociază! Nu primi un job la primul salariu oferit – mai cere! Nu cumpăra ceva la prima vedere – mai caută şi prin alte magazine.

Orice acţiune nesăbuită, nechibzuită, sub imperiul grabei, poate avea efecte nedorite pentru banii tăi prezenţi şi mai ales, viitori, deci când deschizi portofelul, gândeşte-te şi la ziua de mâine, nu doar la gustul dulce de azi.

VĂRSĂTOR

Chiar dacă prezenţa lui Marte şi a lui Lilith, laolaltă, în zodia ta nu e un aliat de nădejde, totuşi, când vine vorba de bani, eşti printre cei care visează cel mai frumos, fac planuri dintre cele mai măreţe şi probabil că nu sunt în van…

Nu prezentul te preocupă pe tine acum, ci viitorul, pentru că visele tale de viitor sunt legate de unele evenimente profesionale de la care ai mari speranţe şi care ar putea avea efecte şi de natură financiară.

Totuşi, încearcă să nu te laşi furat de spiritul tău utopic şi să începi să faci liste cu ce-ţi vei cumpăra cândva, când vei fi milionar… Ei, nici chiar aşa, dar da, gândeşte-te la viitor cu încredere, cu optimism, fără să exagerezi însă…

Dacă ai făcut cândva unele schimbări în carieră cu scopul principal al unui trai mai bun, al unui salariu mai mare, acum ar putea să apară şi efectele acelor decizii îndrăzneţe. Le-ai aşteptat tu ceva vreme, dar iată că a meritat, pentru că încep să apară şi bănuţii sau măcar să se întrevadă mai clar orizonturile aducătoare de bani, de acum înainte.

Posibil ca cei care te-au angajat să fi făcut promisiuni măreţe cu privire la beneficiile salariale iar acum începi să vezi şi tu că ce au promis chiar e real şi… cum să nu te bucuri? Pentru că acolo, în zona carierei, se vor acumula multe energii planetare, ele pot avea şi efecte de natură financiară, semn că tot efortul tău, oricât ar dura, va dă roade.

PEŞTI

Luna aceasta începe sub imperiul unei conjuncţii nu tocmai bune: Luna Neagră şi Marte îşi unesc forţele în Vărsător, ceea ce te afectează direct pe tine. În primul rând generează o stare de depresie, de frică, de panică, tot felul de emoţii negative, dar sursa acestor trăiri neplăcute poate fi de natură financiară.

Ţi-e frică de bani, de situaţia ta financiară prezentă şi viitoare, de aceea e bine să sufli şi-n iaurt, să nu deschizi portofelul orice ar fi, şi ceva te avertizează că o eventuală decizie pripită legată de banii de care dispui ar putea avea efecte negative pentru multă vreme de acum înainte.

Riscul trece prin calea ta, deci, chiar şi cel mai mic gest imprudent ar putea fi periculos pentru bugetul tău, deci mai bine laşi deoparte orice acţiune financiară care implică un risc, ca să nu regreţi graba, pripeala, nechibzuinţa de moment, în caz că ele se vor manifesta.

Vocea ta interioară te trage de mânecă să nu rişti, să nu investeşti timp, energie şi mai ales bani pe cine ştie ce direcţie neclară, deci ascultă de ea!

Tentaţia de a deschide portofelul într-un moment impulsiv sau insuficient analizat poate avea efecte grave, deci spune nu la unele cheltuieli! Poate nici nu ai nevoie de ele acum, deci gândeşte-te şi la viitor, nu doar la senzaţia că ai dori musai acel lucru acum-acum!

SURSA



Recente

Kylie Jenner jpg
Wednesday  jpeg
vedete care au înșelat cu bona copiilor  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care s au căsătorit de două ori cu același partener  jpg
central nucleara Cernobil  sursa   Shutterstock jpg
Semne neobisnuite ca esti insarcinata  Sursa imagine Pixabay jpg
Cadouri nepotrivite pentru Sărbătorile de Iarnă jpg
Printul John 4 jpeg
Cristina Mihaela Dorobantu (4) jpg
Filme care au distrus casnicii la Hollywood  Sursa imagine shutterstock 2158102771 jpg
Sylvester Stallone, fiul autist  sursa   Shutterstock jpg
shutterstock 167894822 jpg
gripa cămilei, cupa mondială la fotbal  sursa   Shutterstock jpg
Ce se intampla cu rochiile celebritatilor dupa marile evenimente  Sursa imagine shutterstock 288368573 jpg
A aparut cea mai nouă editie a revistei Click! pentru femei jpeg
Meg Wynn Owen, actriță jefuită  sursa   The Duellists jpg
Mariah Carey  jpeg
Nicole Kidman  sursa   Shutterstock jpg
Steve Martin  sursa   Shutterstock jpg
Oprah Winfrey  jpg