Horoscopul săptămânii 13-19 aprilie 2018

1 81888 original jpg jpeg

Descoperă ce-ţi prezic astrele pentru perioada care urmează!

Berbec

Vă sfătuiesc să aveţi grijă, pentru că vătămările şi arsurile sunt foarte probabile. Puneţi accentul  pe îngrijirea pielii, utilizând produse de hidratare. Starea financiară se îmbunătăţeşte vizibil, de la o zi la alta, iar în această perioadă, banii vor fi primiţi în mod regulat şi numărul lor va creşte. Cheltuielile vor fi puţine, iar toate sunt previzibile şi rezonabile.

Taur

Nu exageraţi cu nimic în privinţa alimentaţiei! În scopuri cosmetice, probabil că merită să repetaţi unele procedee despre care ştiţi că v-au priit. Financiar, deşi nu veţi excela în câştiguri, aveţi şansa de a stabili contacte cu oamenii potriviţi. Nu este cel mai bun moment pentru schimbări radicale la serviciu, dar e favorabil pentru o muncă stabilă şi familiară.

Gemeni

Veţi traversa conflicte legate de finanţe sau vin întrebări despre viitorul copiilor voştri. În orice caz, atâta timp cât astrul care vă guvernează e retrograd, nu este potrivită luarea deciziilor finale, ci trebuie să mai aşteptaţi. După aceea, o să puteţi raţiona şi acţiona. De la zi la zi, vă veţi anima, iar la întâlnirile cu prietenii veţi povesti despre planurile de viitor.

Rac

Vor fi bucurii, însă vor exista şi costuri ori dorinţe nerealizate. Particularitatea este că ambele sunt reprezentate în număr egal. Activitatea profesională va fi destul de susţinută. Pe drumul spre atingerea obiectivului dorit, o să vă confruntaţi cu o serie de obstacole. Va fi necesar să schimbaţi ceva şi s-ar putea să existe dispute serioase cu partenerul.

Leu

Cercul de comunicare se va extinde considerabil. Veţi întâlni prieteni adevăraţi cu care vă simţiţi uniţi nu numai prin viziunile comune asupra vieţii, ci şi prin visele comune de viitor. Împreună puteţi să discutaţi planuri şi noutăţi sau să exersaţi o limbă străină. Aveţi grijă de voi şi preveniţi proactiv bolile cronice. Atenţie când călătoriţi, până pe 15 aprilie.

Fecioară

Vă recomand un control strict asupra cheltuielilor, cel puţin până pe 15 aprilie. Altfel, riscaţi ca lucrurile achiziţionate să fie inutile ori să aibă un defect. Această perioadă este periculoasă şi pentru acelea ale căror activităţi sunt legate de finanţe. Vă sfătuiesc să fiţi mai atente la lucrări şi să evitaţi riscurile financiare. Puteţi cheltui banii pentru copii sau pentru cei dragi.

Balanţă

Potenţialul vostru energetic este scăzut, iar atmosfera tensionată a săptămânii nu contribuie la bunăstarea voastră. Încercaţi să vă calmaţi şi să vă amintiţi că această perioadă va trece în curând, dar că nu veţi aduce sănătatea înapoi. Acordaţi atenţie articulaţiilor şi sistemului osos, căci acum sunt vulnerabile.

Scorpion

Relaţiile de iubire pot fi confuze sau va fi dificil să vă înţelegeţi sentimentele. Nu există motive pentru a vă panica, doar cu excepţia acelora care se află în imaginaţia voastră. Dacă v-aţi îndrăgostit într-adevăr şi aţi devenit foarte sensibile în acelaşi timp, nu vă temeţi să credeţi că visele se mai şi împlinesc uneori.

Săgetător

Nativele care au copii traversează tensiuni în relaţia cu ei şi trebuie să nu reacţioneze impulsiv, indiferent de modul în care le provoacă odraslele lor. Medical, este timpul să renunţaţi la obiceiurile proaste. Nu supraîncărcaţi ficatul! Financiar, cheltuielile corespunzătoare vă vor ajuta să vă concentraţi pe obiectivele principale ale vieţii.

Capricorn

Este o săptămână bună pentru a petrece mai mult timp cu copiii sau pentru a vă ocupa de problemele lor. Dacă au dificultăţi, provin din capriciile lor şi din rebeliunile adolescenţei. În relaţiile afective, evitaţi să aveţi secrete, pentru că nu-i exclus să iasă la suprafaţă. Dacă se întâmplă asta, legăturile cu cei care vă sunt dragi se pot deteriora.

Vărsător

Veţi avea admiratori cu care puteţi vă veţi putea petrece timpul fără griji şi într-un mod plăcut.Vă lăsaţi purtate de jocul dragostei, de flirt şi de cochetării. Veţi putea zburda din floare în floare şi nu va exista o legătură pe termen lung decât dacă întâlniţi pe cineva care vă interesează în mod practic.

Peşti

Potenţialul energetic este scăzut, iar nervozitatea şi iritabilitatea vor duce la sentimente frecvente de oboseală. Utilizaţi orice ocazie pentru relaxare sau chiar planificaţi o călătorie. Va trebui să acordaţi mai multă atenţie sănătăţii. Dacă există boli ale tractului gastrointestinal, încercaţi să adoptaţi o dietă adecvată.

Astrograma săptămânii

Nimic nu e întâmplător, cu atât mai mult naşterea, căci fiecare are o misiune de îndeplinit şi nişte lecţii de învăţat. Eşti nativă Fecioară, cu Ascendent in Rac, cu o mare concentrare energetică pe semnele de Pamânt şi îndreptată mai mult spre propriul interior şi mediul imediat apropiat decât pe problemele din viaţa socială. Cât despre bărbaţi, nu prea te pricepi să atragi partenii potriviţi, pentru că eşti mult prea prudentă şi doreşti exagerat de multă stabilitate, statut, seriozitate. Asta nu înseamnă că nu îţi este teamă de singurătate. Nu există însă obstrucţii pe casa parteneriatelor, ci doar propriile priorităţi şi atitudini, doar limitele pe care ţi le impui.



Recente

Liam Payne, Maya Henry  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Jane Seymour, Christopher Reeve  sursa foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2348107513 jpg
Snapinst app 140740023 113607577338054 4686590227810108624 n 1080 jpg
Justin Bieber  foto   Shutterstock jpg
Shannon Doherty, Jason Priestley  foto   Shutterstock jpg
Denzel Washington  forto   Shutterstock jpg
shutterstock 1396778771 jpg
shutterstock 1591421650 jpg
Khloe Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Katherine Ryan și soțul Bobby Kootstra  foto   Shutterstock jpg
actrița Jessica Alba  sursa   Shutterstock jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  foto   Shutterstock jpg
Semne compatibile in horoscopul chinezesc  Sursa foto shutterstock 2084518075 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Kanye West, Bianaca Censori  foto   Instagram jpg