Horoscopul săptămânii 2-8 decembrie 2019. Aceste zodii vor avea probleme financiare, iar altele vor fi favorizate de şefi

1 horoscop jpg jpeg

Prima săptămână a lunii decembrie se anunţă a fi dificilă pentru mulţi dintre nativi, căci se vor confrunta cu probleme financiare. Pe de altă parte, însă, altele vor avea succes în carieră.

BERBEC

Este important ca în această lună să te ocupi mai atent de situaţia ta materială, pentru că nu o duci prea bine la acest capitol. Ai nevoie de mai multi bani în această perioadă, de aceea este necesar fie să îţi schimbi serviciul, fie să îţi iei un al doilea job. Cu toate că îţi va fi greu, astrele te ajută să ieşi învingătoare!

TAUR

Vei avea multe ocazii de a te perfecţiona pe plan profesional în aceste zile, însă cele mai avantajoase vor fi acelea la care nu te aştepţi deloc. Ca să ai cu adevărat succes în carieră, trebuie să te concentrezi pe evoluţia ta, să înveţi lucruri noi sau să te pregăteşti şi în alte domenii de activitate, nicidecum grija ta principală nu ar trebuie să fie banii!

Horoscop inedit pentru 2020. Luna fericirii pentru tine, în funcţie de zodie. Balanţele, cele mai norocoase

GEMENI

Munca în echipă este favorizată în această perioadă, fapt pentru care astrele te sfătuiesc să rămâi în relaţii bune cu cei din jurul tău. Colegii tăi au încredere în tine şi în ideile tale şi te vor urma în drumul tău spre succes. Câştigul va fi de ambele părţi, pentru că dacă la mijloc este vorba despre mulţi bani, atunci aceştia se vor împărţi în mod egal părţilor implicate.

RAC

Viitorul sună bine pentru tine în ceea ce priveşte banii. Începând din această săptămână ai şansa de a pune bazele unei afaceri sau unui proiect cu mari şanse de succes. Cel mai important lucru este să îţi alegi anturajul corect, pentru că pot exista persoane care te vor face să îţi iroseşti banii câştigaţi fără să realizezi.

LEU

Concentrează-te mai mult pe carieră şi mai puţin pe bani în aceste zile. Este foarte important să nu le laşi impresia şefilor că scopul tău este doar financiar! Dacă nu ai un loc de muncă încă şi eşti în căutarea unuia, e posibil ca o persoană pe care nu o placi să îţi fie de mare ajutor.

Horoscop 2020 - Ce trebuie să faci în funcţie de zodie ca să ai noroc şi spor în noul an

FECIOARA

Săptămâna aceasta vei cheltui mai mulţi bani decât ţi-ai planificat, însă, din fericire, situaţia ta financiară nu este una atât de rea sau la limită ca alte dăţi. Probabil cea mai mare parte a cheltuielilor nu va avea legătură cu casa, ci, mai degrabă, cu distracţia!

Află previziunile pentru celelalte zodii, aici! 



Recente

Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg