Oferte şcolare, programe artistice şi activităţi creative. Unde va avea loc a doua ediţie a Târgului Educaţional pentru copii

1 vizual mare jpg jpeg

În perioada 25-27 martie, va avea loc cea de-a doua ediţie a Târgului Educaţional pentru copii. Timp de 3 zile, 13 instituţii, (reprezentând grădiniţe, şcoli şi cluburi de activităţi) vor oferi informaţii despre ofertele educaţionale potrivite tuturor copiilor. În plus, micii vizitatori sunt aşteptaţi să participe la diferite activităţi de creativitate şi programe artistice.

În ultimul weekend din martie este organizată cea de-a doua ediţie a Târgului Educaţional pentru copii. Târgul va fi amenajat în două zone, prima fiind dedicată partenerilor educaţionali care vor organiza şi demonstraţii la standuri, iar cea de a doua zonă va fi special amenajată pentru activităţi mai ample.

Micii vizitatori sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe la atelierele gratuite de creativitate, activităţi în limba engleză, pictură pe ipsos, dans, story telling, jocuri psihologice şi muzicale, organizate de participanţii la târg. De asemenea, cei prezenţi vor putea asista la programe artistice şi demonstraţii de dans şi gimnastică, (cu participarea triplei campioane mondiale şi europene la gimnastică aerobică, Maestru Emerit al Sportului, Bianca Becze), de aikido, dar şi la recitaluri muzicale.

Programul activităţilor este disponibil aici, dar şi în centrul comercial Sun Plaza, pe tot parcursul celor 3 zile ale târgului.

Evenimentul va fi organizat la parterul centrului comercial şi va fi deschis publicului în intervalul orar 10:00 – 20:00.

Vor fi prezente grădiniţe, scoli primare, gimanziale şi cluburi extraşcolare

Instituţiile participante vor fi pregătite să vină în ajutorul părinţilor cu copii de toate vârstele, dornici să înveţe şi să descopere lucruri noi, în cadrul târgului fiind prezente grădiniţe, scoli primare, gimanziale şi cluburi cu activităţi extraşcolare.

Vor fi prezente cu oferte educaţionale: „Iepuraşul Bocănilă‟, „Iilo‟, „Căsuţa Dacilor‟, „Just4Kids‟, „Prietenii mei‟, „Prichindel‟, „King George‟ (Şcoala Brâncoveanu), Şcoala Primară „Kids Palace‟, Şcoala gimnazială „International Premium School of Bucharest‟, şcolile „Metropolitan ARC‟ şi „Spectrum‟, Clubul „Logischool‟ şi Palatul Naţional al Copiilor (cu două standuri).



Recente

Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg