Ritualurile de frumuseţe ale actriţelor de altădată. Audrey Hepburn avea un truc inedit pentru gene superbe

1 shutterstock 1156670440 jpg jpeg

Personalităţile mondene arată atât de bine, încât oricine ar crede că ele investesc zeci de mii de dolari în imaginea lor. Deşi pare incredibil, unele dintre cele mai frumoase femei din istorie aveau trucuri simple de frumuseţe pe care nu cheltuiau mulţi bani. Iată care sunt acestea!

Întotdeauna celebrităţile au reprezentat modelul ideal de frumuseţe, fiind văzute ca un exemplu de mulţi. Dornice să le afle secretele pentru care arată atât de bine, doamnele şi domnişoarele erau dispuse să facă orice, inclusiv să plătească sume mari de bani ca să descopere trucurile pe care femeile importante le aveau în materie de frumuseţe. Află acum ce făceau vedete precum: Sophia Loren, Marilyn Monroe, Audrey Hepburn, Katherine Hepburn sau Grace Kelly pentru un aspect fizic de invidiat!

Sophia Loren, tratament zilnic cu ulei de măsline

Cu toate că pare un truc destul de simplu, folosirea uleiului de măsline poate fi o soluţie excelentă pentru sănătatea şi frumuseţea ta. Chiar şi Sophia Loren, o legendă a frumuseţei recunoscută în întreaga lume, folosea acest truc. Ea consuma zilnic câte 2 linguri de ulei de măsline şi îl aplica, în mod regulat, pe piele pentru a o menţine strălucitoare. De asemenea, în fiecare seară ea adăuga câteva linguri de ulei de măsline în cada în care făcea baie.

Citeşte şi: Secretul frumuseţii. Actriţa Kate Winslet se machiază în funcţie de ciclul ei menstrual

Marylin Monroe, 5 nuanţe diferite de ruj

Celebra Marylin Monroe era recunoscută pentru buzele sale roşii. Buzele sale de un roşu intens erau unele dintre trăsăturile sale esenţiale pentru care era invidată de mulţi. Pentru a le obţine, ea nu apela la vreo chirurgie cosmetică, ci la cinci nuanţe diferite de ruj. Ea aplica pe buze, în primul rând, o cremă, iar apoi nuanţele diferite. 

Audrey Hepburn, pensete pentru gene superbe

Exemplu al frumuseţii inocente, Audrey Hepburn a fost adepta, în primul rând, a alimentaţiei sănătoase. Ea adora să mănânce cartofi, alimente care au multă vitamina C şi antioxidanţi, dar şi iaurt grecesc proaspăt. De asemenea, iaurtul îl folosea destul de des şi ca mască pe care o aplica pe ten. Dar una dintre cele mai cunoscute trăsături ale sale au fost sprâncenele pufoase. Pentru a obţine acest efect, Audrey îşi definea genele cu ajutorul pensetelor şi imediat, după aceea, le acoperea cu mult rimel.

Citeşte şi: Castravetele congelat, trucul de frumuseţe care reduce punctele negre, roşeaţa şi are efect de botox

Katherine Hepburn, truc inedit cu zahăr

Cunoscută pentru stilul său vestimentar androgin, purtând haine masculine, Katherine Hepburn nu se remarca prin machiaje extravagante, ci prin tenul său impecabil pe care aplica un machiaj natural. Ea avea o piele aproape perfectă, datorită ritualului său de exfoliere. Katherine aplica în mod regulat pe faţă un amestec din zahăr şi suc de lămâie. Masa uşor faţa, apoi aplica un cub de gheaţă rece pe ten. Acest ritual îl făcea aproape în fiecare seara.

Grace Kelly, contur cu ajutorul fardului

Conturarea nu este o tehnică nouă şi nici nu a fost inventată de Kim Kardashian! Conturarea feţei a fost inventată cu mult timp în urmă şi folosită de multe femei. De pildă, Grace Kelly îşi contura pomeţii cu ajutorul machiajului. Ea aplica sub pomeţi o nuanţă mai închisă decât culoarea tenului său. De asemenea, multe femei din teatru apela la trucul ei, care în acea vreme era ceva inedit. 

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Brendan Fraser jpeg
Chandler Bing jpeg
Ajungem MARI Suflet fragil, caut o inimă mare (1) png
Regina Elisabeta a II a jpg
Jennifer Lopez si Jennifer Garner jpg
Hugh Jackman și soția  foto   Shutterstock jpg
brad de Crăciun  sursa   Shutterstock jpg
ok Razvan Popescu (2) jpg
Selena Gomez jpg
Printesa Aiko a Japoniei jpeg
Katherine Hepburn jpg
Shania Twain, abuz sexual  sursa   Shutterstock jpg
Cea mai in varsta castigatoare a unui premiu Grammy  Sursa imagine Instagram angelaalvarez1927 jpg
Meghan Markle si Printul Harry jpeg
Printul Harry jpg
Paradoxul zilei de nastere  Sursa imagine shutterstock 150755498 jpg
kim kardashian  sursa   Instagram jpg
Cele mai ciudate obiceiuri alimentare ale celebritatilor  Sursa imagine Instagram  wearedavid mia jpg
Oprah Winfrey, Tom Cruise nunta  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care au devenit mame in 2022 jpg