Uleiuri preţioase pentru o piele mătăsoasă

1 thumbnail jpg jpeg

Frumuseţea vine din interior şi se întreţine cel mai bine urmând calea naturii. Pentru că esenţele organice sunt, în general, mult mai bune prietene cu starea noastră de bine decât cele provenite din laborator, noi am căutat cele mai populare, dar şi benefice uleiuri naturale, care să înlocuiască produsele cosmetice de masă.

Ulei de măsline pentru demachiere

Legendarul „aur lichid“ al mediteraneenilor este un secret al frumuseţii ce acţionează atât din interior, cât şi la exterior. În sensul că acest ulei folosit şi în alimentaţie poate înlocui, din când în când, crema ta cosmetică. Cu o condiţie! Să fie vorba despre un ulei extravirgin. Uleiul de măsline conţine vitaminele A, D, E şi K şi are, aşadar, excelente proprietăţi hidratante. Îl poţi folosi şi pe post de demachiant, unul organic, care îţi curăţă faţa, lăsând-o, în acelaşi timp, moale şi catifelată. Presară câteva picături pe o dischetă demachiantă şi îndepărtează impurităţile, însă nu îl folosi în exces, pentru a nu obtura porii!

Ulei de cocos pentru ten uscat

Este unul dintre cele mai populare uleiuri folosite în industria de înfrumuseţare, cu beneficii testate chiar pe chipul tău. Bogat în vitamina E şi în acizi graşi esenţiali, uleiul de cocos acţionează ca un fel de barieră asupra pielii şi nu o lasă să se deshidrateze. Dacă ai tenul gras şi uleios, este bine să îl aplici cu moderaţie, în combinaţie cu crema ta hidratantă, adaptată tipului tău de ten. Uleiul de cocos face minuni, în schimb, în cazul femeilor cu ten uscat, şi previne ridurile premature.

Ulei de argan pentru aplicare zilnică

Bogat în vitamina E, antioxidanţi şi acizi graşi esenţiali, acest ulei are o textură destul de uşoară pentru a putea fi folosit ca o cremă hidratantă zilnică. De aceea, este potrivit pentru îngrijirea oricărui tip de ten. Iar proprităţile sale antioxidante sunt un ajutor redutabil pentru îmbunătăţirea elasticităţii pielii şi redarea aspectului ei radiant şi ferm. În plus, uleiul poate fi utilizat şi pentru tratarea unor afecţiuni cutanate severe, precum eczema sau rozaceea. Uleiul de argan poate fi folosit în locul cremei tale zilnice, ca bază pentru machiaj, dar este cel mai eficient noaptea, pentru refacerea tenului.

Ulei de jojoba pentru ten gras

Uleiurile naturale şi tenul uleios nu fac, de obicei, casă bună, din cauza apariţiei punctelor negre şi a acneei. Nu şi uleiul de jojoba, cu o compoziţie asemănătoare sebumului uman, care pătrunde uşor în piele şi nu lasă o eventuală peliculă grasă pe chipul tău. Mai mult, acest ulei cu o textură adaptată tenului gras dizolvă excesul de sebum, lucru care duce la eliminarea acelui aspect uleios al tenului, lăsându-l curat şi catifelat. În plus, uleiul de jojoba hidratează ca la carte, redă vitalitatea şi supleţea pielii tale, lăsând-o, în acelaşi timp, să respire.

Ulei de aloe vera pentru ten sensibil

Este un ulei pe care l-au făcut faimos, în copilărie, mamele noastre. Este, însă, unul dintre puţinele uleiuri organice recomandate a se folosi pe un ten cu probleme. Cu proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene, uleiul de aloe vera este bogat în substanţe antioxidante, ceea ce îl face potrivit pentru îngrijirea pielii sensibile, uşor iritante, şi a celei deteriorate din cauza factorilor de mediu. Are un efect răcoros şi hidratează excelent pielea, ceea ce îl face potrivit pentru folosire în zilele caniculare de vară. Este un real regenerator al ţesutului cutanat şi poate fi aplicat direct pe piele, mai ales după expunerea la soare.

Ulei de smochin pentru ten matur

Un alt secret exotic al frumuseţii, acest ulei este folosit frecvent în cadrul tratamentelor împotriva îmbătrânirii. De aceea, i se mai spune şi „botox natural“. Bogat în acizi graşi esenţiali şi în vitamina E, uleiul de smochin este folosit mai ales ca loţiune pentru tenul matur, lipsit de tonus şi fermitate. Deţine proprietăţi antirid, de regenerator al pielii, dar şi efecte hidratante, datorită conţinutului bogat în acizi graşi esenţiali Omega-6. Uleiul de smochin este recomandat a se aplica pe ten, gât şi decolteu.



Recente

WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg