Vasile Şeicaru, supărat de ziua lui din cauza pandemiei. Îşi sărbătoreşte cei 69 de ani în izolare.

1 vasile seicaru jpg jpeg

Cantautorul Vasile Şeicaru s-a născut pe 10 iulie, în comuna Oancea din judeţul Galaţi. Artistul îi ţine mereu la curent pe fanii săi cu noutăţile din viaţa lui. Astfel, în ajunul zilei de naştere, el şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu pandemia de COVID-19 care i-a amânat concertele.

,,Anul ăsta mă prinde ziua mea in izolare, pe care o respect din data de 4 martie, când virusul mi-a oprit turneul!”, a scris Şeicaru.

Artistul a menţionat că va avea concerte abia la toamnă, în octombrie, împreună cu Bertzi şi cu Socaciu.

,,Am refuzat concerte pentru că nu mă duc în orice condiţii şi oriunde! Am acceptat la “Baricada folk”, pentru 30 august, la Vâlcea! Voi fi desigur la Festivalul Gala Folk, “Floare de colţ”, organizat de Ducu, la Sighetu Marmaţiei, între 8-9 august! Dar eu nu cred că se vor ţine când mă uit la ce se întîmplă!”

Vasile Şeicaru este vizibil deranjat de situaţia creată de pandemia Covid-19, care l-a determinat să-şi amâne concertele:

,,Dacă mă întrebaţi pe mine, eu nu cred că sunt atât de mulţi infectaţi pe cât se spune! Aşa cum nu cred că toţi cei declaraţi morţi din cauza virusului, au murit din asta! Mă rog, mi-am dat şi eu cu părerea!”, a scris Şeicaru.

Artistul le-a mai dat de înţeles fanilor că ar avea probleme financiare, odată cu lipsa spectacolelor:

,,Mai vreau să vă mai spun ceva de ziua mea: ar trebui să trăiesc din martie până acum, şi de acum încolo, din drepturile de autor! Păi eu ştiu că sunt prezent aproape zilnic la Radio cu cântecele mele, dar n-am primit niciun ban de la UCMR-ADA, de luni si luni de zile! Ultima plată a fost de 17 lei!...unde-s banii oameni buni? Primesc nişte bani lunar, “decât” de la YouTube...! V-am spus toate astea, care n-au nicio legatură cu ziua mea, dar sunteţi prietenii mei pe Facebook, şi ştiţi că vă iubesc!”

Mai citeşte şi: FOTO VIDEO Cum se distrau românii la mare în timpul comunismului

Sursa foto: Instagram



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg