24 de ani de „fericire conjugală”! Joan Collins, toată numai un zâmbet alături de soțul cu câteva decenii mai tânăr!

Arată mai tânără și mai plină de energie ca niciodată! Actrița de 92 de ani a serbat aniversarea mariajului ei cu soțul Percy Gibson în Beverly Hills.

image

Dame Joan Collins este întotdeauna pusă la punct, chiar spune că doarme machiată de decenii întregi și nu i-a dăunat deloc acest lucru. Fie că e doar o exagerare sau nu, starul serialului „Dinastia” este definiția eleganței și un exemplu de feminitate și vitalitate cum rar ne e dat să vedem.

Cei doi soți au intrat ținându-se de mână în restaurantul Mr. Chow pentru a lua împreună o cină romantică, cu ocazia împlinirii a 24 de ani de mariaj. Nu numai că relația lor este mai frumoasă ca niciodată, dar energia pe care o emană atât Joan, cât și Percy este molipsitoare.

Cei doi și-au unit destinele pe 17 februarie 2002, în hotelul Claridge din Londra, iar mariajul lor e cel mai îndelungat de până acum al celebrei actrițe. „24 de ani de fericire conjugală. Îți mulțumesc dragul meu Percy pentru că mi-ai făcut viața atât de frumoasă!”, a ținut să-i transmită Joan Collins jumătății sale pe Instagram.

Cu toate că el este mai tânăr decât ea cu 32 de ani, Collins nu dă prea mare atenție acestei diferențe de vârstă: „Dacă el o să moară, o să moară!”, a spus în glumă cea care se lăuda că acest mariaj e mai îndelungat decât au fost cele patru căsnicii anterioare ale ei.

Starul din „Dinastia” și Percy s-au întâlnit în timp ce lucrau amândoi la piesa de teatru „Love Letters”, în 2000, producție pe care el a produs-o și în care ea a jucat. „Ne-am înțeles din prima!”, anunța vedeta în 2018, în „Daily Mail”.

„El era amuzant, plin de viață, arătos și, după lucru, am ieșit împreună cu George Hamilton și fiica mea să luăm masa împreună”, a conchis legendara actriță. „Cu toate că el este cu trei decenii mai tânăr decât mine, n-a contat asta deoarece camaraderia dintre noi n-a făcut decât să se dezvolte în cele șase săptămâni de turneu teatral”, a declarat vedeta.

foto - Profimedia



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg