5 moduri greşite prin care femeile aplică fondul de ten. Cel puţin 3 le faci şi tu

1 greseli aplicare fond de ten jpg jpeg

Fondul de ten îţi uniformizează faţa şi o pregăteşte pentru machiajul ulterior al ochilor, buzelor, pomeţilor, în funcţie de stilul şi gusturile tale. Adesea, însă, te întrebi de ce tenul de porţelan pe care unele femei îl au pentru tine este doar un vis frumos. Cel mai probabil, faci nişte greşeli capitale atunci când îl aplici.

Make-up astişti de renume mondial vin cu sfaturi pentru femeile din toată lumea şi punctează cele mai frecvente erori atunci când vine vorba de fondul de ten, potrivit eva.ro.

Aplici la repezeală şi apeşi crezând că va intra în piele

Aplicarea fondului de ten folosind mişcări agresive, frecând prea tare pielea, este o greşeală pe care ar trebui să o eviţi. „Oamenii se grăbesc foarte mult. Dacă foloseşti diferite creme, serumuri şi tratamente antiîmbătrânire, dar tragi efectiv de pielea ta când te machiezi, anulezi toate eforturile”, spune specialista. „Există numeroase modalităţi de a aplica fondul de ten: cu pensule, burete sau cu degetele. Niciuna dintre aceste metode nu este greşită! Eu le folosesc des pe toate trei”, spune makeup artistul Sarah Tanno.

Fii blândă cu pielea ta. Indiferent ce modalitate de aplicare a fondului de ten foloseşti, trebuie să ai grijă ca mişcările tale să fie delicate.

Citeşte şi: Băutura pe care trebuie să o consumi dimineaţa, pe stomacul gol! Te ajută să slăbeşti şi îţi dă un boost de energie

Nu ştii să-ţi alegi nuanţa potrivită

Aşa cum probabil ştii deja, aceasta este una dintre cele mai mari greşeli pe care le poţi face când vine vorba de folosirea fondului de ten. Pentru început, spun specialiştii, trebuie să ai în vedere faptul că faţa ta include mai mult de o nuanţă. „Este necesar ca fondul de ten să se potrivească cu nuanţa de piele de la nivelul mandibulei, astfel încât să se potrivească şi cu nuanţa gâtului”, explică Tanno.

„De obicei, fruntea are o culoare mai închisă şi mai caldă. De aceea eu nu aş duce aceeaşi nuanţă de fond de ten până aproape de linia părului. Poţi să blenduieşti în această zonă un fond de ten într-o nuanţă puţin mai închisă sau poţi să foloseşti un bronzer pentru a blendui şi uniformiza nuanţa tenului”, declară Kelsey Deenihan. Acest lucru este valabil în special în cazul pielii cu un ton mai închis.

Tenul tău nu este hidratat

Doar pentru că unele fonduri de ten includ ingrediente hidratante nu înseamnă că poţi să nu mai foloseşti cremă nutritivă înainte de aplicare.

O cremă hidratantă de calitate îţi va face pielea mai frumoasă, cu o strălucire naturală discretă, şi în acelaşi timp ajută fondul de ten să se întindă mai uşor pe piele. „Aplic întotdeauna cremă hidratantă înaintea fondului de ten pentru ca pielea să fie hidratată şi fondul de ten să se distribuie mai uşor pe piele. Dacă faci acest pas, îţi va fi mult mai simplu să obţii nivelul de acoperire şi nuanţa pe care le doreşti”, spune Sarah Tanno.

Citeşte şi: Cele mai eficiente remedii naturale pentru a stopa căderea părului peste noapte

Exagerezi cu cantitatea şi obţii efect de mască

Dacă vrei să eviţi efectul de ten încărcat, specialiştii recomandă să începi aplicarea în cantităţi mici şi să mai adaugi treptat dacă este necesar. „Dacă nu ai de gând să urci pe o scenă pentru un spectacol, atunci nici nu ar trebui să arăţi de parcă urmează să faci asta. Îmi place efectul de acoperire completă pentru ocaziile potrivite, dar mai puţin înseamnă întotdeauna mai bine”, susţine Tanno.

Adaugă fondul de ten puţin câte puţin, astfel încât să ajungi la nivelul de acoperire potrivit pentru tine.

Te machiezi la lumina difuză din baie

Lumina contribuie foarte mult la rezultatul pe care îl obţii atunci când foloseşti fond de ten. Să vezi exact nuanţele şi eventualele linii de pe ten după aplicarea fondului te ajută să obţii acel rezultat perfect la care visezi. „Ai grijă să blenduieşti corect fondul de ten pe faţă şi gât pentru un rezultat impecabil. Apoi mergi în dreptul ferestrei şi verifică rezultatul. Dacă arată perfect la lumina zilei, înseamnă că ai făcut o treabă bună”, spune specialista.



Recente

Caline Dion  foto   Instagram jpg
MAGIC IN THE AIR jpg
Hailey Bieber jpg
Tom Cruise i a interzis lui Nicole Kidman 1  foto   Shutterstock jpg
Ryan Reynolds și Blake Lively jpeg
Esta TerBlanche  foto   Shutterstock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kate Middleton jpeg
Care sunt complexele tale fizice in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 526923172 jpg
Chitaristul trupei The Rolling Stones jpg
Jessie J jpg
Kim Kardashian, copii jpeg
Palatul Buckingham  foto   Shutterstock jpg
Brigitta Gheorghe, de la muzica la arta culinara 1  Sursa foto arhiva personala jpg
Barbosu  Sursa foto arhiva personala jpg
The Simpsons  foto   Imdb jpg
Mirosuri pe care cainii le resping jpg
Spune mi zodia ta si vei afla ce nuanta de ruj te pune in evidenta  Sursa foto shutterstock 2477758069 jpg
loialitate jpg
ben affleck jennifer lopez infidelitate contract prenupțial  Sursa Foto   Shutterstock jpg