Adele i-a scris regizorului serialului „Adolescence” scrisori de mulțumire. Cum i-a schimbat viața cântăreței

După ce a urmărit serialul „Adolescence”, vedeta pop le-a scris scrisori de mulțumire realizatorilor serialului. Ce anume s-a schimbat în viața artistei?

image

Cântăreața de 37 de ani i-a spus regizorului Philip Barantini că și-a propus să urmărească serialul de mare succes împreună cu fiul ei de 13 ani, Angelo. Și, după ce l-au urmărit împreună, Adele spune că i-a schimbat în bine relația cu fiul ei, pe care îl are împreună cu fostul ei soț, Simon Konecki.

„Adolescence”, care-i are în rolurile principale pe Owen Cooper și pe Stephen Graham, relatează povestea unui elev de 13 ani care își ucide o colegă și neagă apoi întreaga crimă odioasă.

„Primesc mesaje, sunt inundat pe Instagram de ele, de la oameni din întreaga lume, care se recunosc în povestea noastră sau chiar au fost afectați de așa ceva. Asta, drept să vă spun, m-a uimit complet”, a ținut să spună regizorul Philip Barantini.

Vorbind în timpul unui masterclass la ,Royal Television Society, acesta a precizat următoarele: „Am primit mesaj de la Steven Spielberg, care l-a urmărit de două ori, și am primit și niște scrisori de la Adele săptămâna trecută, scrisori scrise de mână de Adele, în care mi-a spus că a urmărit seria împreună cu fiul ei și că le-a schimbat relația în bine celor doi”, a completat acesta.

Regizorul a recunoscut că succesul avut cu serialul difuzat de Netflix i-a depășit orice așteptare, având în vedere că este al doilea cel mai urmărit show TV, vorbit în engleză, din toate timpurile, pe primul loc aflându-se „Wednesday”, cu familia Addams.

Din martie, de când a început să fie difuzat, „Adolescence” a înregistrat 141,2 milioane de vizualizări, serialul născând multe discuții în online, dar și în offline, iar prim-ministrul britanic, Sir Keir Starmer, a spus că serialul trebuie urmărit în școlile din toată țara.

Regizorul a declarat că a urmărit și el serialul cu copiii lui, o fiică de 14 ani și un fiu de 16 ani, și a rescunoscut ulterior ceea ce mulți părinți au recunoscut: „Ca tată, nu mi-a fost deloc ușor să urmăresc serialul”.

foto - Profimedia



Recente

Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg