Astor Piazzolla, o viaţă ca un tango. S-au împlinit 100 de ani de la naşterea creatorului genului Tango Nuevo

1 ap jpg jpeg

A revoluţionat tangoul tradiţional şi l-a transformat într-un fenomen global sofisticat, prin crearea unui nou stil, numit Tango Nuevo, cu elemente de muzică clasică şi jazz. Au trecut 100 de ani de la naşterea lui Astor Piazzolla, unul dintre cei mai mari compozitori latino-americani al secolului trecut a cărui viaţă poate fi asemănată unui tango.

Muzicianul argentinian, un virtuos al bandoneónului, un acordeon tipic pentru ansamblurile de tango, a părăsit trupele tradiţionale de tango din America Latină în anul 1955 pentru a crea un nou gen muzical, Tango Nuevo. Viaţa l-a purtat ca un carusel ameţitor, asemenea unuia dintre tangourile sale năvalnice, pline de viaţă din Argentina în Statele Unite ale Americii şi Franţa, dar şi din sufletul unei femei care i-a oferit doi copii în ale altora, care l-au cucerit de-a lungul carierei sale. Piazzolla a propus un stil muzical care a dus tangoul dincolo de parodierea senzualităţii latine. La început, nu a fost acceptat de colegii săi argentinieni din cauza dorinţei lui de a actualiza tangoul şi de a-l apropia de alte forme de muzică din a doua jumătate a secolului trecut.

O dirijoare franceză l-a îndemnat să compună tangouri

Născut în 1921, în Argentina, în oraşul Mar del Plata, Piazzolla s-a mutat cu famila la frageda vârstă de 3 ani în New York unde a crescut ascultând colecţia de tangouri a părinţilor. Când avea doar 9 ani, tatăl său i-a oferit în dar un bandoneon, un instrument popular în Argentina şi Uruguay. Cariera sa profesională a început la vârsta de 18 ani, când s-a alăturat celebrei orchestre de tango a lui Anibal Troilo, primul care a recunoscut instinctele tânărului care adăuga note în plus muzicii sale spre disperarea lui Troilo ca se temea că muzica lui nu va mai plăcea împătimiţilor dansului tango.

Ambiţia lui Piazzolla nu era însă aceea de a crea o muzică de dans. În anul 1954, el şi prima sa soţie, artista Dedé Wolff, au părăsit capitala Buenos Aires şi i-au lăsat în urmă pe cei doi copii ai lor şi au călătorit la Paris, unde el a studiat muzica sub îndrumarea compozitoarei şi dirijoarei franceze Nadia Boulanger. Legendara profesoară a fost cea care l-a convins să-şi accepte destinul, de compozitor de tangouri. I-a fost ruşine să-i arate compoziţiile lui, dar când a îndrăznit i-a spus: „Iubesc tango-ul! Aceasta este muzica ta. Poţi arunca restul compoziţiilor.‟ Până la mijlocul anilor '20 Piazzolla conducea propria trupă. De-a lungul timpului, fiul său Daniel s-a alăturat uneia dintre trupele create de marele compozitor.

S-a întors în Argentina în 1955, dar s-a mutat din nou în Statele Unite ale Americii, unde a locuit între 1958 şi 1960. Când s-a întors din nou în Argentina, a format influentul Quinteto Nuevo Tango. Deşi multe dintre cele 750 de compoziţii ale sale au fost scrise pentru acel cvintet, Piazzolla a compus şi piese pentru orchestră, big band, bandoneón şi violoncel.

De la o iubire la alta

Inovaţiile sale, nu au fost bine primite în ţara sa la început, dar au fost foarte lăudate în SUA şi Europa. În 1968, şi-a părăsit soţia pentru o cântăreaţă, Amelita Baltar, pentru care a şi scris piesa „Maria de Buenos Aires‟.

La nici un an după aceea, Piazzolla a întâlnit-o pe Laura Escalada, o prezentatoare de televiziune, cu care s-a căsătorit mai târziu. Fiul şi fiica din prima sa căsătorie dezvăluie un om complicat, contradictoriu şi egoist. Fiul său Daniel spunea într-un interviu că îl admiră pe Astor Piazzolla compozitorul, dar nu şi pe Piazzolla tatăl. Sora sa, Diana, exilată în Mexic după ce a venit la putere junta militară, a fost îngrozită când tatăl ei a acceptat o invitaţie la un prânz cu liderul juntei, generalul Videla. Ambii s-au împăcat cu el înainte de accidentul vascular cerebral din cauza căruia a şi murit în anul 1992.

S-a mutat la Paris în 1974, dar s-a întors în Argentina în 1985. În Argentina, Tango Nuevo a fost acceptat treptat, iar muzica lui a influenţat o nouă generaţie de compozitori de tango şi a fost prezentată în anii `70 şi `80 în filme şi emisiuni televizate.

FOTO: Instagram



Recente

Cum te va influenta energia Sarpelui de Lemn in 2025  Sursa foto shutterstock 2536140865 jpg
Sofia Vergara, Lewis Hamilton  sursa foto   Shutterstock jpg
image00016 jpeg
shutterstock 2319433843 jpg
Brooke Shields  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian, incendiu California  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2400721851 jpg
Denise Richards  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2304929435 jpg
Iulia Pârlea (2) jpg
Ariana Grande  sursa foto   Shutterstock jpg
Gal Gadot  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, cărți de tarot  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie  Shutterstock jpg
Noua generatie Beta  Sursa foto shutterstock 2400776829 jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
Helen Mirren  sursa   Shutterstock jpg
Horoscope 2025 jpg
Snapinsta app 464948287 18472027129028134 4255830698769354764 n 1080 jpg
shutterstock 2174482595 jpg