Cardi B, o nouă extravaganţă! Va dezvălui numele celui de-al doilea copil într-un mod unic

1 cardi b jpg jpeg

Cardi B, artista care a reuşit rapid să se impună în topurile muzicale, este dispusă să facă un gest extravagant, de dragul familiei sale. Dacă va face acest lucru, este posibil ca aspectul ei să se schimbe considerabil!

Născută în New York, Cardi B a avut o viaţă controversată înainte să devină artistă. Ea a făcut parte dintr-o grupare ilegală, care se ocupa cu traficul şi cu vânzarea de droguri. Când a realizat că acest lucru nu îi face cinste, a renunţat şi s-a angajat într-un bar de streaptease. Între timp, a început să cocheteze cu muzica rap, iar videoclipurile postate pe reţelele de socializare au început să o facă cunoscută. De aici până la succes a fost doar un pas, deoarece ea a fost încurajată să se înscrie într-o emisiune de pe un canal muzical celebru, iar de acolo viaţa sa artistică a luat amploare. 

Astăzi, Cardi B este o femeie împlinită atât profesional, cât şi personal. Ea este căsătorită, din anul 2017, cu rapperul Offset, alături de care are doi copii - o fetiţă pe nume Kultura Kiari Cephus, în vârstă de 3 ani, şi un băieţel, al cărui nume încă nu l-a dezvăluit. Pentru că îi iubeşte enorm, Cardi B este dispusă să facă un gest unic pentru ei.

Cardi B va dezvălui numele băieţelului ei, într-un mod deosebit. Artista, în vârstă de 29 de ani, care a devenit mamă pentru a doua oară în luna septembrie, îşi doreşte să facă un gest suprem  - să îşi tatueze numele copiilor pe faţă: „Întâmplător sau nu, sunt pe cale să îmi tatuez numele copiilor mei pe faţă. Chiar vreau să o fac”, a scris artista, pe Twitter. Vedeta a menţionat, de asemenea, că şi-ar dori ca tatuajul personalizat să şi-l facă pe maxilar.

Cardi B este topită după băieţelul ei. La începutul acestei luni, Cardi a postat o serie de videoclipuri, pe Instagram cu copilul ei, care a spus primele sale cuvinte: „Nu exagerez, copilul vorbeşte. Este tot ceea ce iubesc”, a spus ea. Cardi B a adăugat că soţul ei, Offset, a asistat la momentul special. Primele cuvinte ale copilului său au fost: „Da” („Yes”) şi „Bună” („Hello”).

Sursă foto: Instagram, Shutterstock 



Recente

Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg