Ce nu vezi la „Survivor România”. Adi Vasile vorbește despre limite și ce tip de concurent îl impresionează

Adi Vasile, prezentatorul emisiunii „Survivor România‟, reality-show-ul de aventură difuzat în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, prezintă în acest interviu parcursul profesional început cu sportul de performanță și continuat în fața camerelor. Fost antrenor de handbal și om obișnuit cu presiunea competiției, Adi ne-a povestit despre cum își păstrează echilibrul într-un format extrem, ce valori a adus cu el din sport în televiziune și cum arată viața de zi cu zi pe insula unde se filmează show-ul. Descoperă și ce tip de concurent îl impresionează cel mai mult într-o competiție în care limitele sunt puse constant la încercare.

image

Cum te-ai descrie, pentru cineva care nu te-a văzut niciodată la TV?

Sunt un om absolut normal, cu o viață în care sportul a fost pion central. M-am născut în București, am avut o copilărie superbă, în care m-am bucurat de fiecare etapă. Am început să fac handbal de la 10 ani, iar din acel punct, cariera mea s-a scris în jurul acestui sport. După ce am ieșit din activitate, am fost preparator fizic, antrenor secund și antrenor principal. Cei mai mulți ani am lucrat la CSM București. De asemenea, am fost antrenor secund al Echipei Naționale din Muntenegru, pentru trei ani, și am fost selecționer al României pentru un an și jumătate.

Ai trecut de la handbalul de performanță la televiziune. Ce te-a convins să faci această schimbare de direcție?

Am mai punctat anterior, dar aș vrea să mai specific o dată că handbalul nu a fost dat la o parte din viața mea, ci doar lăsat într-o pauză pentru o nouă experiență care mi va aduce un plus în cariera mea viitoare. Mereu mi-am dorit să mă implic într-un proiect din care am ce să învăț și care mă dezvoltă, iar exact aceste sentimente le-am avut când mi s-a propus rolul de prezentator la „Survivor România‟.

Care sunt cele mai importante valori pe care le-ai luat cu tine din sport și le aplici astăzi în televiziune?

Înainte de a discuta despre valori, este important să privim spre formatul acestui format de televiziune. Nu este un show clasic, ci, fără doar și poate, cel mai puternic și mai dur din lume. Este singura emisiune în care concurenții învață cum arată viața fără niciun fel de condiții. Așa că am luat în bagajul meu: obiectivitatea (ambele triburi sunt la fel de importante, iar implicarea fiecăruia este esențială), capacitatea de a motiva (pentru că știu că oamenii au nevoie de asta într-un concurs de acest gen), sinceritatea, implicarea și respectul față de ceilalți. Fiecare contează la fel de mult.

Cum arată o zi obișnuită pentru tine atunci când nu ești în mijlocul competiției?

Fiecare zi, aproape, este o zi de filmare. Avem câte o zi liberă pe săptămână, iar atunci, de obicei, am cam aceleași planuri: mă trezesc dimineața, îmi aloc vreme pentru sport, iar apoi explorez puțin din această insulă care mi-a devenit casă.

Ce te-a învățat „Survivor‟ despre oameni, din postura de observator direct al limitelor lor?

Nu aș putea spune că m-a învățat, ci că m-a făcut să fiu convins că oamenii nu au, de fapt, limite, ci ele sunt, de obicei, auto-impuse. Însă în momentul în care zona de confort dispare, noi suntem capabili de orice.

image

Cum reușești să rămâi calm și echilibrat într-un show în care emoțiile concurenților sunt la cote maxime?

Am știut de la început care va fi rolul meu, iar experiența de antrenor este una extrem de importantă în aceste condiții. Toată viața a trebuit să știu să fac un pas în spate și să privesc lucrurile obiectiv, astfel încât să pot conduce o echipă spre victorie. Acum fac același lucru, dar pentru două echipe, pe care le încurajez în mod egal. Sunt mereu acolo, atent la fiecare trăire a lor, la fiecare cuvânt pe care-l spun, la fiecare clipă în care le este greu. Și sper ca ei să simtă acest lucru.

Există situații în care ți-ai dori să intervii mai mult decât îți permite rolul de prezentator?

Nu, nu există astfel de situații. Avem concurenți foarte valoroși, dornici de competiție, care dau totul pe traseu. Iar eu mă pot concentra pe rolul meu, cel de prezentator, de om care aduce povestea „Survivor‟ tuturor celor de acasă.

Ai spus, la un moment dat, că omul are limite doar pentru a le depăși. Unde simți că ți-ai depășit tu limitele?

Cred că sportul m-a pus des față în față cu limitele mele, atât din postura de jucător, cât și din cea de antrenor. Chiar și această perioadă mă scoate din limitele mele, pentru că stau plecat de acasă atâtea luni, m-am readaptat total unei noi culturi și unei vieți total diferite față de ceea ce am experimentat până în prezent.

Ce parte din tine nu se vede la televizor și ai vrea să fie cunoscută?

Fiecare dintre noi are o latură care se vede și una pe care o ține cu cei apropiați. Cred că oamenii au început să mă cunoască, parțial, încă de când eram antrenor. Acum au mai făcut un pas, prin show-ul „Survivor‟… iar timpul va arăta ce voi mai alege să le ofer celor de acasă.

Cât de important este pentru tine sprijinul familiei și al partenerei tale în această etapă a vieții?

Evident, este vital. Am avut susținerea lor totală când i-am anunțat de acest proiect, iar logodnica mea a și venit în Republica Dominicană cu mine. Cred că este imposibil să te implici într-un proiect atât de lung, fără să știi că toți ai tăi îți sunt aproape și cred în ceea ce faci.

Cum arată „acasă‟ pentru Adi Vasile, după luni petrecute pe insulă?

Acasă nu înseamnă un loc, ci niște sentimente. Mă pot simți la fel de „acasă‟ și în Republica Dominicană, dacă îmi creez mediul de care am nevoie, dacă sunt înconjurat de oamenii potriviți și dacă primesc iubirea alor mei.

Dacă n-ai fi performat în sport și nici în televiziune, ce crezi că ai fi făcut altceva, profesional vorbind?

Nici nu mă pot gândi, în acest moment. Dacă m-ai fi întrebat în urmă cu câțiva ani, poate nu m-aș fi gândit nici la televiziune, deoarece toată atenția mea era îndreptată spre sport și handbal. Dar oportunitățile apar în viață, ține de noi să le vedem și să știm când să ne provocăm.

image

Cum definești succesul?

Succesul? Să te bucuri de ceea ce faci, să ai rezultate, să simți apreciere și să nu uiți niciodată de ce ai pornit pe acel drum.

Ce calitate apreciezi cel mai mult la oamenii din jurul tău?

Apreciez moralitatea, dorința de muncă și capacitatea de a se implica total în ceea ce fac. Sunt fix lucrurile pe care le regăsesc în echipa cu care lucrez și alături de care vă aducem acest format de televiziune incredibil în fiecare săptămână.

Care e lecția cea mai importantă pe care o transmite „Survivor‟ telespectatorilor?

Că nu există „nu se poate‟, că atunci când simți că cedezi, de fapt, mai poți puțin și că limitele sunt făcute doar pentru a fi depășite. Nu v-am convins? Fiți cu ochiii pe triburile noastre în fiecare vineri, sâmbătă și duminică.

Ce tip de concurent te impresionează cel mai mult: cel puternic fizic sau cel rezistent psihic?

Cel care știe să îmbine cel mai bine forța fizică cu cea psihică. „Survivor‟ este un concurs de anduranță, care nu se câștigă în câteva zile sau săptămâni. Așa că este nevoie de câte puțin din fiecare pentru a merge cât mai departe.

Dacă ai putea să-ți trimiți un mesaj ție, celui de acum 10 ani, ce i-ai spune?

Mergi pe drumul tău, lucrurile se vor așeza așa cum îți dorești și vei găsi frecvent modalități noi de a te provoca.

@Antena 1



Recente

GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg
woman deer pink moon jpg