Cristi Minculescu: „Îmi place să petrec mult timp cu nepoata mea, face din mine cam ce vrea“

5 cristi minculescu jpg jpeg

Aceasta e cealaltă faţă a celui mai iubit rocker de la noi, cea a familistului, pentru care rolul de bunic e una dintre marile bucurii trăite intim.

Ne-am fi aşteptat să-l vedem la cel puţin un podcast, povestindu-şi fabuloasa viaţă şi despre cum numele lui se confundă de atâtea decenii cu trupa Iris. Şi, pentru că spectacolul aniversar de 40 de ani, promis încă din 2020, are toate şansele să aibă loc anul acesta, pe 5 martie, după mai multe amânări, l-am invitat la o discuţie despre cum a făcut faţă pandemiei, dar şi despre omul Cristi Minculescu, cel care se uită la filme şi documentare pe Netflix şi care adoră să-şi petreacă timpul cu nepoata sa de şase ani, Lara.

Cum şi-a petrecut un rockstar pandemia?

La fel ca toată lumea, îmi imaginez: cu aceleaşi temeri şi incertitudini, tristeţi, mici bucurii şi multă speranţă către ziua în care vom putea să revenim la o viaţă cât mai apropiată de normal. A fost timp de mai multă introspecţie, de odihnă, dar am fost focusat şi pe planurile de viitor, am avut concerte, am pregătit concertul aniversar de la Sala Palatului. În principiu, am încercat să rămân la fel de activ pe cât eram înainte, în măsura în care restricţiile ne-au permis acest lucru.

Cât la sută din timp ţi l-ai ocupat cu Netflix (ştiu că erai fan mai demult al reţelei) şi ce ai găsit mai interesant de urmărit?

Trebuie să recunosc faptul că am fost destul de ocupat şi cu Netflix. (zâmbeşte) M-am uitat la multe seriale: „Ozark“, „Narcos“, „Casa de Papel“, „New Amsterdam“, „Fauda“, „Dix pour cent“ (un serial franţuzesc foarte amuzant). Îmi plac foarte mult filmele europene, documentarele. Am tras cu ochiul şi la HBO Go, la „Get Shorty“ cu Chris O’Dowd şi Ray Romano, „Vinyl“, chiar şi „Ecaterina“. Pot să devin consultant în filme şi seriale dacă este nevoie, mă ajută şi memoria foarte bine, deci dacă aveţi nevoie de o recomandare, apelaţi cu încredere (zâmbeşte)

2020 a fost un an compromis pentru toţi. Cum a fost 2021?

Îndrăznesc să spun că a fost poate mai bun, din prisma faptului că am început să vedem mai clar finalul acestei pandemii, iar acest lucru ne-a încurajat pe toţi şi ne-a dat forţa necesară pentru a vedea lucrurile puţin mai roz. Pentru noi, ca artişti, a fost mai bun decât 2020, fiindcă am reuşit să ne întâlnim mult mai des cu publicul, iar asta ne-a încărcat cu multă energie şi ne-a dat speranţa atât de necesară în ultimii doi ani.

Unde ai stat mai mult, în România sau în Germania?

Stau mai mult în România, decât în Germania. Nepoata mea este în Bucureşti, îmi place să petrec mult timp cu ea, iar majoritatea timpului sunt aici. Chiar dacă au fost şi sunt încă multe restricţii pentru domeniul nostru, am avut totuşi mulţumitor de multe concerte şi alte proiecte în derulare, aşa că cea mai mare parte din timp sunt în Bucureşti. Acum ne pregătim de nişte super concerte, la Berăria H şi Sala Palatului, la Hard Rock Cafe, astfel încât avem multă treabă în derulare.

Te-ai revanşat, în perioada asta, faţă de copii, de nepoată, stând mai mult cu ei?

Aşa este, a fost o perioadă în care m-am putut dedica mai mult familiei, deşi la începutul pandemiei, când lucrurile erau atât de neclare, până la apariţia vaccinurilor, am încercat să ne protejăm cât mai mult unii pe alţii. În orice caz, e mult mai importantă calitatea timpului petrecut împreună, faţă de cantitate şi încerc ca orice moment să fie deosebit. Un moment cu adevărat impresionant a fost când unul dintre concertele noastre de la Hard Rock a coincis chiar cu ziua Larei şi am putut să-i cântăm cu toţii „La Mulţi Ani“. Eu am fost mai emoţionat ca oricând, asta pot să vă spun sigur.

Cum e nepoata ta la şase ani?

Este un copil vesel, inteligent, perspicace, mult mai atentă şi prezentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei, cel puţin faţă de cum eram eu la aceeaşi vârstă. Este curioasă, îi place să-mi arate lucruri, să ne jucăm împreună, face din mine cam ce vrea, iar pentru mine este cel mai frumos sentiment din lume.

Ea realizează că te cunoaşte multă lume, că eşti artist, că apari la TV?

Da, sigur. Am urcat deja pe scenă amândoi la Hard Rock, apoi a venit să mă vadă şi la alte concerte, mă vede la televizor mereu. Înţelege că este ceva special, pentru că o simt cum se emoţionează de fiecare dată când vine la un eveniment. Cu siguranţă, nu-şi explică atenţia asta de care beneficiez, dar o să vină şi ziua în care lucrurile vor fi mai clare pentru ea.

Gemenilor tăi, Mădălina şi Florin, le-a bulversat viaţa celebritatea ta (în copilărie, în adolescenţă)? Cum s-au raportat la ea?

Cred că au gestionat foarte bine această conjunctură, au fost foarte maturi şi focusaţi pe propriile interese şi pasiuni, încât să nu se lase afectaţi în vreun fel de stilul nostru de viaţă, mai deosebit. Au fost şi sunt încă foarte echilibraţi, independenţi, mândri de mine. Nu am simţit niciodată vreo presiune din partea familiei mele. Acest lucru m-a şi ajutat să ajung la performanţele profesionale la care am ajuns.

Acum, viaţa artistică se zbate să respire. Voi aţi amânat concertul aniversar de 40 de ani de Iris pentru 05 martie. Vă iese de data asta?

De data asta, va fi cu succes. Deja suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile şi suntem foarte entuziasmaţi că, după doi ani şi multe amânări, reuşim într-un final să ne întâlnim cu fanii noştri într-un concert cu atâta însemnătate şi încărcătură emoţională.

Mai aveţi invitaţii să cântaţi, în perioada asta, pentru românii de afară?

Am avut astfel de oferte chiar recent, dar din cauza pandemiei, a restricţiilor de călătorie şi, în general, a restricţiilor din fiecare ţară, suntem încă în faza de planificare. Dar se pare că, spre finalul primăverii, vieţile noastre se vor întoarce într-o mare măsură la rutina noastră ante-covid şi atunci o să ne putem revedea şi cu românii de peste hotare.Â

Interviul integral îl poţi citi în ediţia cu numărul 4 a revistei Click! pentru femei, pe care o găseşti la toate punctele de distribuţie a presei până pe 3 martie 2022.



Recente

Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg