Dan Bittman:„Încerc să mă dedic cât pot de mult familiei”

1 54449 original jpg jpeg

După operaţiile dificile pe care le-a suferit în ultimii ani, culminând cu cea la corzile vocale, toată lumea aştepta să-l audă cântând. Liderul trupei Holograf a revenitpe scenă, dar parcă acum se regăseşte la fel de bine în faţa publicului, precum şi în sânul familiei, acasă.

Ai trecut prin multe cumpene în ultimul an. Cum te simţi acum,după ce ai revenit pe scenă?

Nu le-am considerat obstacole de netrecut,am luat viaţa ca atare,cu mult umor. Mi-am dorit ca totul să fie bine,să fiu sănătos din nou,lucru care s-a şi întâmplat.

Holograf este una dintre cele mai longevive trupe de la noi. Care este „secretul“ vostru?

Sinceritatea. Întotdeauna am fost deschişi cu publicul nostru şi cu noi înşine. În plus,între membrii Holograf s-a legat încă de la început o prietenie frumoasă,pentru că avem multe lucruri încomun,inclusiv o educaţie solidă.

Unde veţi concerta în această vară?

În toată ţara. Am cântat la Timişoara,urmează Galaţi şi Cluj,apoi vom susţine cele două spectacole de la Sala Palatului din Bucureşti,pe care le-am amânat încă de toamna trecută.

Cu ce artist,de la noi sau de peste hotare,ţi-ar plăcea să cânţi în duet?

Avem deja un astfel de proiect:atunci când cântăm în ţară,invităm o soprană din oraşul respectiv să cânte cu noi piesa „Nu mai e timp“,care este interpretată cu Angela Gheorghiu în varianta originală. Spre exemplu,la Timişoara am cântat cu Andreea Ilie şi a fost excelent! În plus,mi-aş dori să colaborez cu artişti tineri,de muzică rap ori hip-hop,care să aducă un suflu proaspăt muzicii noastre.

Te gândeşti să pleci într-un nou turneu cu trupa Holograf?

Momentan nu avem nimic stabilit,însă este posibil să începem un turneu din toamnă.  

Cum împaci viaţa de familie cu cea de artist?

Încerc să petrec mai mult timp acasă,să mă dedic cât pot de mult familiei. Nu este un lucru dificil pentru nimeni,depinde de noi cât timp le alocăm celor dragi.  

simeon stalpnicul png

Spune-mi cum arată o zi din viaţa lui Dan Bittman.

Mă trezesc pe la 7 dimineaţa,când pleacă cei trei copii la şcoală,după care trec pe la sala de sport. Apoi supraveghez lucrările care au loc la Lacul Sulimanu,un loc în care am investit şi pe care vreau să-l fac cât mai atractiv,pentru că este foarte frumos. Se poate pescui acolo,există piste pentru biciclişti,terenuri de fotbal şi paintball (n.r. sport de agrement,„vânătoare“ cu puşti încărcate cu vopsea),în curând vor fi disponibile şi căsuţe pentru cazare. După-amiaza şi seara le sunt dedicate copiilor:îi iau de la şcoală,îi duc la diverse antrenamente şi apoi,din nou acasă.  

Ai reuşit să-ţi trăieşti viaţa personală cu discreţie. Cum este să fii tată a trei băieţi?

Este foarte frumos să-i vezi cum cresc. Alex,băiatul cel mare,m-a depăşit deja în înălţime!

Ţi-ai dori ca măcar unul dintre ei să-ţi calce pe urme?

Îmi doresc să facă ce le place. Toţi au voce frumoasă,sunt talentaţi. Alex îşi face deja propriile piese pe computer,participă la diverse concursuri,iar Marc,băiatul cel mic,face pian. În schimb,Patrick,băiatul meu mijlociu,este foarte pasionat de fotbal. Cu toate astea,e prea devreme să se decidă asupra unei profesii,sunt încă mici.

Minichestionar „Click! pentru femei“

... fac o baie în piscină! Şi sănătate!“

... fie exact aşa cum este acum. Nu aş vrea să schimb ceva.

... „Trăieşte clipa!“.

...Grecia sau în Italia,la plajă. Iarna,merg în Austria sau la noi,în România,la schi.

... totul!



Recente

jucării sexuale  foto   Shutterstock jpg
Michael Jackson, Diana Ross  sursa   Shutterstock, Instagram jpg
Lisa Loring  jpeg
Top 3 zodii ai caror nativi sunt buni povestitori  Sursa foto shutterstock 407827774 jpg
Piele somon jpg
SAGA jpg
Jennifer Lopez, anastasia Soare  sursa   Instagram jpg
Tom Cruise jpeg
Magda Vasiliu (5) jpg
Regele Charles al III lea  Sursa foto shutterstock 765355024 jpg
Pamela Anderson  sursa   Variety jpg
Creier jpg
Beyoncé jpg
Vin Diesel cu soția  sursa   Shutterstock jpg
Madonna, Mariah Carey  sursa   Shutterstock jpg
Justin Bieber jpg
Kate Hudson, actrița Goldie Hawn  sursa   shutterstock jpg
Reguli bizare impuse de Regina Victoria la propria inmormantare  Sursa foto shutterstock 169010507 jpg
Riley Keough, Elvis Presley, sursa   Shutterstock jpg
Meghan Markle in lacrimi  jpeg