Designerul Thierry Mugler, fost balerin de succes: „Dansul mi-a deschis un alt univers“

1 el jpg jpeg

Născut pe 21 decembrie 1948, creatorul de modă francez Thierry Mugler, care a îmbrăcat staruri precum Lady Gaga, Beyonce şi Kim Kardashian, a încetat din viaţă la 73 de ani, pe 23 ianuarie 2022.

Legendarul designer, care şi-a lansat brandul fashion în anii ’70, a suferit numeroase răni serioase în ultimii ani – cauzate de un accident auto şi altul petrecut la sala de sport, care l-au lăsat aproape desfigurat – însă nu acestea i-au pricinuit moartea.

De fapt, încă nu se ştie cauza oficială a decesului acestuia, nu se pot face decât presupuneri în momentul de faţă. Până să aflăm ce i-a curmat viaţa talentatului designer, să ne aruncăm privirea spre viaţa acestuia, spre primii lui ani care au avut un impact major asupra alegerilor luate de Thierry Mugler de-a lungul carierei sale de mare succes!

“Mi-am reconstruit faţa după ce au suferit un accident grav la sala de fitness, care m-a desfigurat pur şi simplu”, a declarat acesta în 2007. “După care a venit vremea să-mi propun să rearanjez lucrurile, să mă refac şi să merg mai departe cu schimbarea aspectului meu”, a ţinut regretatul designer să precizeze.

A apelat neîncetat la operaţiile estetice, mai ales după ce şi-a distrus nasul într-un accident auto crunt petrecut în 2019. Mugler a luat o bucăţică de os din şoldul său pe care şi l-a implantat în bărbie, după care a finisat totul cu silicon.

“Mi-am dorit ca faţa mea să reprezinte progresul, pentru că, după ani întregi în care eram acest dansator subţirel şi plin de farmec, mi-am propus să devin un războinic”, a explicat francezul. “Am făcut atâtea la viaţa mea. Am luptat atât. Sunt un supererou, aşa că e de la sine înţeles să am şi un chip de supererou”, a continuat acesta explicaţiile.

Realizările lui profesionale sunt binecunoscute, creaţiile lui vestimentare şi parfumurile pe care le-a lansat vorbesc de la sine. Ceea ce e mai puţin cunoscut e faptul că designerul s-a antrenat ca dansator clasic încă de la vârsta de 9 ani. Iar, la 14 ani, făcea deja parte dintr-o trupă de balet, urcând pe scenă pentru a susţine spectacole.  

“Ştiu ce înseamnă să fii singur…”, a dezvăluit în timpul unui interviu oferit revistei Vogue în 2019. “Am avut o copilărie dificilă şi am fost foarte singur ani şi ani la rând. Priveam către staruri pentru că, pentru mine, era noua realitate. Vedeam ceva nou, diferit şi frumos la ele…”, a continuat Thierry.

“Când am început să dansez, mi s-a deschis un alt univers. Era un ajutor incredibil, fantastic pentru că era magic”, a adăugat Mugler. “Scena era făcută pentru mine. Dar, după frumuseţea de-a mă afla în lumina reflectoarelor, de-a fi aplaudat pe scenă, se trăgea cortina şi toată lumea avea pe cineva în culise, care să-l aştepte, numai pe mine nu mă aştepta nimeni. Niciodată. Am trăit ani şi ani la rând în singurătate”, a mărturisit regretatul designer.

După ce şi-a încheiat cariera de balerin, Thierry Mugler a devenit designer, parfumier, fotograf şi director artistic. În 2002, a părăsit lumea modei şi a început să-şi transforme trupul. “Schimbările fizice reprezintă întoarcerea la sine, sunt reparaţii şi reconstrucţii esenţiale”, a conchis acesta.

Thierry Mugler a intrat în istoria modei ca fiind primul designer care a produs prezentări de modă dramatice, absolut spectaculoase, înaintea lui Alexander McQueen şi a lui Marc Jacobs. Iar vedete precum David Bowie, Diana Ross, Ivana Trump, Celine Dion, Beyonce şi Lady Gaga au apreciat din plin talentul şi viziunea acestuia, purtându-i creaţiile extravagante.

Foto - Instagram



Recente

Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg
venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg