Ea este prima femeie din viaţa lui Cătălin Botezatu: "Era o apariţie de-ţi tremurau picioarele"

1 83759 original jpg jpeg

Dana Opsitaru, un manechin de succes de dinainte de 1989, a fost cea care i-a luat minţile lui Cătălin Botezatu, pe când acesta avea doar 19 ani. O poveste de dragoste începută dintr-o joacă s-a transformat într-o relaţie de patru ani. Şi acum, celebrul designer vorbeşte de Dana ca de femeia care l-a făcut să tremure prin simpla apariţie.

Dana era căsătorită şi avea un copil, atunci când Cătălin Botezatu a pus ochii pe ea. Nu l-a interesat acest aspect şi nici faptul că ea era cu 9 ani mai mare decât el, ci a făcut tot ce a putut pentru a o cuceri.

S-au cunoscut în urma unui pariu, atunci când un prieten i-ar fi spus designerului: „Dacă te crezi aşa fiţos şi consideri că toate femeile îţi pică aşa, stanga-dreapta, cucereşte-o pe asta!'.

"Ea avea o viaţă foarte tare, n-o interesau puştii aspirine, ca mine. Am început o muncă asiduă de cucerire. Toţi banii mei îi dădeam pe orhidee. Dumnezeule, câţi bani am dat pe orhidee în perioada aceea! După trei luni de încercări, a acceptat să ia masa cu mine la Capşa. A venit cu nişte pantofi roşii cu toc înalt şi cu un deux-piece cu fustă foarte scurtă şi sacou cu umeri foarte mari. Era o apariţie de-ţi tremurau picioarele", a povestit Cătălin Botezatu, potrivit viva.ro.

image
image

Designerul a dezvăluit că între ei a fost o iubire nebună şi chiar ajunsese să facă o pasiune pentru ea. A ameninţat-o chiar că îşi taie venele dacă nu vor fi împreună.

"A fost un fel de refulare. Apoi, a intervenit mârşăvia mea pentru că am continuat să merg în casa ei ca prieten al soţului, care era căpitanul Naţionalei de baschet a României. Foarte delicat! Noi chiar ne iubeam, a fost dragoste. A urmat o perioada de demenţă. (…) De Crăciun, chiar am şantajat-o, i-am spus: „Dacă nu vii să stai cu mine, îmi tai venele!'. În noaptea de Revelion, la 12 noaptea, când oamenii-şi spun lucruri frumoase, Dana i-a spus soţului ei că are o aventură cu mine şi că mă iubeşte foarte tare", şi-a amintit Cătălin Botezatu.

De-a lungul timpului, Cătălin a avut numeroase relaţii cu femei celebre, precum Tania Budi, Bianca Brad sau Vanda Vlasov. Cea mai scandaloasă relaţie este de departe cea cu Bianca Drăguşanu.



Recente

Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg