Familia e toată averea mea

1 57641 original jpg jpeg

Mă numesc Lăcrămioara, am 16 ani şi Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie numeroasă: 11 persoane, adică mama, tata şi 9 fraţi. Vă veţi întreba de ce religie sunt. Am să vă răspund: creştin-ortodoxă.

Mama mea, orfană de la vârstă fragedă

Mama mea a rămas fără un părinte de la vârsta de 2 ani, deoarece mama ei a trecut la cele veşnice pe când dădea naştere mezinului familiei. Din nefericire, şi micuţul a murit atunci. Mama şi copilul au fost nedespărţiţi şi în sicriu:  ea – bunica mea – a fost îngropată cu fiul ei pe piept. Tragic moment... Mama mea a rămas cu această imagine până în prezent, şi de aceea, câţi copii i-a dat Dumnezeu, i-a adus pe toţi pe lume. Sunt foarte mândră de decizia ei – şi uite aşa m-am ales cu încă opt fraţi.

Părinţii trudesc din greu pentru noi

Dintre fraţii mei, eu sunt cea mai mare, apoi urmează două surori şi încă şase fraţi. Toţi suntem şcolari. Noi, cei mai mari, facem naveta zilnic, fiindcă vrem să petrecem cât mai mult în familie. Părinţii mei n-au serviciu, deşi trudesc din greu. N-au o ocupaţie care să le ofere siguranţă materială – cu toate astea, niciodată nu i-am văzut disperaţi. Şi nu ne-a lipsit mâncarea sau îmbrăcămintea. Munca lor de bază este grădinăritul şi împletitul nuielelor.

Nu disperaţi în faţa necazurilor!

Tata este un bun constructor, are şi un frate care lucrează în acest domeniu, în Franţa. Cu ajutorul lui, ne-am construit şi noi o casă care în curând va fi gata – să sperăm că de ziua Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a ajutat să creştem până la această vârstă sănătoşi şi cuminţi.

Vă doresc şi vouă, celor care aţi citit povestea mea, multă sănătate,şi să nu disperaţi în faţa necazurilor. Să fiţi puternici! Nu uitaţi că, acolo sus, este cineva care vă iubeşte.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg