FOTO Cum şi-a personalizat actorul din „Singur acasă” masca de protecţie. Aduce aminte de o scenă faimoasă din film

1 macaulay culkin 2 jpg jpeg

Măştile de protecţie au fost şi sunt de o importanţă vitală când vine vorba despre pandemia de COVID-19. Unele persoane le preferă fie pe cele medicale, cumpărate de la farmacie, fie şi le personalizează cum doresc. Asta s-a întâmplat şi în cazul actorului Macaulay Culkin care a reinterpretat o scenă epică din comedia „Singur Acasă” (1990).

Macaulay Culkin a jucat rolul lui Kevin McCallister, un puşti de opt ani care trece prin mai multe peripeţii în perioada Crăciunului, fiind uitat singur acasă de către ceilalţi membri ai familiei şi rude plecate la Paris. 

În vârstă de 40 de ani, actorul nu a uitat nicicând scena faimoasă din film, atunci când Kevin îşi dă cu aftershave pe faţă şi începe să strige de durere din cauza senzaţiei de usturime. Acesta a publicat o poză pe contul său de Twitter în care spune că este în siguranţă purtând o mască ce înfăţişează „sinele lui mai tânăr”. 

Comentariile la poză nu au întârziat să apară. Ba mai mult, mulţi dintre fani au postat poze la secţiunea Comentarii cu acelaşi model de mască. 

„E cel mai rău lucru pe care l-ai făcut vreodată şi te-am văzut jucând în rolul lui Richie Rich”, a scris un internaut referindu-se la o altă comedie din 1994. 

Fanii actorului au fost şocaţi când a vedeta a dezvăluit că a împlinit 40 de ani, în august. Oamenilor nu le venea să creadă că puştiul pe care şi-l aminteau cu toţii a crescut atât de repede. 

Macaulay Carson Culkin s-a născut în New York, fiind al treilea din cei şapte copii ai familiei. A intrat pentru prima oară în showbiz la vârsta de 4 ani, apărând într-un şir de emisiuni. Au urmat, printre altele, Primul sărut (1991), Singur Acasă 2 (1992), Fiul cel bun (1993). În 2001 şi 2003, apare în piesa de teatru Madame Melville, de Richard Nelson, şi în filmul Petrecăreţul. Va apărea inclusiv în cel de-al 10-lea sezon al serialului American Horror Story.

FOTO Shutterstock.com / Etonline.com / Ladbible.com 



Recente

familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg