Gheorghe Visu: «Sunt ursuz uneori, dar încerc să mă controlez»
A interpretat personaje variate în nenumărate piese de teatru, cât şi în filme şi telenovele cunoscute. În prezent, joacă în serialul «Pariu cu viaţa» şi se pregăteşte de lansarea lungmetrajului«Ho Ho Ho 2 - O loterie de Familie».El este Gheorghe Visu, un mare artist cu care am avut plăcerea să dialogăm despre bucuriile şi provocările vieţii de actor.
Cum trăieşte azi un artist ca Gheorghe Visu,într-o ţară în care umorul a fost înlocuit cu promiscuitatea,arta cu kitsch-ul,iar iubirea adesea cu ura?
Nu aş fi atât de categoric încât să spun că umorul a fost înlocuit. E posibil ca aceste lucruri să pară mai ofertante şi mai uşor de atins decât ce ţine de cultură. Ca artist,am avut parte de câte un spectacol care m-a acaparat cu totul,atât în momentul creării,cât şi pe scenă.
Aţi debutat pe marile ecrane acum mai bine de trei decenii. Vă mai aduceţi aminte cum a fost acea experienţă?
Debutul în film îmi este la fel de proaspăt în minte precum cel din teatru. Primele filmări erau programate pentru o seară de vară. Toată ziua respectivă stătusem la Snagov,unde adormisem câteva ceasuri bune pe o saltea pneumatică în mijlocul lacului. Mă făcusem roşu ca racul… Figura mea a stârnit multe discuţii şi,deşi pentru primul rol nu am avut multe replici,felul în care arătam a făcut tot deliciul.Din 23 noiembrie,„Ho Ho Ho 2 – O loterie de Familie” va putea fi urmărit pe marile ecrane.
Cum aţi primit propunerea de a juca în acest lungmetraj?
Nu am mai jucat până acum într-un astfel de film,iar subiectul nu-mi era tocmai familiar. Dar,odată ce am început filmările,am descoperit un regizor deosebit,Jesus del Cerro,foarte atent la nuanţe şi la jocul actoricesc. Astfel am simţit că îmi pot asuma cu plăcere rolul.
Povestiţi-mi despre personajul pe care îl interpretaţi. Cât de mult vă regăsiţi în el?
Am realizat că personajul are momente când nu-i place agitaţia din jurul său,la fel ca şi mie. Aşa că mi-a făcut plăcere să construiesc un caracter complet adevărat. Ca o paranteză,aş îndrăzni să fac o mică asociere între personajul meu şi cei doi moşnegi din păpuşile «Muppets». Sunt ursuz uneori,dar încerc să mă controlez. Am învăţat să accept oamenii mai agitaţi.
Cum v-aţi înţeles cu colegii de platou pe parcursul celor 22 de zile de filmări?
Cu Dragoş Bucur mă cunoşteam foarte bine de la Teatrul studenţesc. Pe Dana Rogoz o ştiam de pe platourile de filmare de la alte proiecte. O cunoşteam şi pe Andreea Marin Bănică,şi regretul meu este că nu am filmat nicio scenă împreună. Copiii mă intimidează în general,dar m-am înţeles bine şi cu ei.
Cât de mult aţi improvizat în scenele pe care le-aţi filmat?
Dialogul poţi să-l improvizezi cât să surprinzi mai bine umorul,însă de această dată,improvizaţia a fost de maximum 5%.
Dintre actorii români,cu cine v-ar plăcea să aveţi o colaborare?
Unii dintre elevii mei au devenit mari actori:Mihai Călin,Vlad Ivanov. Oricând mi-ar face plăcere să joc alături de ei,mai ales că mulţi încă îmi mai spun „Domn profesor“.
Între teatru şi film,care dintre ele vă oferă satisfacţie mai mare?
Teatrul,categoric! Însă există un paradox:toţi vrem să facem film. E ca şi când teatrul este ceea ce deţinem,iar filmul este ceea ce ne dorim. Probabil din cauză că se fac atât de puţine filme în ţară.
Cum aţi ajuns să jucaţi în telenovele?
Am avut norocul să-mi fie propus un personaj ca State Potcovaru’,care a prins atât de bine la public. Mi-au plăcut foarte mult specificul şi unicitatea personajului.
Dacă nu aţi fi fost actor,ce drum aţi fi vrut să urmaţi?
Mi-ar fi plăcut să absolv Conservatorul şi să fiu instrumentist.
Să presupunem că aţi putea da timpul înapoi... Care sunt lucrurile pe care aţi vrea să le faceţi din nou?
Aş face din nou liceul,aş sări peste facultate direct la examenul de diplomă şi apoi aş lua la rând toate rolurile pe care le-am avut în teatru şi film şi le-aş face mult mai bine.
