„Ia zi, te-ai măritat?“

1 81281 original jpg jpeg

Până la 30 de ani, mă vedeam femeie de carieră, cu inel pe deget şi cu copil. Între timp, priorităţile s-au schimbat, iar vârsta maturităţii m-a prins în postura de celibatară, care priveşte cu tristeţe la căsniciile ratate.

Şi, fiind împăcată cu mine, cu alegerile şi greşelile pe care le-am făcut până acum, mă trezesc, nitam-nisam, cu sâcâitoarea, ba chiar de-a dreptul enervanta întrebare:  „Încă nu te-ai măritat? “. Respir adânc, îmi formulez răspunsuri în minte. Încerc să fiu politicoasă, dar cred că îmi iese pe jumătate.

E important să fii iubită

Părinţii nu mă mai întreabă. E un subiect închis. Le-am explicat că nu ţin morţiş să fiu măritată, dar e musai să fiu iubită. Pentru ei este important să mă vadă fericită. Bunica stăpâneşte de minune tehnica şantajului emoţional: o să mor şi n-o s-ajung la nunta ta. Schiţez un zâmbet, apoi mă las alinată de braţele ei. Cu unchii şi mătuşile e mai delicată treaba, dar mă fac şi eu, din când, că n-aud. Oricât de zen ai fi, astfel de întrebări devin enervante, mai ales când le primeşti de la oameni care le pun doar ca să-ţi arate că ei îţi sunt superiori.

Eşti fericită singură

Dacă eşti singură, mai exact, dacă nu ai un partener stabil, asta nu înseamă că nu eşti fericită. Fericirea poate fi adusă de familie, de relaţiile sociale, sau de job. Nu este nevoie să găseşti pe cineva pentru a te simţi împlinită, deoarece echilibrul şi pacea interioară sunt cele care oferă satisfacţie.

Căsătoria este o formalitate

Dacă nu simţi că eşti pregătită emoţional, financiar, sau dacă pur şi simplu nu vrei să te căsătoreşti, n-o face. Chiar dacă eşti îndrăgostită de persoana cu care formezi un cuplu, decizia trebuie să fie reciprocă. De fapt, mariajul este o formalitate, mai mult impusă de familie. Nu-ţi garanteză o formulă a fericirii, iar asta o pot confirma chiar şi prietenii tăi căsătoriţi. O hârtie nu-ţi asigură un viitorul de aur, şi orice contract poate fi desfăcut.

Nu accepţi compromisurile

Te-ai căsătorit, gata, ai înstrăinat visurile. Te pui pe tine pe planul doi, te sacrifici. E ca şi cum ţi-ai pierde busola. De multe ori, pentru binele relaţiei sau de teama singurătăţii, multe persoane acceptă să se modeleze după partener. În timp, aceste schimbări îţi pot afecta personalitatea. De aceea, este important să stabileşti ce e rezonabil şi ce nu pentru tine.

Nu ai găsit ceea ce cauţi

Nepotrivirile sunt prezente în orice relaţie. El este raţional, tu emoţională. Tu sociabilă, el mai puţin. Cu timpul, oamenii evoluează, se schimbă, se maturizează, iar în această călătorie lungă este posibil să nu te regăseşti alături de cel căruia îi porţi numele. Vor veni zile când te vei întreba de ce te-ai grăbit să te măriţi. Şi, probabil, îţi vei da seama că poate era mai bine să aştepţi.



Recente

tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg
Sophie Turner  foto   Profimedia jpg
Hollywood  foto   Profimedia jpg
Prințul Philip  foto   Profimedia jpg
Chuck Norris  foto   Profimedia jpg
Lizzo  sursa foto   Instagram jpg