Imaginea fericirii. Jennifer Aniston pare că și-a găsit sufletul pereche, după atâtea eșecuri amoroase

Jennifer Aniston și iubitul ei, Jim Curtis, formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de la Hollywood. Deși relația lor a început încă de anul trecut, actrița nu obișnuiește să împărtășească des imagini cu partenerul ei, ceea ce face ca cea mai recentă apariție publică a lor, de Paște, să fie cu atât mai specială pentru fani.

image

Ieri, însă, Jennifer Aniston și-a surprins urmăritorii de pe Instagram cu o postare rară din viața ei personală. Ea a publicat o serie de fotografii tip „life update”, printre care s-a strecurat și o imagine tandră alături de Curtis. Cei doi apar lipiți unul de celălalt, cu obrajii apropiați, radiind de fericire și naturalețe – o imagine care a fost imediat interpretată de fani drept definiția unui cuplu armonios.

Fotografia a fost inclusă într-un carusel mai amplu, postat cu ocazia Paștelui, și a fost una dintre cele două imagini în care apare Curtis. În cealaltă, acesta este surprins într-un moment relaxat, stând pe canapea, cu câinele său în brațe și o atitudine degajată.

„Zi de relaxare totală!” a scris Jennifer Aniston în descriere, alături de fotografiile care oferă o privire sinceră asupra vieții sale de zi cu zi.

Au trecut aproximativ cinci luni de când actrița și-a oficializat relația pe Instagram. Cu acea ocazie, ea i-a dedicat lui Curtis un mesaj emoționant de ziua lui, însoțit de o fotografie alb-negru în care îl îmbrățișează din spate: „La mulți ani, iubirea mea. Prețuit ❤️”.

La rândul său, Jim Curtis a împărtășit imagini de la petrecerea sa aniversară, exprimându-și recunoștința pentru cei apropiați. Într-una dintre postări, a scris: „50 și mă simt minunat! Mulțumesc pentru toate urările și dragostea voastră.” Într-o notă mai romantică, el a adăugat: „Dacă acesta este un vis, nu vreau să mă trezesc ❤️.”

Relația lor pare să fie una plină de afecțiune și echilibru, iar micile momente pe care aleg să le împărtășească publicului nu fac decât să întărască imaginea unui cuplu autentic și fericit. Iar acest lucru e o veste minunată pentru diva hollywoodiană, care a trecut prin multe dezamăgiri sentimentale, după două divorțuri răsunătoare, de Brad Pitt - care a a preferat-o pe fruma de la Hollywood, Angelina Jolie, în detrimentul ei - și de Justin Trudeau, care și-a găsit fericirea alături de o femeie mai tânără care l-a și făcut tată.

foto - Profimedia



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg