Ingrid Bergman, considerată “o forţă a răului” în Senatul american. Ce acuzaţii i s-au adus actriţei?

1 bergman jpg jpeg

Unul dintre cele mai surprinzătoare şi, în acelaşi timp, regretabile momente din istoria Congresului american s-a petrecut când un senator a numit-o pe actriţa hollywoodiană „o forţă puternică a răului”. Cum de se ajunsese la asemenea defăimare a starului de cinema?

Casablanca, Gaslight şi Notorious sunt numai câteva dintre marile realizări ale legendarei actriţe. În noul documentar Ingrid Bergman: In Her Own Words, regizat de Stig Björkman, însă, facem cunoştinţă cu viaţa privată a vedetei prin intermediul filmărilor ei de-acasă, al jurnalelor pe care le ţinea şi al scrisorilor scrise prietenilor şi iubiţilor ei.

Filmul prezintă povestea unei fete din Stockholm, care se minunează în cel mai adorabil mod cu putinţă: „Nu vreau rădăcini! Îmi doresc să fiu liberă!” Iar acest lucru a devenit o realitate pentru Bergman, care, în ciuda mariajului cu medicul Petter Lindström şi-a fiicei lor Pia, se bucura de o viaţă liberă.

În iunie 1945, s-a îndrăgostit de jurnalistul Robert Capa, însă aventura lor a fost de scurtă durată. După câştigarea Oscarului – cu rolul din Gaslight – actriţa a cumpărat o casă imensă pentru familia ei în Benedict Canyon, însă, după cum singură declara, trăia doar „o tristeţe zilnică”.

Plictisită de Hollywood, s-a îndrăgostit de cinema-ul italian şi, drept urmare, i-a scris o scrisoare regizorului Roberto Rossellini, în care i-a propus o colaborare. Iar, la scurt timp după încheierea filmărilor la pelicula Stromboli, actriţa şi regizorul şi-au transformat amiciţia într-o idilă în toată regula. 

Odată devenită publică relaţia lor extraconjugală, a devenit un scandal internaţional, mai ales că era vorba şi de un copil din flori la mijloc. „La acea vreme, era un adevărat şoc să-şi părăseşti soţul şi copilul şi să te îndrăgosteşti de alt bărbat, căruia să-i faci şi un copil”, a recunoscut chiar actriţa despre tabuurile din anii '50.

Ingrid a fost criticată vehement de tabloidele vremii, publicul larg şi chiar politicieni. Pe 14 martie 1950, senatorul Edwin C Johnson, un tradiţionalist înverşunat, a adus în discuţie chiar infidelitatea lui Bergman în timpul unei şedinţe de Senat.  

“Domnule preşedinte, acum că prostia de film despre o gravidă şi un vulcan a cucerit America, spre încântarea lui Rossellini, noi ar trebui să fim recunoscători că această producţie odioasă s-a încheiat şi gata, uităm de ea? Sper că nu! Trebuie găsită o modalitate de a-i proteja pe oameni de viitoare astfel de situaţii!...”, a declarat acesta de la pupitrul Senatului american.

Senatorul a propus apoi o lege prin care filmele să fie aprobate în funcţie de moralitatea celor care le realizează, insistând că Bergman „a pornit un adevărat atac asupra instituţiei mariajului” şi catalogând-o pe vedeta de cinema drept “o influenţă puternică a răului”.

“Am fost un adevărat pericol la adresa feminităţii americane”, şi-a amintit Ingrid în documentarul sus amintit. “Până şi vocea mea auzită la radio era percepută ca fiind periculoasă. Bineîneţels că m-a lezat întreaga situaţie, dar tot nu credeam că era treaba nimăi să se amestece în viaţa mea privată. Consideram că trebuia să fiu judecată doar în calitate de actriţă. Să ajungi să critici viaţa privată a cuiva nu e OK. Cum n-a fost în regulă nici ca un senator să declare, la Washington: «Din cenuşa lui Ingrid Bergman va renaşte un Hollywood mai bun!»”

Din cauza campaniei împotriva ei, actriţa a trăit peste graniţă din 1949 până în 1957, când s-a întors în New York pentru a primi un premiu pentru prestaţia sa din filmul Anastasia. „Am avut mari emoţii să stau iar faţă în faţă cu America”, a recunoscut ea.

Întrebată la conferinţa de presă dacă a avut ceva regrete în ultimii ani, actriţa a răspuns: „Nu, nu am niciun regret. Poate regret ce nu am făcut, nu ce am făcut. Am făcut ceea ce am considerat necesar pentru mine.”

La 22 de ani de când A-listerul fusese denigrat în Senat, senatorul Charles Percy a considerat de cuviinţă să-i ofere scuzele sale lui Bergman tot de la microfonul Senatului american, pe 19 aprilie 1972: „Domnule Preşedinte, una dintre cele mai însingurate, graţioase şi talentate femei din lume a fost victima unui atac necruţător acum 22 de ani. Astăzi, vreau să recunoaştem valoarea lui Ingrid Bergman, o adevărată stea în toate sensurile cuvântului. (...) Doamna Bergman nu numai că e binevenită în America, dar noi suntem extrem de onoraţi de vizita ei aici!”

Vedeta a trimis negreşit o scrisoare Congresului american, în care a acceptat scuzele senatorului Percy. „În sfârşit, rănile mele sunt vindecate!”

Foto - filmul Non credo piu all'amore (1954)



Recente