Invidiată de toate mămicile! Câte kilograme s-a îngrăşat Diana Dumitrescu pe parcursul sarcinii

3 diana dumitrescu kilograme sarcina jpg jpeg

Diana Dumitrescu şi-a revenit cu greu după divorţ, însă viaţa a avut pentru ea numai surprise plăcute. Vestea că va deveni mamă, după ce a cunoscut din nou iubirea, a făcut-o să-şi recapete pofta de viaţă. Actriţa visează la momentul în care îşi va ţine în braţe bebeluşul, iar în tot acest timp a avut grijă ca sarcina sa să decurgă fără probleme.

A luat în greutate 12 kilograme, iar acum a intrat în cea de-a opta lună, urmând să nască pe la final de septembrie un băieţel. Diana spune că ea şi iubitul ei nu s-au decis asupra numelui, însă sunt nerăbdători să-l cunoască. Recent, blonda a devenit naşă de botez, semn că nu mai este deloc străină de îngrijirea unui bebeluş.

Citeşte şi: Ce mănâncă Anca Serea ca să se menţină în formă

Diana Dumitrescu: “Maximum 15 kilograme până la finalul sarcinii”

În mai puţin de două luni, vedeta îşi va putea strânge la piept băieţelul. Este pregătită pentru marele moment şi spune că nu-şi face griji în privinţa kilogramelor acumulate şi nici nu intenţionează să urmeze vreo dietă, asta pentru că vrea să-l alăpteze pe cel mic.

'Nu sunt slabă, am purtat rochii largi în sarcină. Am avut noroc. Nu m-am abţinut de la mâncare. Am avut trei mese pe zi. Aşa a fost să fie la mine. Acum urmează cele două luni, care din câte am înţeles de la toate mămicile care îmi sunt prietene, au spus că stai să vezi cum în două luni începi să te umfli. Probabil până voi naşte voi fi şi eu mult mai mare decât sunt acum. Îmi doresc să nu iau mai mult de 15 kilograme. Până acum am luat 12 kilograme. Nu o să fiu drastică, chiar nu vreau să fiu drastică. Sper să am lapte ca să-mi pot alăpta copilul. Voi mânca sănătos şi nu voi ţine diete atât timp cât va fi nevoie pentru el şi pentru sănătatea lui, apoi mă voi gândi la el. O să mă gândesc la mine atunci când cred eu că este cazul.', a dezvăluit Diana Dumitrescu pentru  Revista VIVA!.

Citeşte şi: Anca Serea şi Adi Sînă au arătat-o fanilor pe mezina familiei. Primele imagini cu Leah

Diana Dumitrescu urmează să devină mamă pentru prima dată şi va aduce pe lume la finalul lunii septembrie un băieţel. 



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg