Karina Jianu, din serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN‟: „Dacă iubești ceea ce faci, privești totul ca pe o aventură‟

Karina Jianu dă viață personajului principal din serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN‟, difuzat în fiecare joi, de la ora 20:30, la Antena 1.

image

Tânăra actriță ne-a povestit despre începuturile carierei, despre provocările rolului Anei și despre ce înseamnă pentru ea succesul. Cât de mult se regăsește în rol, află în cele ce urmează!

Cum ai ajuns să faci parte din distribuția serialului? Povestește-ne puțin despre procesul de casting și ce te-a atras la acest proiect.

Am aplicat la un casting organizat de Domnica Cârciumaru și, ulterior, am aflat pentru ce era castingul. După această etapă, care a durat o săptămână, am aflat că o voi interpreta pe Ana, din serialul cu același nume. La momentul respectiv nu știam foarte multe despre scenariu, dar mă atrăgea, în primul rând, faptul că este o producție a doamnei Ruxandra Ion. Ulterior, m-am îndrăgostit, ca să spun așa, de întreaga poveste a serialului și de faptul că sunt expuse subiecte care au fost, mult timp, ascunse.

image

Te regăsești în personajul tău?

Normal că avem părți comune, cum ar fi pozitivitatea, prezentă chiar și în momentele neplăcute. Dar acolo unde nu ne intersectăm ca personalități, îi înțeleg doar mecanismul de gândire și modul de a reacționa.

Cum te pregătești pentru o scenă cu impact emoțional?

Mi se pare că scenele cu impact emoțional sunt la fel ca în viață. Cu toții am plâns sau ne-am înfuriat, cel puțin o dată, în viață — diferă doar intensitatea.

Ce îți dorești să simtă publicul atunci când te vede jucând?

Îmi doresc cel mai mult să ajut oamenii să se deconecteze — fie prin râs, fie prin plâns sau în orice alt mod.

Ce fel de copil ai fost? Visai de mică la actorie sau viața te-a condus aici mai târziu?

Visam să fac asta, dar mi s-a părut mereu un vis imposibil de îndeplinit. Eram destul de obraznică în unele momente, dar părinții mei au avut grijă să primesc cei șapte ani de acasă și să echilibrez năzbâtiile cu buna purtare. Recunosc că adoram să fiu fotografiată sau filmată. Mă gândisem și să dau la un liceu de arte, dar nu aveam încredere în capacitățile mele atunci.

image

Cine a crezut cu adevărat în talentul tău și ți-a dat curajul să mergi mai departe?

S-a întâmplat de multe ori să întâlnesc oameni care aveau mai multă încredere în talentul meu decât mine. Nu pot spune că am avut un singur mentor, pentru că, de când am decis să fac actorie și până în prezent, am întâlnit constant oameni care m-au încurajat și m-au ajutat să evoluez în această meserie.

Dacă ai putea să-i transmiți un mesaj Karinei de 10 ani, care ar fi acela?

I-aș spune să se bucure de momentele pe care le trăiește și să aibă mereu încredere în ea, indiferent de orice.

Ce te face fericită în viața de zi cu zi, în afara platoului de filmare?

Sunt un om care se bucură din orice. Am învățat că orice lucru îți poate schimba ziua în bine. Dacă vorbim de activități, mă bucur când merg la canto, la pilates, la alergat și chiar și atunci când îmi pregătesc textele pentru filmări.

Reușești să rămâi cu picioarele pe pământ în acest domeniu, care poate fi adesea haotic?

Nu înțeleg de ce nu ai reuși să rămâi. Este haotic pentru cei din exterior, ce-i drept, dar dacă iubești ceea ce faci, privești totul ca pe o aventură.

image

Unde te vezi peste 5 sau 10 ani? Te vezi mai mult în film, teatru sau poate și în spatele camerelor, în regie sau producție?

Nu pot spune exact unde mă văd, dar sigur în fața camerei sau pe scenă. Prefer mai mult în fața camerei. Niciodată în spatele ei!

Ce visezi cel mai mult să ți se împlinească în perioada următoare – o dorință profesională sau personală?

Sunt superstițioasă și cred că, atunci când spui ceea ce îți dorești, nu se mai întâmplă. Normal că am anumite dorințe. Tot ce pot spune e că, pe plan personal, îmi doresc doar lucruri bune pentru serial.

Cum îți place să îți petreci timpul liber și vacanțele?

În timpul liber îmi place să fac tot felul de lucruri: să alerg, să ies cu prietenii, uneori doar să stau, să mă uit la filme sau să citesc. Iar în vacanțe sunt genul de om care preferă să viziteze tot ce se poate, nu să stea în cameră.

Ce nu lipsește niciodată din bagajul tău de vacanță?

Niciodată nu lipsește peria de păr rotundă, pentru că, de când am părul scurt, am descoperit că părul meu are personalitate și mă trezesc cu el în toate direcțiile. Peria și puțină ceară mă ajută. De ceva timp nu lipsește nici lănțișorul primit cadou de la ai mei când am făcut 22 de ani. Îl port aproape mereu — am impresia că îmi poartă noroc.

image

Ai hobbyuri la care ții mult?

Nu am neapărat ceva la care să țin atât de mult încât, dacă n-aș mai putea face acel lucru, aș fi devastată — în afară de actorie, dar asta nu e un hobby. Sunt deschisă spre orice, chiar dacă nu îmi iese din prima. În afară de citit, îmi place să le schimb, să nu mă plictisesc.

Ce îți place cel mai mult la tine și ce ai învățat să prețuiești în timp?

Îmi place că am o intuiție bună, care mă conduce mereu unde trebuie. Iar în timp am învățat să prețuiesc faptul că am o oarecare hipersensibilitate. La început mă simțeam jenată sau chiar supărată pe mine pentru că reacționam diferit față de alți oameni în fața acelorași situații și pentru că sunt atinsă mai ușor de anumite lucruri.

Ce mesaj ai pentru tinerele care visează să ajungă pe platoul de filmare, dar nu știu de unde să înceapă?

Le recomand să intre în trupe de teatru sau să urmeze niște cursuri alături de oameni cu care rezonează. Și, în același timp, le recomand să nu se compare cu nimeni, pentru că fiecare e special în felul său. Nu contează dacă nu faci sau nu arăți ca alte persoane — tu ai propria strălucire.

image

Ce crezi că înseamnă succesul cu adevărat?

Cred că succesul înseamnă să te trezești dimineața și să abia aștepți să-ți începi ziua și să faci ceea ce îți place. Abia atunci ești cu adevărat liniștit și împlinit în viață.

@Antena 1



Recente

venti views AtEJsWMY1Ko unsplash jpg
Nicole Kidman, Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Brigitte Bardot  foto   Profimedia jpg
Gwyneth Paltrow  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
shutterstock 64061455 jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Serena Williams  foto   Profimedia jpg
vedete  foto   Facebook jpg
64 65 shutterstock 2082380233 jpg
lazy guruji rCz14RWCk3c unsplash jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Celine Dion  Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry și inelul de logodnă  foto   Profimedia jpg
Jenny McCarthy  sursa foto   Profimedia jpg
Tara Reid  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Profimedia jpg
DICK VAN DYKE  foto   Profimedia jpg
Michelle Obama  foto   Instagram jpg