La o cafea cu... Alina Sorescu: «Care sunt sarea şi piperul unei relaţii?»

1 54501 original jpg jpeg

Cred că iubirea se-nvaţă. Evident că întâi se simte, dar mai apoi se învaţă. Prima dată ne bucurăm de fiorii începutului, ne atrag provocările şi necunoscutul, mai apoi descoperim noile faţete ale unei relaţii.

Aflăm că flacăra dragostei trebuie întreţinută zi de zi şi că e nevoie de implicare constantă,din partea amândurora,pentru consolidarea a ceea ce construiesc partenerii.Mai e nevoie şi de înţelegere a nevoilor celuilalt în relaţie cu cele proprii. E important să nu încercăm la nesfârşit să ne schimbăm partenerul,greşeală pe care am observat-o în multe cupluri. Devine obositor şi e foarte probabil ca cel care-ţi este alături să nu mai fie ca la început,deci omul de care te-ai îndrăgostit. Începutul trebuie să fie,aşadar,cinstit – să nu speri că unele aspecte vor „îngheţa“ în timp,pentru că lupta care va decurge de aici va dăuna relaţiei,iar aşteptările prea mari pot duce la dezamăgiri.Consider de asemenea important ca partenerii să vorbească,în momentul în care se decid să clădească împreună o relaţie,despre ce dorinţe au unul de la celălalt. Timpul petrecut în comun este şi el un factor de echilibru în relaţie. Sunt binevenite activităţile făcute împreună,nu doar cele profesionale (în cazul în care partenerii au ocupaţii  prin care interacţionează),ci în mod special cele de plăcere-călătorii,gătit,ieşit cu prietenii etc.Timpul fiecăruia,separat,în reprize mici şi în momentele oportune,poate face de asemenea bine relaţiei. Un sport practicat de el cu băieţii sau o zi a ei cu fetele aduc energie în cuplu şi luptă împotriva senzaţiei de captivitate. În plus,e posibil să apară şi gelozia,care în doze mici şi controlabile,poate fi benefică,precum sarea în bucate. Aşa că iubiţi-vă! Restul vine de la sine!

Alina Sorescu cântă de la 8 ani şi,din 2011,a devenit profesoară la Atelierul de muzică şi prezenţă scenică.



Recente

profimedia 0887430409 jpg
portrait smiling beautiful girl her handsome boyfriend woman casual summer jeans clothes jpg
profimedia 0093889089 jpg
portrait woman representing leo zodiac sign with real lion jpg
profimedia 1015609262 jpg
profimedia 0923102871 jpg
46 47 shutterstock 84576958 jpg
colab jpg
profimedia 1019165008 jpg
777 PORTAL jpg
dreamlike surrealistic landscape jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Magda Pălimariu (1) jpg
Diogo Jota  foto   Instagram jpg
WhatsApp Image 2025 06 27 at 16 33 41 jpeg
Donald Trump, Regina Maxima  foto   Prodimedia jpg
profimedia 1017903866 jpg
cântăreața Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Khloe Kardashian  foto   Profimedia, Instagram jpg
Al Pacino în „The Panic în Needle Parc” jpg