La o cafea cu... Elena Lasconi

Cea mai grea încercare a unei mame este acel moment în care trebuie să rupi cordonul ombilical. Pentru mine a fost, paradoxal, un proces dureros şi fericit în acelaşi timp.

Am învăţat că fiica mea,care împlineşte anul acesta 21 de ani,este un individ şi nu proprietatea mea. A fost dificil să ajung la concluzia asta mai ales că am crescut-o singură,am fost şi mamă şi tată,aşa că şi „lipiciul“ dintre mine şi ea a fost extrem de puternic.

Părinţii,din prea multă dragoste şi protecţie,uită de multe ori asta şi atunci apar colapsurile în comunicarea,stresul şi îndepărtarea de propriul copil.În ceea ce mă priveşte,am început să tai uşor,uşor cordonul ombilical pe vremea preadolescenţei Oanei. Şi chiar dacă de multe ori îmi muşcam obrajii chinuindu-mă să tac când îmi povestea lucruri care nu erau tocmai pe placul meu,am observat că rezultatele au fost incredibile.

Din acel moment m-am apropiat şi mai mult de ea şi pot să vă dau un exemplu foarte simplu care spune totul despre ce fel de relaţie am eu cu fata mea. Într-o zi,când stăteam la o cafea amândouă,mi-a spus:„Dacă nu te-aş fi cunoscut ca mamă a mea şi ne-am fi întâlnit,cu siguranţă am fi fost cele mai bune prietene!“. Ăsta a fost cel mai impresionant compliment pe care l-am primit de la copilul meu.Pot spune cu mâna pe inimă că Oana îmi este cea mai bună prietenă.Iar acum trăim o altă experienţă. S-a mutat singură. Practic,a început să facă primii paşi în „jungla“ realităţii. Vorbim în fiecare zi,ne vedem la 2-3 zile,ne lipsesc dimineţile împreună la cafea,dar nu pot să uit cât de bine m-am simţit eu atunci când m-am mutat la casa mea. Copilul este un individ ca şi mine,care trebuie să fie fericit. Am învăţat că dacă pot să o ajut în „proiectul“ fericirii nu trebuie să fiu acaparatoare şi nici exagerat de... mamă.Oana m-a învăţat să râd mai cu poftă,să mă relaxez,să mă bucur şi să-mi retrăiesc adolescenţa. Cu ea descopăr moda şi tehnologia de ultimă oră. Lumea spune despre noi că suntem moderne. Nu ne-am propus asta. Mie mi se pare că suntem pur şi simplu normale. Iar eu sunt foarte mândră că sunt mama ei. Este singura persoană din lume care mă face să mă bucur până la lacrimi. Nu vreţi să ştiţi cum am reacţionat atunci când a intrat la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“,când a luat bacalaureatul printre primii,când a intrat la Facultatea de Drept. Toată lumea a aflat asta! Îmi aduc aminte că eram cu ea şi am trecut printr-un parcunde era un bodyguard şi strigam de fericire,spre uimirea lui:„Fata mea e cea mai frumoasă şi deşteaptă din lume!!! Doamne,câtă bucurie!“