Laurenţiu Duţă: «Dacă iubeşti ceea ce faci, Dumnezeu te va ajuta»

1 53898 original jpg jpeg

Este unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi şi producători români, iar piesele sale au ţinut ocupat locul 1 în topurile de la noi, dar şi din afară. Dincolo de aceste reuşite profesionale, Laurenţiu Duţă este destul de discret în ceea ce priveşte viaţa lui personală. Cu noi a discutat însă despre universul său familial şi despre o eventuală reuniune a mult iubitei trupe 3 Sud Est.

Eşti cântăreţ,compozitor şi producător. Care îţi aduce cele mai mari satisfacţii?

Sunt fericit când mă aflu pe scenă,dar şi atunci când compun o piesă care se bucură de succes. N-aş putea să aleg între ele pentru că sunt două lucruri diferite. Cât timp mă va ajuta inspiraţia,voi face muzică.

La ce proiecte lucrezi în prezent?

Cu aceiaşi artişti cu care am lucrat în ultimii ani:Elena Gheorghe,Andreea Bănică şi Dony. Mi-am propus să lucrez şi pentru artişti noi,însă nu prea am mult timp liber,iar pe artiştii cu care sunt în colaborare de ceva ani n-aş vrea să-i dezamăgesc.

Ce te inspiră atunci când compui?

În primul rând,e vorba de experienţă,dar clar şi de inspiraţie. E o conexiune între creator şi Divinitate. Dacă iubeşti ceea ce faci,Dumnezeu te va ajuta. E vorba de iubire. Cât dăruieşti,atât primeşti. Mi-ar plăcea ca pasiunea mea pentru muzică să nu moară niciodată.

Crezi că talentul este suficient pentru a avea o carieră muzicală?

Cu siguranţă! Talentul înseamnă mai mult de jumătate,dar mai contează şi gramul de noroc pe care-l ai. De asemenea,e important să faci parte din echipa potrivită,alături de care să construieşti succesul. Dar dacă talentul tău este ieşit din comun,nu are cum să nu fie observat.

simeon stalpnicul png

Ţi-e dor de perioada 3 Sud Est?

A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea de artist! Însă îmi păstrez realismul şi mă bucur la fel de mult de prezent. Avem amintiri foarte frumoase şi suntem fericiţi că am putut aduce în sufletele oamenilor un pic de bucurie.  

În ce relaţii eşti cu foştii colegi de trupă,Mihai şi Viorel?

Suntem în relaţii bune. Au fost 11 ani pe care i-am petrecut împreună,pe scenă şi în afara ei. Nu se poate uita asta.

Te-ai gândit vreodată la posibilitatea de a reuni formaţia 3 Sud Est?

Da,în cadrul unui turneu naţional. Nu este atât de simplu,dar nici imposibil. Ar fi frumos în primul rând pentru admiratorii 3 Sud Est,care ne cer un turneu în toate oraşele mari ale ţării.

Ai reuşit să-ţi trăieşti viaţa personală cu discreţie.Spune-mi,cum e să fii soţ şi tată?

Să fii tată e un sentiment incredibil,care se trăieşte şi e mai greu de exprimat în cuvinte. Încerc să mă împart între familie şi muzică. Nu e uşor deloc. Uneori neglijez viaţa de familie din cauza studioului sau a drumurilor pe care le fac în ţară.

Fetiţa ta ţi-a moştenit talentul?

Eu zic că da. Rămâne de văzut pe viitor. Mi-ar plăcea să facă muzică,dar o voi lăsa pe ea să aleagă. Aşa e cel mai bine.

„Cât timp mă va ajuta inspiraţia,voi face muzică.“

Minichestionar „Click! pentru femei”

Când am puţin timp liber,îmi place să... mă joc cu fetiţa mea,Lorena,să călătoresc,să stau pe internet,să văd un film,să citesc.Cel mai fericit moment de până acum a fost când... s-a născut Lorena.Cel mai mare defect al meu este... poate încăpăţânarea,caracteristică zodiei Taur.Destinaţia preferată de vacanţă este... oriunde în lumea asta mare şi frumoasă.



Recente

Bjorn Bjorg  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton cu președintele Donald Trump  foto   Profimedia jpg
Robbie Margot  foto   Profimedia jpg
Robert Redford  foto   Profimedia jpg
Owen Cooper  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
DSC 6332 jpg
Lulu  foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie, Jennifer Aniston  foto   Profimedia jpg
abstract numerology concept with woman full shot jpg
Julia Roberts  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  19 2025 jpeg
Ne yo  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
Jeremy Clarkson  foto   Profimedia jpg
Masa care Unește oamenii Foto Bloom The World
Courteney Cox  sursa foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Michelle Pfeiffer și John Malkovich  foto   Profimedia jpg
Catherine Zeta Jones  foto   Profimedia jpg