Natalia Sauţa: «Soarta ne-a mai dat o şansă»
Era sfârşitul lunii august a anului 2007 când l-am văzut pentru prima dată pe actualul meu soţ.
Îl cunoşteam doar din vorbele unor prieteni apropiaţi. La nunta lor am avut ocazia să-l şi întâlnesc.
Toată seara nu m-a scăpat din priviri. Avea ceva în ochi ce nu mă lăsa indiferentă şi care îmi dădea fiori.
Din păcate, relaţia noastră n-a durat prea mult. Distanţa a fost cel mai crud duşman al nostru.
Eu eram din Republica Moldova, iar el din România. De aceea, după vreo trei întâlniri, totul s-a destrămat.
Nu-mi puteam explica tăcerea şi răceala care veneau din partea lui, dar am încercat să realizez ce se întâmplă.
Mi-am continuat viaţa şi am încercat să-l uit, cu toate că-mi era foarte greu. Îmi intrase prea adânc în suflet, ca să-l pot da uitării aşa, fără niciun motiv.
Câte emoţii aveam când mă suna! Era totul prea frumos,dar irealizabil. Într-o seară,după ceva timp,i-am trimis un mesaj pe telefonul mobil.
Mi-a răspuns şi uite aşa ne-am regăsit. După zece luni, m-a cerut în căsătorie. Poate că nu voia să mă piardă din nou
Ne-am căsătorit destul de repede, peste o lună. Anul acesta, la început de septembrie, am sărbătorit un an de la căsătorie şi sper să fim la fel de îndrăgostiţi ca la început încă mulţi ani la rând de acum încolo.
