Niciodată să nu spui niciodată

Ştii că de ceea ce fugi nu scapi? Aşa se întâmplă mereu, aşa mi s-a întâmplat şi mie. Oricât de puternice ar fi fost convingerile mele, destinul mi-a arătat că are căi nebănuite.
Am fugit mereu de relaţiile virtuale
Ca orice om, am câteva conturi pe reţelele de socializare. Nu de puţine ori am fost abordată de diverşi indivizi, culmea, chiar şi pe site-urile de angajare. Din cauza mesajelor şi a modului superficial de abordare, mi-am zis că relaţiile începute cu oameni pe care îi cunoşti doar din mediul virtual nu au cum să fie din start ceva bun.
L-am cunoscut de Crăciun
Bine, recunosc, e impropriu spus „l-am cunoscut“, căci pentru mine a cunoaşte un om implică musai să-l văd faţă-n faţă, pe viu. Aşa că o să vă zic doar că acest bărbat, Adrian, despre care vă voi povesti mai multe, m-a abordat pe Facebook. Mi-a scris un mesaj în care îmi spunea că ar vrea să ne cunoaştem mai bine. „Altul cu aceleaşi texte“, mi-am zis eu, aşa că i-am răspuns plictisită. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar după câteva replici, discuţia noastră a luat o întorsătură neaşteptată. Cuvintele curgeau, şi-am tot discutat, prin mesaje, până în zorii zilei...
Oricât de frumos părea totul...
... n-am putut scăpa de îndoieli. Asta pentru că e foarte uşor ca cineva să-şi creeze o imagine falsă în mediul virtual. Adrian era prea frumos, inteligent şi bun de luat acasă... aşa c-am început să cred că se foloseşte de un profil fals, în spatele căruia se ascunde un cu totul alt om. Şi i-am zis şi lui asta, şi anume că ştiu ce urmăreşte.
Reacţia lui a fost neaşteptată
După atâtea zile şi nopţi de stat la taifas, cum pot crede aşa ceva?, mi-a răspuns el cu reproş. Supărându-se, m-a şters din lista de prieteni şi eram convinsă că, dacă a făcut asta, e clar că se teme că cineva i-a descoperit tertipurile. Culmea e că tot am continuat să dialogăm prin mesaje. Mi-a arătat dovezi ale conversaţiilor cu alte fete, care confirmau că-l văzuseră în carne şi oase.
Indiferenţa atrage cel mai mult
Am simţit că cel mai bine e să pun capăt discuţiei. El, un necunoscut, se strecurase nepermis de mult în viaţa mea. A continuat să-mi spună că vede în mine ceva mai mult decât la toate celelalte femei care-l plac. Dar eu nu m-am lăsat sedusă de aceste declaraţii.
De la virtual, la real
Îmi propusese până atunci de vreo câteva ori să ieşim la o cafea, pentru a-mi demonstra că este aşa cum l-am cunoscut prin intermediul internetului. O prietenă, căreia îi povestisem tot, m-a încurajat să mă întâlnesc cu el, ca să ştiu exact care e realitatea. Aşa că am ales una dintre cele mai aglomerate cafenele, de teamă să nu dau peste cine ştie ce obsedat, şi ne-am dat întâlnire.
M-am pus la o masă, într-un colţ. La scurt timp, l-am văzut pe el.... era exact ca în fotografiile de pe facebook. Şi era real! Încă este, căci ne-am căsătorit între timp şi aşteptăm un copil împreună. Chiar dacă totul pare rupt din basme, trăiesc o poveste cu final fericit!
Loredana V., Bucureşti