Nicole Kidman vorbește despre greșeli și „riscuri asumate” în primul interviu de după divorț

Despărțirea actriței de tatăl copiilor ei a șocat o lume întreagă, iar acum, când a oferit primul interviu după depunerea actelor de divorț, întreaga planetă caută cauze și explicații.

image

Într-un interviu revelator, oferit revistei „Vogue”, Nicole Kidman vorbeşte despre cum, la 50+ de ani, viaţa ei nu a mers exact pe traiectoria pe care o anticipa. „De câte ori trebuie să trecem prin situația în care credeam că știm direcția în care merge viața noastră și apoi descoperim că totul o ia într-o cu totul altă direcție?!”. Nu face referire exact la divorț, însă e clar că viața ei s-a schimbat radical odată ce-a intentat divorț după aproape 20 de ani de mariaj.

Nicole Kidman recunoaşte că și-a asumat riscuri – profesionale și personale - pe care acum le vede ca pe o parte din evoluţia pe care și-a dorește s-o facă: „Întotdeauna mi-am asumat riscuri. Te ridici, de fiecare dată, și încerci din nou, înveți ce ai de învățat”, a declarat vedeta de la Hollywood.

De asemenea, actrița a făcut referire la importanţa protejării sinelui: când simte că e nevoie, „protecţia” devine prioritară. „Dorința mea de a-mi face datoria și-a fi o fată cuminte e atât de mare, dar, la vârsta mea, mă protejez atunci când e nevoie să fac asta”, a continuat să declare Kidman.

Despre greutatea vulnerabilităţii și imagine publică

Nicole Kidman vorbeşte deschis despre cum critica din spațiul online sau așteptările oamenilor pot fi toxice. În viața ei, comentariile malițioase ale oamenilor n-o mai ating la fel de mult ca în trecut, dar tot are nevoie de protecție măcar din când în când.

De exemplu, a refuzat să rămână la Festivalul de Film de la Veneţia în 2024 după decesul mamei ei, deşi i se spusese că e bine să fie acolo ca să accepte premiul; a ales să‑și acorde spațiul necesar și să nu facă ce se aștepta de la ea pur și simplu pentru că era „datoria” ei. S-a pus pe primul loc și bine a făcut!

Vedeta vorbește, de asemenea, despre folosirea experiențelor trecute - bucurii, pierderi, suferințe, greşeli - ca material pe care să îl transforme în artă, în roluri de-o anumită profunzime și proiecte care să fie mai complexe. Vrea să fie în continuare autentică în ceea ce își asumă: roluri provocatoare, teme care ating sexualitatea, puterea feminină, transformare.

Păstrează vie importanța familiei în viața ei şi a relaţiilor de sprijin cu prietenii, precum și o viață care să fie cât mai „reală”, în care să poată să‑și ducă copiii la şcoală, să trăiască în locuri care îi permit liniştea mult dorită, să fie sinceră cu ea însăşi. Succes, Nicole!

foto - Profimedia



Recente

Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg